Și frumoase, și deștepte: Roxana și Maria, absolventele cu 10 la BAC, au dus Colegiul ”Lucian Blaga” din Sebeș în elita liceelor din România
Roxana Sabău și Maria Mihăilă sunt absolventele care au luat 10 pe linie la examenul de Bacalaureat 2015 și care, prin notele lor, au dus Colegiul Național ”Lucian Blaga” din Sebeș într-un top de elită la nivel național.
Cel mai bun liceu din municipiul Sebeș este unul dintre puținele instituții de învățământ din țară care a avut la BAC 2015 doi absolvenți cu media 10. Județe importante precum Cluj, Botoșani, Arad, Brașov, Dolj sau Brăila au avut câte o singură medie de 10, ceea ce arată că examenele nu au fost chiar ușoare.
Directorul adjunct, Marius Muntean, spune că pentru Colegiul din Sebeș rezultatul fetelor înseamnă foarte mult, mai ales că la nivelul județului Alba mai este doar un absolvent cu o astfel de medie. El precizează că profesorii sunt foarte mândri și pentru că la nivelul Colegiului sunt mai mulți absolvenți care se apropie de note de 10.

Citește și Peste 740 de contestații, în județul Alba. Cele mai multe, peste 340, la limba română
Toți candidații care obțin media 10 la BAC vor primi bilet la Untold Festival, unul dintre principalele evenimente din Cluj. Roxana și-a cumpărat bilet pentru acest festival deoarece, spune ea, nu s-a așteptat să ia chiar 10 pe linie, iar acum dorește să-l vândă pentru că va avea intrarea gratis. În această vară, tânără își dorește să călătorească în țară și în străinătate cât îi permite bugetul. De la toamnă va fi studentă a Facultății de Relații Economice Internaționale în limba germană, iar după, dacă va avea ocazia, nu va spune ”nu” unei cariere în afara granițelor. Ea are ca și pasiuni dansul și sportul: baschet, tenis, înot, iar în viitor ar vrea să aibă o firmă de organizat evenimente.
Citește și Ministerul Educației a publicat notele absolvenților de liceu
Media 10 curat a fost o surpriză și pentru Maria Karina Mihăilă, care se caracterizează ca fiind o fire perseverentă și ambițioasă. Pentru examenul național s-a pregătit doar în al doilea semestru din clasa a XII-a. Ea vrea să
studieze Telecomunicații în Cluj-Napoca și să termine facultatea cu o medie cât mai mare. În viitor vrea să-și găsească un loc de muncă în țară să nu fie nevoită să plece în străinătate. Pentru această performanță mulțumește părinților care au încurajat-o și profesorilor care i-au oferit informații.
Citește și Alba, pe locul 9 în topul județelor cu cea mai mare rată de promovare la Bacalaureat 2015
Roxana a terminat specializarea matematică informatică, iar Maria, științe ale naturii.
În județul Alba, un procent de 74,2 la sută dintre candidați au promovat examenul de Bacalaureat 2015, sesiunea iunie-iulie, înainte de depunerea contestațiilor. Examenul a fost susținut de 2.904 absolvenți.
Corectarea și notarea lucrărilor de la Bacalaureat 2015 s-a realizat în alt județ decât cel în care candidații au susținut examenele scrise, potrivit unei modificări introduse de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, printr-un ordin care a fost publicat în Monitorul Oficial. Schimbarea procedurii de corectare a lucrărilor duce și la amânarea cu o zi a datei la care elevii vor afla primele rezultate de la BAC.
Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupele A pozitiv si O negativ: ,,Sunt cazuri grave, care au nevoie în continuare de transfuzie de sânge”
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupele A pozitiv si O negativ: ,,Sunt cazuri grave, care au nevoie în continuare de transfuzie de sânge” Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat marți, 10 februarie 2026, un nou apel pentru persoanele care pot să doneze sânge din grupa O negativ și A pozitiv. ,,Rugăm […]
FOTO | Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, a obținut Marele Premiu la ediția 2026 a Concursului Național „Prietenii Muzicii” de la Cluj-Napoca: „Mă simt onorată”
Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, a obținut Marele Premiu la ediția 2026 a Concursului Național „Prietenii Muzicii” de la Cluj-Napoca Performanță extraordinară pentru tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia. Ea a obținut Marele Premiu la ediția 2026 a Concursului Național „Prietenii Muzicii” […]
FOTO | Un tânăr chirurg, originar din Alba, în grupul de experți de la AGILE’s Stress Test, un exercițiu de simulare a producerii unui cutremur cu efecte în cascadă. Medicul activează în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca
Un tânăr chirurg, originar din Alba, în grupul de experți de la AGILE’s Stress Test, un exercițiu de simulare a producerii unui cutremur cu efecte în cascadă. Medicul activează în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca Un tânăr chirurg, originar din Alba, a fost parte în urmă cu câteva zile din […]