16 septembrie 2025 | Manifestări culturare la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în memoria poetului Ioan Alexandru la 25 de ani de la moartea sa
16 septembrie 2025 | Manifestări culturare la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în memoria poetului Ioan Alexandru la 25 de ani de la moartea sa
Marți 16, septembrie 2025, se împlinesc 25 de ani de la moartea poetului, eseistului și publicistului Ioan Alexandru, una dintre cele mai marcante voci ale literaturii române contemporane, un fervent promotor al valorilor creștine și al spiritualității românești.
Cu acest prilej, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, organizează o serie de manifestări culturale menite să omagieze personalitatea complexă a poetului și să readucă în atenția publicului opera sa vastă și profundă.

Programul manifestărilor:
Orele 08:00-18:00 Ioan Alexandru în colecțiile Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, expoziție de carte
Ora 12:00 Medalion aniversar pe pagina de Facebook a bibliotecii
Ora 13:00 La bustul lui Ioan Alexandru de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, se va desfășura un moment solemn de reculegere și depunere de flori. Evenimentul va fi marcat de alocuțiuni și evocări susținute de reprezentanți ai autorităților locale, ai instituțiilor culturale și educaționale, precum și de membri ai ONG-urilor culturale din județul Alba, care sprijină și promovează memoria scriitorilor români.
Ioan Alexandru (n. 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj – d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania) a fost poet, publicist, eseist și om politic român.
În 1964 a debutat în volum, iar mai apoi a avut numeroase apariții editoriale, culminând cu serie de imne dedicate diferitelor regiuni istorice ale țării. Acestea îl vor impune definitiv printre poeții de frunte ai generației sale. În 1965 este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar în 1981 cu Premiul Asociației Scriitorilor din București.
În anul 2014, în cadrul Congresului Spiritualității Românești, la Alba Iulia, pe Aleea Scriitorilor, a avut loc dezvelirea bustului poetului Ioan Alexandru, realizat de artistul plastic Romi Adam.
Dintre cărțile semnate de marele poet, le amintim aici pe următoarele: „Cum să vă spun”, „Viața, deocamdată”, „Infernul discutabil”, „Vămile pustiei”, „Vina”, „Poeme”, „Imnele bucuriei”, „Imnele Transilvaniei”, „Imnele Moldovei”, „Imnele Țării Românești”, „Imnele iubirii”, „Imnele Putnei”, „Imnele Maramureșului ”, „Bat clopotele în Ardeal”, „Căderea zidurilor Ierihonului sau Adevărul despre Revoluție”, „Amintirea poetului”, „Lumină lină: Imne” și „Iubirea de Patrie”.
La ceas comemorativ, vă invităm să treceți pragul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, unde vă punem la dispoziție colecția operei sale!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba O femeie care a găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras cu el, în doar o jumătate de oră, 3.600 de […]
Incendiu masiv de vegetație uscată la Lupșa: Pe ce suprafață se manifestă Secția de pompieri Câmpeni intervine, în după amiaza zilei de duminică, 4 octombrie 2026 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată pe raza localității Lupșa. Forțele alocate sunt: 1 autospecială de stingere cu apă și spuma, 1 autospecială de prima interventie și […]
Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile
Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile Suprafața unui teren aferent drumului județean DJ 106F, din comuna Gârbova, va fi modificată în evidențele cadastrale de la 368 la 452 de metri pătrați. Documentația propusă spre aprobare Consiliului Județean Alba în […]
