Rămâi conectat

Ştirea zilei

19 iunie 2025 | AMENZI de peste 20.000 de lei, în doar patru ore, la Sebeș, în cadrul unei acțiuni în vederea prevenirii, descoperirii și combaterii faptelor antisociale la regimul mediului

Ioana Oprean

Publicat

în

19 iunie 2025 | Amenzi de peste 20.000 de lei, în doar patru ore, la Sebeș, în cadrul unei acțiuni în vederea prevenirii, descoperirii și combaterii faptelor antisociale la regimul mediului

Amenzi de peste 20.000 de lei au fost date, joi, 19 iunie 2025, la Sebeș, în doar patru ore, în cadrul unei acțiuni în vederea prevenirii, descoperirii și combaterii faptelor antisociale la regimul mediului. 

La data de 19 iunie 2025, în intervalul orar 10.00 – 14.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, în colaborare cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Ordine Publică, Primăria Municipiului Sebeș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Unirea” Alba, Poliția Locală și specialiștii Gărzii de Mediu, au organizat o acțiune, pe raza municipiului Sebeș, în vederea prevenirii, descoperirii și combaterii faptelor antisociale la regimul mediului.

Cu această ocazie au fost legitimate 42 de persoane și au fost verificate 35 de autovehicule.

Polițiștii au aplicat, în total, 25 de abateri contravenționale, care au fost sancționate cu amenzi, în valoare totală de 21.037 lei.

De asemenea, a fost identificată o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Doctorul și farmacistul Ovidiu Oroian a trecut la cele veșnice: A fost specialist în biorezonanță și a vindecat zeci de mii de oameni

Ioana Oprean

Publicat

în

Doctorul și farmacistul Ovidiu Oroian a trecut la cele veșnice: A fost specialist în biorezonanță și a vindecat zeci de mii de oameni Doctorul și farmacistul Ovidiu Oroian, cunoscut și apreciat de toți cei care i-au trecut pragul cabinetului, a trecut la cele veșnice. A fost specialist în biorezonanță și a vindecat zeci de mii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Țeapă de 200.000 de euro pe piața imobiliară din Alba Iulia, investigată de poliție. Femeie REȚINUTĂ după ce a păcălit un agent imobiliar: Cum a acționat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Țeapă de 200.000 de euro pe piața imobiliară din Alba Iulia, investigată de poliție. Persoană REȚINUTĂ după ce a păcălit un agent imobiliar: I-a promis 12,5 milioane de euro Polițiștii au descins luni la domiciliile a doi suspecți care ar fi păcălit un agent imobiliar să plătească comisioane în avans, sub pretextul intermedierii vânzării unui […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Prima creșă modernă construită la Aiud, inaugurată în prezența Ministrului Dezvoltării, Cseke Attila: Va avea 40 de locuri și va fi predată copiilor în toamna anului 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | Prima creșă modernă construită la Aiud, inaugurată în prezența Ministrului Dezvoltării, Cseke Attila: Va avea 40 de locuri și va fi predată copiilor în toamna anului 2026 Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a ajuns marți, 16 decembrie 2025, la Aiud, unde a participat la inaugurarea celei mai moderne creșe din municipiu. Tot astăzi, acesta […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea