16 decembrie 1989| Ziua care a schimbat istoria României. La Timișoara s-a strigat primul „Jos Ceauşescu!”

16 decembrie 1989 este ziua care a schimbat istoria României. La Timișoara începea Revoluția anticomunistă. Tonul fusese dat în seara zilei de 15 decembrie, atunci când sute de oameni s-au adunat în fața casei lui Laszlo Tokes. Pastorul reformat fusese pedepsit pentru că a criticat, în predici, regimul comunist. Era evacuat și urma să fie mutat într-o parohie de la țară.

În decembrie 1989, Lazlo Tokes era popular printre tinerii din parohia sa. Era acolo de 3 ani, timp în care le recomandase cărţi și iniţiase un club de teatru. Toate acțiunile sale îl aduseseră în atenția Securității pentru că gândirea liberă era cel mai mare pericol pentru regim.

1986-1989 | Un preot curajos împarte speranţă

Pastorul reformat a ajuns în parohia din strada Timotei Cipariu în 1986. Comunitatea de numai 10-15 enoriaşi repede a devenit numeroasă şi motivată. Laszlo Tokes se îngrijea de viaţa de zi cu zi a oamenilor şi le vorbea simplu, direct, despre probleme adevărate. O practică pe care, din cauza cenzurii şi a fricii de represiune, cetăţenii români de toate etniile o părăsiseră demult. „Vreau să dărâm zidul tăcerii”, spunea el credincioşilor, explicându-le că oricare dintre ei poate fi tânarul David care l-a înfrânt cu o biată praştie şi câteva pietre pe uriaşul Goliat:

Zoltan Balaton – pastor al Bisericii Reformate: Cum a explicat? „Niciodată să nu spui că nu ai ce căuta acolo, că răul e mai puternic ca tine. Poate! Poate e mai puternic, dar tu ai obligaţia să ieşi în faţa poporului tău, în faţa poporului lui Dumnezeu. Când a vorbit despre asta nu a vorbit despre unguri, nu a vorbit despre români, nu a vorbit nici despre rasa albă, a vorbit despre OM, omul demn de numele acesta de om. Un om care trăieşte în idealuri mari umane. Un om care vrea binele. Şi foarte interesant, o să vă arăt la ieşire: Sfântul Petru spune odată către Evrei: „Mai degrabă trebuie să ne supunem voinţei lui Dumnezeu decât voinţei unui om!” şi asta a fost mesajul lui până la izbucnirea Revoluţiei.

Un astfel de mesaj, în ţara în care singura voce care se auzea clar era cea a dictatorului Ceauşescu, a adus la Biserica Reformată şi creştini de alte confesiuni şi etnii. Popularitatea lui Lazlo Tokes a atras însă atenţia Securităţii. La început, diverşi „binevoitori” sau şefi le atrăgeau atenţia enoriaşilor că e bine să stea deoparte de comunitatea de lângă Maria – aşa numesc timişorenii piaţeta cu o statuie veche şi suavă a Fecioarei Maria, aflată în imediata apropiere.

Mai 1989 | Enoriaşii semnează un protest

Când episcopul reformat de Oradea a decis să îl mute pe Laszlo Tokes, la ţară, o femeie, Rozalia Tott, a deschis lista unui protest:

Zoltan Balaton – pastor al Bisericii Reformate: Episcopul de Oradea a vrut să îl mute de aici, în aprilie, a trimis o comisie să explice mutarea, l-a făcut trădător de patrie, provocator. Până când o femeie, doamnă, 40-50 de ani, s-a ridicat şi a spus: „Dar ce se întâmplă aici cu noi? Noi nu vrem să plece!” şi a rupt dintr-un caiet o foaie şi a spus: „Noi protestăm împotriva mutării!” Vă daţi seama, a fost 1989, aprilie, cea mai cumplită dură dictatură, când o semnătură de protest, era o sinucidere. S-au strâns semnături? Da, nu numai cu numele, ci cu adresă şi cu numer de buletin şi loc de muncă. În toată regula! Un moment esenţial. Din acel moment, pentru toţi aceştia nu a mai fost loc de întors. Aha! Tu eşti ăla care a semnat pentru Tokes?! Au început ameninţările. Comunitatea aceasta aşa a trăit lunile acelea până în decembrie.

Lazlo Tokes: Vreau să sparg zidul tăcerii

În august 1989, Lazlo Tokes povesteşte ce se întâmplă unor jurnalişti canadieni. Le vorbeşte despre microfoanele montate în case, despre frica de a vorbi deschis la serviciu, despre informatorii Securităţii care mişună peste tot. „De ce mereu această tăcere? De ce să ne supunem acestui zid al tăcerii? Acest zid este mult mai masiv şi de nepătruns decît, să zicem, Zidul Berlinului. Consider că cineva trebuie să străpungă acest zid”, a spus el şi le-a descris celor doi interlocutori traiul sumbru din România socialistă.

Decembrie 1989 | Lazlo Tokes primeşte ordinul de evacuare

La mijlocul lui decembrie 1989, Lazlo Tokes şi soţia sa însărcinată primesc în plic decizia de evacuare din casa parohială. Pe 15 decembrie, lângă clădirea Bisericii Reformate din Timotei Cipariu – cuprinde şi casa parohială – enoriaşii s-au adunat ca să îşi apere pastorul.

15 decembrie 1989 | Timișorenii îl apăra pe pastor

Au venit şi alţi timişoreni, precum muncitorul Ştefan Alexandru Ferkel, ieşit dintr-un schimb de noapte. Avea să fie împuşcat pe 17, iar trupul lui se va număra printre cele 43 incinerate, din ordinul Elenei Ceauşescu, la Bucureşti.

Mihaela Ferkel – inginer horticultor: Soțul meu s-a oprit în data de 15, a venit cu bicicleta şi s-a oprit la Maria. Măi, Ferkel, să mergi să vezi că s-au adunat foarte mulţi enoriaşi la Maria. Ajunge acasă, ceva nu e în regulă, ne aşteptăm la ceva care nu va duce la nimic bun. Mă duc înapoi să văd. A mai trecut încă o dată pe la pastorul Tokes. Toată lumea vorbea, ce va fi, nu ne putem aştepta la ceva bun.

16 decembrie 1989 | Primul „Jos Ceauşescu!”

Profesor universitar Daniel Vighi – scriitor: De vineri până în zorii de sâmbătă, tot protestul era mut, şi tăcerea era expresia unei frici şi a unei neputinţe de a colabora între noi, noi nu ne cunoşteam cei care eram în stradă, acolo, eram 200 de oameni. Toată Revoluţia din Timişoara a fost făcută de 4.000 de oameni, după 20 a fost altceva. Dar Revoluţia efectivă a fost în 15, 16, 17,18, abia în 20 au ieşit fabricile. Şi am avut frică. Una dintre doamne se uita la noi de la ferestre şi un miliţian a început să strige isteric, un miliţian gras cu chipiu. Ne uitam unii la alţii. Nu aveam curaj să vorbim, stăteam muţi toţi. Şi doamna asta a strigat: „Ce staţi aici?” Am văzut că lumea începe să plece. Am venit să ne uităm. Şi am simţit pe cei care au rămas. Ideea aceasta de strigăt care face lumea: Fiat Lux. Pentru că nu am putut vorbi până când cineva a strigat: „Jos Ceauşescu!”.

-Cine a strigat primul „Jos Ceauşescu!”?

-Nu ştiu, cineva într-un colţ!

În acea zi, mai mulţi credincioşi din oraş demonstrau paşnic, în jurul Catedralei reformate din Piaţa Maria, faţă de o decizie judecătorească prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la aceasta aderând studenţi, muncitori şi alţi locuitori ai Timişoarei. Se formează coloane de timişoreni care se îndreaptă către centrul oraşului. Izbucneşte, astfel, o revoltă anticomunistă pe fondul scăderii dramatice a nivelului de trai al populaţiei, ca şi al destrămării sistemului comunist european în fostele ţări socialiste, menţionează lucrarea „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).

În scurt timp, Piaţa Maria este ocupată de câteva sute de persoane, care scandează „Libertate”, „Dreptate” şi care cântă „Deşteaptă-te, române!”. Coloanele de manifestanţi se îndreaptă spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). Sunt mobilizate forţele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliţiei, armata, gărzile patriotice, pompierii. Manifestanţii sunt întâmpinaţi cu jeturi de apă, gaze lacrimogene. Au loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine. Se operează arestări. Manifestanţii se retrag şi se repliază în faţa Catedralei. Coloanele de manifestanţi pornesc din nou prin oraş, dar din nou sunt atacate de forţele de ordine; se dau lupte în adevăratul sens al cuvântului; mulţi demonstranţi sunt arestaţi.

În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă „Jos cu Ceauşescu!”. O parte a mulţimii merge spre căminele studenţeşti pentru a aduna noi demonstranţi. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.

A doua zi, la 17 decembrie 1989, timişorenii se adună în stradă în număr foarte mare; manifestanţilor li se alătură muncitori din fabrici şi uzine. Se scandează: „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Nu vă fie frică!”. Comitetul judeţean al PCR este luat cu „asalt” de către demonstranţi, care pătrund în clădire prin geamurile sparte. Intervine armata.

Din dispoziţia lui Nicolae Ceauşescu, sunt trimişi la Timişoara, în ajutorul conducerii locale a judeţului: generalul Velicu Mihalea, adjunct al şefului Direcţiei de Contrainformaţii din Departamentul Securităţii Statului (DSS), colonelul Filip Teodorescu de la Direcţia a III-a Contraspionaj din DSS şi alţi ofiţeri superiori. Ion Coman, secretar al Comitetului Central al PCR, este numit comandant unic pentru Timişoara. El se deplasează la Timişoara, însoţit de generalii Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Comşa, colonelul Gheorghe Radu ş.a., în vederea coordonării acţiunilor represive. La miezul nopţii, forţele de ordine deschid focul asupra manifestanţilor; sunt ucişi şi răniţi copii, tineri, femei şi bătrâni. Peste 20.000 de membri ai „gărzilor patriotice” din Dolj şi Râmnicu Vâlcea sunt trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara; înarmaţi cu bastoane, ei aveau misiunea să ajute la dispersarea manifestanţilor. Acţiunea eşuează. O parte a celor trimişi fraternizează cu timişorenii, o altă parte este oprită pe drum şi face cale întoarsă.

În aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă că a dat ordin să se tragă. „Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!”, ameninţă liderul comunist. În toate întreprinderile şi instituţiile din ţară se face de gardă 24 de ore din 24 de ore, se întăresc măsurile de pază şi securitate, atmosfera devenind foarte încărcată, dacă nu explozivă. Pe străzi circulă patrule formate dintr-un miliţian, un militar în termen şi un membru al gărzilor patriotice.

În Timişoara se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine. De asemenea, pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Vrem o ţară liberă!”. Ei cântă colinde, iar alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă.

În timp ce pe 18 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu îşi începe vizita oficială în Republica Islamică Iran, în Timişoara vitrinele magazinelor sunt sparte, miliţienii sunt peste tot, iar militarii ordonă oamenilor să circule fără oprire, fiind împiedicaţi să stea în grupuri.

După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei. Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: „Armata e cu noi!”.

Un număr de peste 40 de cadavre ale unor victime ale represiunii din Timişoara, neidentificate, sunt transportate, în secret, de la morga Spitalului Judeţean Timiş în Bucureşti, unde, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, au fost incinerate la crematoriul „Cenuşa”.

La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă. Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei. În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşă ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României.

În balconul Operei i se înmânează primarului Timişoarei, Petre Moţ, revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor. Mulţimea scandează: „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”.

Sediul Comitetului judeţean al PCR este înconjurat de muncitori. În încercarea de a rezolva criza, liderii comunişti Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu se întâlnesc cu o delegaţie a manifestanţilor. Emisarii lui Ceauşescu, îngroziţi de revendicările manifestanţilor (demisia lui Ceauşescu şi a guvernului), se reîntorc în grabă la Bucureşti.

Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că „elemente huliganice (…) au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”. Totodată, Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.

Presa controlată de guvern nu a dat nicio relatare a evenimentelor de la Timişoara, acestea fiind cunoscute însă pe larg prin emisiunile în limba română ale principalelor posturi de radio occidentale, precum şi prin emisiunile de la Budapesta şi Belgrad. Singura relatare indirectă a evenimentelor au fost adunările organizate în grabă în instituţii şi fabrici, prin care „oamenii muncii îşi exprimau ‘hotărârea’ de a apăra ‘cuceririle socialismului’!”.

La 20 decembrie 1989, este emis un Decret prezidenţial prin care se instituie starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş, ca urmare a „gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti”. Comitetul municipal de partid anunţă organizarea unui mare miting în Piaţa Palatului, unde se spera ca Bucureştiul să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara.

Sursa: digi24, hotnews.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI