Ştirea zilei

15 martie| Informare meteo: Ninsori, ploi, lapoviță și intensificări ale vântului, în mai multe zone ale țării

BONTEA Alexandru

Publicat

în

15 martie| Informare meteo: Ninsori, ploi, lapoviță și intensificări ale vântului, în mai multe zone ale țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ninsori, ploi, lapoviță și vânt puternic, pentru mai multe zone ale țării, valabilă până joi la ora 20.00.

Petrecerea Divorțaților

În intervalul menționat, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării.

Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15/16 martie) și în prima parte a zilei de joi în dealurile vestice, dar și în zonele mai joase din Maramureș, Transilvania și nord-vestul Moldovei se vor semnala și lapovițe și ninsori.

La munte, din seara zilei de miercuri vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice, iar din dimineața zilei de joi și în cele estice, sud-estice, precum și pe crestele montane, cu viteze în general de 45…55 km/h.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

Citește mai mult