18-19 iulie 2025 | Campionatul Național de Super Rally, prima etapă a sezonului, la Alba Iulia: Traseul competiției și restricții de circulație. PROGRAMUL
18-19 iulie 2025 | Campionatul Național de Super Rally, prima etapă a sezonului, la Alba Iulia: Traseul competiției și restricții de circulație. PROGRAMUL
Campionatul Național de Super Rally revine la Alba Iulia în weekend-ul 18-19 iulie 2025, cu prima etapă a sezonului din acest an.
Prima etapă din acest sezon se desfășoară sâmbătă, 19 iulie, la Alba Iulia, oraș care devine pentru a treia oară consecutiv gazda acestui eveniment de amploare. De la modele electrice și până la monoposturi sau Ferrari 488 Challenge, publicul va avea ocazia să vadă în acțiune 24 de piloți de top din țară, din mai multe campionate.
Traseul, identic cu cel utilizat în edițiile din 2023 și 2024, are o lungime de 4,40 kilometri și este conceput pentru a oferi atât provocări tehnice, cât și momente spectaculoase pentru public. Configurația sa include numeroase șicane și devieri care solicită la maximum abilitățile piloților, iar atingerea acestora se penalizează în timp, ceea ce adaugă presiune și intensitate fiecărei secunde de concurs.
Un moment special al evenimentului din acest an va fi dedicat memoriei lui Mihai Leu, inițiatorul acestui proiect și unul dintre cei mai pasionați promotori ai motorsportului românesc, care a iubit profund formatul de rally show și în special etapa de la Alba Iulia.
În semn de omagiu, familia sa a decis să amenajeze un spațiu special în paddock, unde va fi expus modelul Audi R8 GT3 cu care Mihai Leu a concurat ultima oară în campionat, alături de combinezonul său de curse și casca originală. Gestul simbolic reprezintă o continuare a visului său, acela de a aduce motorsportul mai aproape de oameni și de a transforma fiecare etapă într-o adevărată sărbătoare a pasiunii.
Traseul: B-dul 1 Decembrie 1918 – B-dul Horea – Calea Moților – str. Aurel Vlaicu – Hotel „Cetate”.
Zonele de competiție vor fi atent delimitate pentru siguranța tuturor – participanți și spectatori deopotrivă.
Circulația va fi restricționată astfel:
VINERI, 18.07.2025 – ora 12:00 până SÂMBĂTĂ 19.07.2025 – ora 21:00
Zonă: B-dul 1 Decembrie 1918, zona Piața Unirii, ı̂ntre intersecția cu str. V. GOLDIS și str. CLOSCA, precum și parcarea din capătul B-dul Transilvaniei spre Piața Unirii, zona cafeneaua GAVROCHE.
Activitate: Amenajare Parc Service pentru mașini de concurs.
VINERI, 18.07.2025 – ora 19:00 până SÂMBĂTĂ, 19.07.2025, ora 21:00
Străzi închise traficului auto:
– B-dul Horea intersecție cu str. Cloșca până la giratoriu cu Calea Moților, dreapta pe Calea Moților, până ı̂n intersecția cu străzile Marcus Aurelius, Doinei, Nicolae Bălcescu (sens giratoriu)
– Calea Moților urcare din intersecția cu străzile Marcus Aurelius, Doinei, Nicolae Bălcescu (sensul giratoriu), până ı̂n intersecția cu str. Aurel Vlaicu, stânga pe str. Aurel Vlaicu, până ı̂n intersecția cu str. Unirii (sens giratoriu), dreapta până ı̂n B-dul Horea.
Accesul riveranilor va fi permis, controlat și dirijat între manșe, iar spectatorii sunt așteptați în zonele marcate special pe hartă cu culoarea verde pentru a urmări în siguranță acest show de excepție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13– 19 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13– 19 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Project Hail Mary / Proiectul Hail Mary 2D / VIP 2D Avanpremiera Regia: Phil Lord, Christopher Miller Cu: Ryan Gosling, Liz Kingsman, Sandra Hüller Gen Film: Drama, SF, Thriller Durată: 156 min Rating: […]
Tranzacționarea crypto de retail arată noi tendințe de creștere în 2026 2026: Un an de referință pentru tranzacționarea crypto de retail În 2026, participarea investitorilor de retail pe piața criptomonedelor arată semne de reactivare. Tot mai mulți traderi individuali sunt activi on-chain și folosesc platforme de tranzacționare. Acest lucru generează fluxuri de piață mai dinamice și o vizibilitate mai mare a tranzacțiilor. Capitalul instituțional continuă […]
VIDEO | Daria Filipescu, o adolescentă de 16 ani din Alba Iulia, a obținut 3 cuțite la ,,Chefi la cuțite” și a câștigat un pariu în bani cu părinții. Le-a spus juraților că sunt ,,șozi”
Daria Filipescu, o adolescentă de 16 ani din Alba Iulia, a obținut 3 cuțite la ,,Chefi la cuțite” și a câștigat un pariu în bani cu părinții. Le-a spus juraților că sunt ,,șozi” Daria Maria Filipescu, o adolescentă din Alba Iulia, a fost prezentă marți, 3 martie 2026, în emisiunea Chefi la cuțite. Tânăra i-a […]