1 iunie, Ziua Copilului, la Blaj: „Dansul biluțelor colorate”, spectacol interactiv, ateliere de pictură și multe altele
1 iunie, Ziua Copilului, la Blaj: „Dansul biluțelor colorate”, spectacol interactiv, ateliere de pictură și multe altele
Primăria și Consiliul Local Blaj organizează, miercuri, 1 iunie 2022, tradiționala petrecere pentru cei mici, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Evenimentul va avea loc în Parcul „Avram Iancu”, începând cu ora 10:00, unde sunt aşteptaţi peste 1.000 de copii din Blaj, dar şi un mare număr de părinţi, având în vedere că ziua de 1 iunie este zi liberă acordată prin lege.
Un adevărat spectacol intercativ, de veselie şi culoare, cu tema „Dansul biluțelor colorate”, îi aşteaptă, timp de trei ore, pe cei care vor fi prezenţi, miercuri, în Parcul „Avram Iancu” din Blaj. De asemenea, la acest eveniment au fost invitați reprezentanți ai Poliției, Pompierilor, Jandarmeriei, și Ambulanţei, care le vor arăta celor mici tehnica din dotare, prezența acestor instituții la edițiile precedente având un mare succes în rândul copiilor.
Copiii se vor întâlni cu cele patru mascote „biluțe colorate”, Ciuci, Licurici, Bulina și Bulinuța, alături de personajele Tom și Jerry, Ursulețul Winnie, Mickey și Minnie Mouse și Donald Rățoiul, precum și cu cei doi clovni, năzdrăvanele Fundița și Alunița.
Echipa Oaki Junior din Brașov a pregătit, pe lângă întâlnirea cu personajele amintite, diverse jocuri și concursuri, spectacole de dans, ateliere de pictură pe față și ateliere de baloane modelabile, jocuri cu bile colorate, concursuri sportive de tip Exatlon, concursuri de viteză, îndemânare și iscusință, teatru de păpuși, totul culminând cu o „bătaie cu bile colorate”. Toți copiii prezenți vor primi, la final, înghețată.
Pe lângă evenimentul din Parcul Avram Iancu, Primăria Blaj oferă, ca în fiecare an, tuturor copiilor preşcolari din municipiu, prin intermediul grădinițelor, cadouri constând în dulciuri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | INCENDIU în Aiud: Acoperișul unei anexe gospodărești, cuprins de flăcări
INCENDIU în Aiud: Acoperișul unei anexe gospodărești, cuprins de flăcări Un incendiu s-a produs sâmbătă dimineață în Aiud. „Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în municipiul Aiud, strada Vâlcele. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Forțe alocate: 2 autospeciale de stingere cu apă și […]
21- 22 februarie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
21- 22 februarie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 21- 22 februarie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă […]
INCENDIU la acoperișul unei locuințe din Câlnic. Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit vineri noaptea, în jurul orei 22.30, la acoperișul unei case din Câlnic. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în localitatea Câlnic. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe. La misiune participă 2 […]