2 iunie – Ziua Națională pentru Adopție. Scopul zilei, promovarea adopțiilor și propunerea de soluții pentru simplificarea procedurilor
Ziua Națională pentru Adopție este sărbătorită, în fiecare an, la 2 iunie. La 11 februarie 2014, plenul Camerei Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naționale pentru Adopție în data de 2 iunie, cu 292 voturi pentru și 5 abțineri. Camera Deputaților este for decizional.
Proiectul de lege a fost inițiat în aprilie 2013, de către 12 parlamentari din întreg spectrul politic, având ca scop principal promovarea adopției naționale. La 29 octombrie 2013, propunerea de lege a fost adoptată de Plenul Senatului, cu 103 voturi pentru, 4 împotrivă și o abținere. Senatul a fost prima Cameră sesizată în acest caz.
Inițiativa legislativă propune ca autoritățile și instituțiile publice, organismele neguvernamentale, reprezentanțele diplomatice ale României, precum și alte instituții românești din străinătate să organizeze programe și manifestări de promovare a adopției dedicate acestei zile, activitățile urmând a fi coordonate de către Oficiul Român pentru Adopții.
Totodată, se acordă posibilitatea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și celei de Televiziune (SRTv), în calitate de servicii publice, să includă în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
Instituirea unei Zile Naționale a Adopției are ca scop promovarea adopțiilor și propunerea de soluții pentru simplificarea procedurilor de adopție. Conform Oficiului Român pentru Adopții, procesul de adopție durează, în medie, în România, între 1,5 și 2 ani. Chiar și după intrarea în vigoare a Legii 233/2012 referitoare la regimul juridic al adopției, procedurile birocratice au rămas la fel de greoaie. În toamna anului 2012, numărul de copii adoptabili a rămas foarte redus, conform statisticilor Oficiului Român pentru Adopții: din peste 29.000 copii, doar 941 (3,22% din total) au fost declarați adoptabili. În anii anteriori, numărul copiilor adoptați a fost chiar mai mare, respectiv 1.736 de copii înfiați în 2011 și 1.921 în 2010. În 10 județe, procentul de copii care pot fi adoptați este de sub 1%. În prezent, funcționează Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și constituită în baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 299/2014.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Andrei Caramitru, despre scăderea consumului în România: ,,E ca atunci când ai 1000 de euro salariu pe lună, dar cheltuiești lunar 1100 de euro. Aici e marea belea de fapt a noastră”
Andrei Caramitru, despre scăderea consumului în România: ,,E ca atunci când ai 1000 de euro salariu pe lună, dar cheltuiești lunar 1100 de euro. Aici e marea belea de fapt a noastră” Andrei Caramitru a explicat în mediul online de ce scade consumul în România și ce variante are statul. Acesta explică și de ce […]
Guvernul a suspendat temporar procedura de contractare a proiectelor finanţate prin Politica de Coeziune 2021-2027: Care este motivul
Guvernul a suspendat temporar procedura de contractare a proiectelor finanţate prin Politica de Coeziune 2021-2027: Care este motivul Guvernul a aprobat joi, 12 februarie 2026, prin ordonanţă de urgenţă, suspendarea temporară a procedurii de contractare a proiectelor finanţate prin Politica de Coeziune 2021-2027, până la aprobarea legii bugetului de stat pentru anul 2026. „În prezent, […]
VIDEO | Reforma administrației ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență: „E nevoie de o rapidă intrare în vigoare”
Reforma administrației ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență Reforma administrației publice va fi adoptată, cel mai probabil, prin ordonanță de urgență, pentru a putea produce rapid efecte bugetare, a declarat joi, 12 februarie 2026, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, după ședința Executivului. Măsurile sunt considerate necesare atât pentru bugetul din acest […]