2 februarie – Ziua Mondială a Zonelor Umede şi Pădurilor
În fiecare an, în 2 februarie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Zonelor Umede, zi ce marchează semnarea la Ramsar, în Iran, în anul 1971 a Convenţiei Zonelor Umede. Convenţia a intrat în vigoare în anul 1975, iar în legislaţia românească a fost ratificată prin Legea 5 din 1991 pentru aderarea României la Convenţia asupra zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice. Obiectivul convenţiei a fost acela de a conserva zonele umede, fauna şi flora care servesc ca habitat al păsărilor acvatice, iar pe de altă parte constituie importante resurse de valoare economică, naturală, ştiinţifică şi recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă. Zonele umede au fost definite ca fiind întinderile de bălţi, mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină a căror adâncime la reflux nu depăşeşte şase metri. În România există 89 de zone umede, fiind identificate, de asemenea, 44 de zone de importanţă avifaunistică, cu o suprafaţă totală ce reprezintă 3% din suprafaţa ţării. În judeţul Alba există mai multe zone umede între care: Tăul fără fund de la Băgău, Molhaşurile Căpăţânei, Iezerul Ighiel şi Iezerul Şureanu; acestea se bucură de un statut special, fiind considerate rezervaţii naturale complexe. Tema sugerată pentru Ziua Mondială a Zonelor Umede 2012 este „Zonele umede şi Turismul”. Oamenii să fie conştienţi asupra faptului că, menţinerea zonelor umede într-o stare adecvată înseamnă beneficii pentru sănătatea umană, cum ar fi: furnizarea hranei, apă curată, produse farmaceutice etc. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Fermierii din România renunță la lucrările agricole din cauza costurilor. Expert: „Până la 30% din terenuri riscă să rămână nelucrate”
Fermierii din România renunță la lucrările agricole din cauza costurilor. Expert: „Până la 30% din terenuri riscă să rămână nelucrate” Fermierii încep să renunțe la lucrările agricole, în special la arat, din cauza costurilor ridicate, în condițiile în care prețul motorinei se apropie de 10 lei/litru, iar lipsa lichidităților face ca investițiile de 1.300-1.800 lei/ha […]
PENSII 2026: Când se dau pensiile în aprilie 2026. Vor ajunge banii la pensionari înainte de Paște?
PENSII 2026: Când se dau pensiile în aprilie 2026. Vor ajunge banii la pensionari înainte de Paște? Având în vedere faptul că luna aprilie 2026 este marcată de Sărbătorile Pascale, Casa Națională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății în avans a pensiilor și indemnizațiilor care se achită prin intermediul […]
Analistul economic Adrian Negrescu, despre ordonanța privind carburanții: „Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile nu au puterea de a influența dinamica prețurilor”
Analistul economic Adrian Negrescu, despre ordonanța privind carburanții: „Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile nu au puterea de a influența dinamica prețurilor” Măsurile incluse în ordonanța privind carburanții vor avea efecte limitate asupra prețurilor la pompă, iar intervențiile statului au, în mare parte, un caracter simbolic, consideră analistul economic Adrian Negrescu. Citește și: Guvernul […]
