29 noiembrie – 1 Decembrie 2025 | Sute de polițiști vor asigura ordinea la festivitățile de Ziua Națională a României. RECOMANDĂRI
Sute de polițiști vor asigura ordinea la festivitățile de Ziua Națională a României. RECOMANDĂRI
IPJ Alba a dispus suplimentarea efectivelor pentru perioada 29 noiembrie – 1 Decembrie, mobilizând peste 300 de polițiști doar de Ziua Națională pentru a asigura siguranța participanților și prevenirea faptelor antisociale. Autoritățile fac apel la cetățeni să evite consumul excesiv de alcool și să nu poarte asupra lor obiecte periculoase.

Potrivit IPJ Alba, pentru perioada 29 noiembrie – 1 Decembrie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a luat măsuri pentru intensificarea acțiunilor și suplimentarea efectivelor, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, în special pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public și privat, creșterea siguranței rutiere și a transporturilor feroviare.
În acest sens, pentru data de 30 noiembrie 2025, peste 230 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi, substanțe periculoase, transporturi și alte formațiuni vor acționa pentru a asigura ordinea și liniștea publică și pentru a fi în sprijinul cetățenilor.
În data de 1 Decembrie, peste 300 de polițiști, alături de jandarmi, pompieri și polițiști locali, vor fi la datorie, pe raza municipiului Alba Iulia și pe principale artere rutiere care duc spre municipiul reședință de județ și vor acționa pentru fluidizarea traficului, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională și vor asigura intervenția la evenimente.
Polițiștii Serviciului Transporturi vor intensifica acțiunile de patrulare în stațiile de cale ferată și pe trenurile de călători, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor contra patrimoniului și a celor comise cu violență.
Totodată, Inspectoratul de Poliție Județean Alba va participa la parada militară, cu 17 polițiști și 6 autospeciale din dotarea formațiunilor de poliție rutieră, ordine publică, acțiuni speciale și criminalistic.
Cetățenii care vor lua parte la manifestările publice din Alba Iulia, prilejuite de Sărbătorirea Zilei Naționale a României, sunt rugați să respecte restricțiile de circulație și indicațiile polițiștilor rutieri și să parcheze doar în locurile special amenajate.
Recomandăm cetățenilor să-și asigure autoturismele, să nu consume băuturi alcoolice în exces și să nu se lase antrenați în dispute sau altercații, să fie atenți la bunurile de valoare pe care le au asupra lor și să-și supravegheze copiii
Nu în ultimul rând, le reamintim că este interzis să aibă asupra lor arme de foc, arme albe sau substanțe pirotehnice.
În caz de urgență, sunați la 112 şi un polițist va veni în ajutorul dumneavoastră!
La mulți ani, România, La mulți ani, tuturor românilor!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
La Universitatea din Alba Iulia, taxele de studii pentru anii superiori, majorate: Noile tarife, actualizate cu rata inflației
La Universitatea din Alba Iulia, taxele de studii pentru anii superiori, majorate: Noile tarife, actualizate cu rata inflației Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a adoptat, vineri, 25 septembrie 2026, o hotărâre privind recalcularea taxelor de studii pentru anul universitar 2026-2027. Măsura vizează studenții din anii superiori, înscriși la programele de licență, masterat […]
Platforma eARM a Poliției Române: Cererile pentru procurarea armelor și prelungirea permisului pot fi depuse online. Cum funcționează
Platforma eARM a Poliției Române: Cererile pentru procurarea armelor și prelungirea permisului pot fi depuse online. Cum funcționează sistemul Începând cu anul 2024, Inspectoratul General al Poliției Române a implementat eARM (Evidența Armelor și Munițiilor) – o platformă electronică modernă care simplifică și eficientizează considerabil interacțiunea dintre cetățean și autorități în domeniul regimului armelor. Ce […]
Foto | Corul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, moment artistic în cadrul Festivalului “Armoniile copilăriei”, într-o adevărată sărbătoare dedicată muzicii
Corul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul Alba Iulia, moment artistic în cadrul Festivalului “Armoniile copilăriei”, într-o adevărată sărbătoare dedicată muzicii Corul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a susținut un moment artistic în cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului „Armoniile copilăriei”, desfășurat în perioada 25-26 septembrie, la Casa de Cultură a Studenților din […]
