16 iunie: Ziua internaţională a remiterilor familiale. Recunoaşterea contribuţiei financiare a celor peste 200 de milioane de lucrători migranţi, pentru bunăstarea familiilor pe care le lasă acasă
În fiecare an la data de 16 iunie, este marcată Ziua internaţională a remiterilor familiale („International Day of Family Remittances”), pentru a recunoaşte contribuţia financiară semnificativă a celor peste 200 de milioane de lucrători migranţi, pentru bunăstarea familiilor pe care le lasă acasă, reprezentând circa 800
milioane de persoane, şi pentru dezvoltarea durabilă a ţărilor lor de origine, peste 125 de state primitoare la nivel mondial, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite, www.un.org.
Jumătate din aceste fluxuri financiare (transferuri de bani) se duc către zonele rurale, unde există sărăcie şi foamete şi unde trimiterea unor sume de bani, de obicei mici, contează cel mai mult, se arată pe https://www.un.org/en/observances/remittances-day.
În acest an, Ziua internaţională a remiterilor familiale va fi respectată în condiţii fără precedent. COVID-19 a schimbat lumea. Milioane de lucrători migranţi îşi pierd locurile de muncă, iar multe familii care trăiesc din transferurile de bani sunt împinse brusc sub pragul sărăciei, punând capăt eforturilor pentru a ajunge la propriile lor Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD).
Se preconizează că remiterile familiale globale către ţările în curs de dezvoltare vor scădea cu 110 miliarde dolari americani în 2020 şi nu se vor întoarce la nivelurile pre-pandemice pentru mulţi ani după aceea.
La 19 martie 2020, secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut solidaritate globală pentru a răspunde la criza coronavirusului afirmând că „remiterile sunt o linie de salvare în lumea în curs de dezvoltare, mai ales acum”. Anul acesta, ONU solicită guvernelor, sectorului privat şi organizaţiilor societăţii civile să sprijine lucrătorii migranţi şi familiile lor în acest moment de criză.
În 2019, existau aproximativ 200 de milioane de lucrători migranţi care furnizau servicii esenţiale sectoarelor economice importante din peste 40 de ţări cu venituri mari şi trimiteau resurse financiare necesare pentru a sprijini aproximativ 800 de milioane de rude care locuiesc acasă în mai mult de 125 de ţări.
Vasta contribuţie a remiterilor familiale la realizarea ODD este clară: înainte de criză, suma prevăzută de bani din transferuri internaţionale de bani care vor fi trimise ţărilor în curs de dezvoltare între 2015 şi 2030, a fost de 6,5 trilioane de dolari americani. Însă, în spatele cifrelor sunt trimiterile individuale de 200 sau 300 dolari americani pe care migranţii le trimit acasă în mod regulat, astfel încât familiile lor să poată cumpăra mâncare, să plătească locuinţe şi să suporte cheltuielile necesare.
Marcarea acestei zile are rolul de a încuraja atât sectorul public cât şi pe cel privat, dar şi societatea civilă, să-şi intensifice eforturile pentru a maximiza impactul acestor fonduri în ţările în curs de dezvoltare.
Această zi a fost proclamată de Consiliul de Guvernare al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă, la cea de-a 38-a sesiune a acestui for, ce a avut loc în februarie 2015, luându-se act de aceasta de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia asupra migraţiei internaţionale şi a dezvoltării, adoptată la 21 decembrie 2016, şi, ulterior, proclamată prin Rezoluţia adoptată la 12 iunie 2018, notează site-ul oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Prima zi internaţională a remiterilor familiale a fost marcată la 16 iunie 2015, de către peste 400 de factori de decizie, reprezentanţi ai sectorului privat şi ai societăţii civile, în deschiderea celui de-al V-lea Forum Global al remiterilor şi dezvoltării de la Milano, Italia.
La Summit-ul privind dezvoltarea din septembrie 2015, statele membre ale ONU au adoptat Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, un program de acţiune globală pentru eradicarea sărăciei, a foametei, reducerea inegalităţilor sociale şi economice, conform site-ului www.un.org. În vederea promovării echilibrului între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economic, social şi de mediu, Agenda 2030 include un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale, menţionează www.mae.ro. În atingerea acestor obiective sunt implicate şi familiile remitente, prin viaţa de zi cu zi şi aspiraţiile lor pentru viitor. Aceste familii au propriile obiective, cum ar fi reducerea sărăciei, sănătate şi nutriţie mai bune, oportunităţi de educaţie, condiţii de locuinţă şi de igienă superioare, antreprenoriat etc. Ele se pot însă confrunta cu nesiguranţă în ceea ce priveşte economiile pe care le pot face în vederea asigurării unui viitor stabil.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăreste Ziarul Unirea pe ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
19 iulie: Ziua națională a înotului în România. Simbolistica datei, aparte pentru natația internațională
19 iulie: Ziua națională a înotului în România. Simbolistica datei, aparte pentru natația internațională În fiecare an, la data de 19 iulie este marcată Ziua națională a înotului, care a fost instituită prin Legea nr. 279/2021. Simbolistica datei de 19 iulie este una cu totul aparte pentru natația mondială. La 19 iulie 1908, cu prilejul […]
17 iulie: Ziua mondială a justiţiei penale internaţionale La 17 iulie este marcată Ziua mondială a justiţiei penale internaţionale. Marcarea acestei zile are loc după ce în anul 1998, la această dată, a fost consemnată semnarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, document de referinţă pentru justiţia internaţională privind protejarea faţă de cazurile […]
Afișare rezultate Bacalaureat 2026: Când se publică notele, unde le verifici și cum se depun contestațiile
Rezultate Bacalaureat 2026. Afișare rezultate Bacalaureat 2026: Când se publică notele, unde le verifici și cum se depun contestațiile Rezultatele la Bacalaureat 2026 vor fi afișate conform calendarului oficial al Ministerului Educației, iar mii de absolvenți de liceu își vor afla notele obținute la examenul maturității. Pentru mulți dintre candidați, afișarea rezultatelor Bacalaureat 2026 reprezintă […]









