Ştirea zilei

15.000 de tineri din Alba, cu vârste între 15 și 29 de ani, afectați de sărăcie materială și excluziune socială

Ioana Oprean

Publicat

în

15.000 de tineri din Alba, cu vârste între 15 și 29 de ani, afectați de sărăcie materială și excluziune socială

În toată România, aproape 500.000 de tineri români trăiesc în sărăcie, iar peste 1 milion de copii se confruntă cu lipsuri materiale în familie. Tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani din România sunt printre cei mai afectați de sărăcia materială și excluziunea socială din întreaga Uniune Europeană (UE), potrivit unui studiu Eurostat.

Mai jos de România, unde se înregistrează un procent de 14,7% de adolescenți și tineri în sărăcie severă, este doar Bulgaria, cu o rată de 17,2%. Indicatorul este sub 3% în 10 țări UE: Croația, Slovenia, Polonia, Estonia, Luxemburg, Cehia, Letonia, Cipru, Irlanda și Portugalia.

La nivelul UE, rata medie este de 5,8%. Situația nu este mai bună nici în ceea ce privește copiii cu vârsta de până la 16 ani. Analiza Eurostat arată că 31,8% dintre copiii români trăiesc într-o situație de lipsuri materiale.

În județul Alba trăiesc circa 50.000 de persoane care au vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani. Dintre aceștia, potrivit estimărilor realizate de studiul menționat, aproximativ 15.000 sunt afectați de sărăcie materială și excluziune socială.

900.000 de tineri români, expuși riscului de sărăcie

În ceea ce privește procentul tinerilor aflați în risc de sărăcie, România înregistrează, de asemenea, un record negativ cu o rată de 29,5%. O situație mai gravă față de cea din România există în Grecia (31,3%), Bulgaria (32,4), dar și, surprinzător, în Norvegia (30,8%) și Danemarca (30,6%). Cele mai mici rate au fost măsurate în Slovenia (9,9%), Croația (14,2%) Irlanda (14,4%) și Austria (14,6%).

În România trăiesc în prezent, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, aproximativ 3 milioane de persoane cu vârsta între 15 și 29 de ani. Un calcul simplu arată că aproape 450.000 de adolescenți și tineri trăiesc în sărăcie. De asemenea, circa 900.000 de persoane din această categorie de vârstă sunt expuse riscului sărăciei și excluziunii sociale.

La nivelul întregii Uniuni Europene, un număr de 17,3 milioane (24,1%) de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani sunt expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Studiul analizează date aferente anului 2024 și mai arată că un procent de 8,2% de adolescenți și tineri din UE locuiesc în gospodării cu o intensitate foarte scăzută a muncii.

Tinerii între 15 și 19 ani, cei mai afectați

O analiză în funcție de grupa de vârstă, arată că cei mai tineri (15-19 ani) sunt și cei mai vulnerabili, atât din punctul de vedere al riscului de sărăcie, cât și al componentei lipsurilor materiale, în timp ce persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani locuiesc mai des în gospodării unde se lucrează cel mai puțin. În 18 țări din UE, printre care și România, categoria de vârstă 15-19 ani este expusă celui mai mare risc de sărăcie sau de excluziune socială.

În alte țări din UE, cum ar fi Danemarca și Finlanda, persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani sunt mai puțin expuse acestui risc. În România riscul de sărăcie pe grupe de vârstă arată astfel: 22,5% pentru grupra de 25-29 ani, 29% pentru grupa de 20-24 ani și 35% pentru adolescenții cu vârsta între 15-19 ani. În 10 țări din UE, tinerii sunt mai puțin expuși riscului de sărăcie decât populația în ansamblu.

Cele mai vizibile diferențe sunt în Croația (20,3% față de 11,9%), Malta (16,8% față de 11,2%), Letonia (21,6% față de 17,0%) și Slovenia (13,2% față de 8,7%). În România acest raport este de 29,5% în rândul tinerilor, față de 19% întreaga populație.

România, pe locul trei în UE la rata copiilor defavorizați material

Analiza Eurostat mai arată că 31,8% dintre copiii români cu vârsta mai mică de 16 ani se confruntă cu lipsuri materiale. Raportat la un total de 3,5 de milioane de persoane cu vârsta între 0 și 16 ani, rezultă că 1,1 milioane de copii se află în această situație. Media la nivelul UE este de 13,6%. Un procent mai ridicat față de România este doar în Grecia (33,6%), în timp ce în Bulgaria, rata este de 30,4%. Pe de altă parte, cele mai scăzute valori au fost observate în Croația (2,7%), Slovenia (3,8%) și Suedia (5,6%).

Cea mai mare rată de copii cu lipsuri materiale semnificative se înregistrează la categoria de vârstă între 12 și 15 ani (14,7%), comparativ cu 12,8% pentru copiii cu vârste mai mici sau egale cu 5 ani. Acest model este comun în 20 din cele 27 de țări ale UE, cu cele mai mari diferențe înregistrate în Austria (7,4%), Cipru (6,1%) și Irlanda (6,0%). Italia și Germania prezintă valori foarte similare în toate cele patru grupe de vârstă. iar Slovacia, Țările de Jos, Portugalia,
Finlanda și Ungaria au cea mai scăzută valoare a ratei lipsurilor materiale pentru copiii din grupa de vârstă 12-15 ani.

Influența studiilor părinților în bunăstarea copiilor

„Copiii ai căror părinți au un nivel de educație mai scăzut sunt mai susceptibili de a se confrunta cu lipsuri materiale în comparație cu copiii ai căror părinți au atins un nivel de educație mai ridicat. Nivelul de educație al unui adult influențează tipul de loc de muncă la care o persoană poate avea acces. În general, cu cât nivelul este mai scăzut, cu atât este mai mare riscul ca individul și gospodăria, inclusiv copiii, să se confrunte cu privațiuni materiale în comparație cu cei cu un nivel de educație mai ridicat”, susțin sociologii în studiul realizat la nivelul Uniunii Europene.

Documentul mai arată că 39% dintre copiii care locuiesc într-o gospodărie ai cărei părinți aveau un nivel scăzut de educație se confruntă cu lipsuri materiale. Pe de altă parte, rata respectivă pentru copiii care trăiesc în gospodării ai căror părinți au un nivel ridicat de educație este de doar 5,6%.

În România, 65% dintre copiii ai căror părinți au un nivel scăzut de educație se confruntă cu lipsuri materiale și sociale. În familiile cu educație înaltă, acesta procent este de 9%, diferența dintre cei doi indicatori fiind de 56%.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | Alertă în Aiud: Un bărbat a fost dat dispărut de mama sa. A plecat de acasă și nu a mai revenit / A fost găsit

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alertă în Aiud: Un bărbat a fost dat dispărut de mama sa. A plecat de acasă și nu a mai revenit Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. În seara […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Pensia minimă socială 2026 | Aproape 14.000 de pensionari din Alba trăiesc cu 1.200 de lei pe lună. Ce alte ajutoare mai primesc vârstnicii din această categorie

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensia minimă socială 2026 | Aproape 14.000 de pensionari din Alba trăiesc cu 1.200 de lei pe lună. Ce alte ajutoare mai primesc vârstnicii din această categorie Pensia medie în România este în prezent de 2.818 lei, iar numărul pensionarilor a ajuns la 4.583.000. Cei mai mulți pensionari au ieșit la pensie limită de vârstă. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT rutier pe autostrada pe A1, sensul de mers Sibiu Sebeș: Două autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Sebeș

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe autostrada pe A1, sensul de mers Sibiu Sebeș: Două autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Sebeș Detașamentul de pompieri Sebeș intervine, duminică, 8 februarie 2026, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu–Sebeș. În eveniment sunt implicate două […]

Citește mai mult