Actualitate

1,4 milioane de români muncesc la negru. România, pe locul doi în Europa la economie subterană

Ioana Oprean

Publicat

în

România se situează pe locul doi în Europa la economie subterană, se arată într-un raport a Comisiei Europene. Doar Bulgarii sunt mai pricepuţi ca noi la evaziune şi la munca la negru. Cu banii pe care statul român îi pierde printre degete într-un an, ar putea fi construite toate autostrăzile promise de PSD în  în programul de guvernare. 

Petrecerea Divorțaților

România se bate cu Bulgaria pentru primul loc în Uniunea Europeană la economia subterană. Ţara noastră figurează pe locul doi, cu 28% din PIB, iar bulgarii cu 30%, într-o estimare realizată de Comisia Europeană. La polul opus se află Luxemburg cu 8,8% din PIB şi Austria cu 8,2% din PIB, conform unui raport al uniunii europene pe anul 2015, dat acum publicităţii.

Economia neagră va înghiţi în acest an 81 miliarde de lei, adică aproximativ 18 miliarde de euro. Din aceşti bani s-ar putea contrui toate cele şase autostrăzi promise de PSD în programul de guvernare.

În total, 1,4 milioane de români muncesc la negru. Cei mai mulţi sunt în industrie, aproximativ 550 de mii de persoane, apoi în comerţ şi construcţii, fiecare cu aproape 350 de mii de oameni, şi în transporturi şi comunicaţii cu 163 de mii de angajaţi fără forme legale.

Munca la negru reprezintă între 15-20% din PIB în România, potrivit Raportului de ţară al Uniunii Europene, dat publicităţii în 2017. Dacă luăm în calcul procentul minim de 15% din PIB, rezultă că românii bagă în buzunare din diverse activităţi nedeclarate 123 de miliarde de lei, adică circa 27 de miliarde de euro.

România a pierdut peste 30 de miliarde de euro în cei zece ani de când a intrat în Uniunea Europeană ca urmare a eliminării plăţii TVA în vamă. Clasamentul evazioniştilor este condus detaşat de industria alimentară, de cea farmaceutică şi de comerţul cu produse agricole. În România activează peste 100.000 de firme care nu niciun fel de angajat.

Sursa: antena3.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament Șoferii din România care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în 2026: Cum poate fi dovedită vechimea dacă lipsește carnetul de muncă

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în 2026: Cum poate fi dovedită vechimea dacă lipsește carnetul de muncă Carnetul de muncă a dispărut, firma s-a desființat, iar anii lucrați par să se fi pierdut în arhive. Există însă soluții legale pentru reconstituirea vechimii și recuperarea dovezilor necesare la pensionare. Pentru mulți români care se apropie de pensionare, lipsa carnetului de […]

Citește mai mult

Actualitate

Nume derivate din Dumitru care se sărbătoresc de Sfântul Dumitru 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Nume derivate din Dumitru care se sărbătoresc de Sfântul Dumitru 2026 Sfântul Dumitru se sărbătoreşte pe 26 şi 27 octombrie, zi în care mulţi români îşi serbează onomastica. Creştinii îl cinstesc pe Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, dar și pe Sf Dimitrie cel Nou. De Sfântul Dumitru, 331.485 de români îţi serbează ziua de […]

Citește mai mult