Curier Județean

1 Iunie: Manifestări artistice şi sportive de Ziua Internațională a Copilului, la Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria, Casa de Cultură Cugir şi Clubul Sportiv Orăşenesc, în parteneriat cu instituţiile şcolare vor organiza de 1 Iunie o serie de manifestări artistice şi sportive. Copiii din Cugir vor avea parte de numeroase concursuri şi alte acțiuni ce se vor desfășura pe Arena Cugir, Bulevardul Alexandru Sahia şi strada Tineretului.

Petrecerea Divorțaților

Activitățile sportive se vor sefășura între orele 9.00 – 13.00, după cum urmează: Campionate de fotbal, clasele I – XII, CSO; Concurs triciclete, trotinete, biciclete, role, (elevii participanți vor avea în mod obligatoriu echipament de protecție: cască, cotiere, genunchere); Campionat Tenis de Câmp ( Arena Cugir); Competiție de Karturi, B-dul Al. Sahia (parcare – Prichindel); Cros – Start de pe str. Al Sahia, Tineretului, traversare str. Victoriei și intrare în incinta stadionului CSO

Nici în acest an nu vor lipsi din program desenele pe asflat ce vor avea loc pe B-dul Al. Sahia, între orele 16.00 – 19.00. Concomitent, se va desfășura și Târgul copiilor, acțiune ce strânge an de an tot mai mulți participanți, copiii având posibilitatea de a-și scoate la vânzare jucăriile și cărțile de care nu mai au nevoie, sau de a-și promova și vinde anumite obiecte hand-made.

Cercurile Casei de Cultură vor oferi un program artstic ce se va desfășura în parcarea de pe B-dul Al. Sahia. Cercul de Canto, Pian, Chitara, Cercul de teatru, Fanfara copiilor și Clubul de dans sportiv ProDance2007 vor crea atmosferă în rândul celor prezenți. Lor li se vor alătura și elevii Colegiului National “David Prodan” care au pregătit un moment artistic de Ziua Copilului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Minor de 15 ani, prins la volan în Ocna Mureș: Tatăl său, care se afla în mașină, l-a lăsat să conducă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Minor de 15 ani, prins la volan în Ocna Mureș: Tatăl său, care se afla în mașină, l-a lăsat să conducă Un tânăr de 15 ani din Războieni-Cetate a fost prins de polițiști conducând un autoturism pe un drum din Ocna Mureș. În mașină se afla și tatăl acestuia, în vârstă de 46 de ani, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânără de 19 ani, prinsă băută la volan pe o stradă din Alba Iulia la primele ore ale dimineții: Ce alcoolemie avea

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânără de 19 ani, prinsă băută la volan pe o stradă din Alba Iulia la primele ore ale dimineții: Ce alcoolemie avea  O tânără de 19 ani din Alba Iulia a fost prinsă de polițiști băută la volan, în dimineața zilei de 7 noiembrie 2026, în urma unui control desfășurat pe strada B. P. Hașdeu […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Festivalul Învățământului Militar, organizat la Alba Iulia: Cine sunt câștigătorii celei de-a II-a ediții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Festivalul Învățământului Militar, organizat la Alba Iulia: Cine sunt câștigătorii celei de-a II-a ediții Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a organizat, în perioada 5-6 noiembrie 2026, cea de-a II-a ediție a Festivalului Învățământului Militar, eveniment la care au participat 11 tineri interpreți din cadrul instituțiilor de învățământ militar din țară.  În cadrul […]

Citește mai mult