TAXA de intrare în Muzeul Principia din Piața Cetății a fost aprobată de Consiliul Local Alba Iulia
*5 lei biletul pentru copii, 10 lei pentru adulți, intrare gratuită pentru preșcolari
Consilierii locali din Alba Iulia au aprobat, în ședința extraordinară de miercuri, proiectul de hotărâre privind ”Stabilirea taxei pentru vizitarea monumentelor istorice”, ce vizează, în special, taxarea intrării în Muzeul Principia din Piața Cetății.
Inițial s-a propus ca prețul biletelor să fie în valoare de 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți, însă proiectul a fost aprobat cu amendamentul consilierului PNL Cornel Sandu, care a cerut gratuitate pentru preșcolari.
Alte amendamente, venite din partea consilierilor PSD – intrare gratuită pentru albaiulieni sau un preț mai mic al biletelor, și din partea celor de la PP-DD – reduceri de preț pentru grupuri de elevi din Alba Iulia, au fost respinse la vot, fiind considerate ”populiste”, după cum a remarcat atât primarul municipiului – Mircea Hava, cât și o parte dintre consilierii PNL, care totuși, nu au votat împotrivă ci au preferat să se abțină de la vot.
Decizia a fost luată ”având în vedere faptul că în curând vor fi deschise atât locuitorilor acestui oraș cât și turiștilor anumite zone din Fortificația Vauban (Principia și altele), faptul că pentru restaurarea, amenajarea și introducerea în circuitul turistic al acestora s-au cheltuit sume importante de bani precum și faptul că aceste monumente vor necesita pe toată durata de existență lucrări constante de întreținere, conservare,restaurare, reparare”, după cum s-a arătat în raportul de specialitate care a însoțit proiectul.
Reamintim că, inaugurarea Muzeului Principia din Alba Iulia a avut loc anul trecut, în în luna mai, când de fapt a fost mai mult deschis doar pentru un simpozion organizat aici, cu restauratori arheologi, cercetători, istorici, reprezentanți ai administrației locale, după care obiectivul turistic a fost închis, în așteptarea unui regulament de funcționare.
Proiectul de punere în valoare a vestigiilor arheologice descoperite pe perioada executării lucrărilor în Cetatea Alba Carolina a fost contractat în iunie 2012 pe o perioadă de 8 luni și ar fi trebuit finalizat în luna februarie a anului 2014.
Situl Principia este protejat de o construcţie modernă din oţel şi sticlă, formulă aleasă tocmai pentru a fi extrem de clar pentru oricine ce este vechi şi ce este nou, iar vizitarea se va face contra cost. În exteriorul clădirii de sticlă a fost amenajat un lapidarium unde sunt expuse câteva dintre monumentele de piatră reprezentative descoperite de-a lungul timpului la Apulum.
Amenajarea Principia a costat peste 16,5 milioane de lei, iar lucrările au fost executate de firma Grup Corint. Potrivit unor surse, muzeul va fi deschis publicului, cel mai probabil, de la 1 Mai.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Voicu Vușcan: Facem lucrurile cu cap! Susținem sistemul sanitar și oamenii bine pregătiți
Voicu Vușcan: Facem lucrurile cu cap! Susținem sistemul sanitar și oamenii bine pregătiți Alba Iulia nu are un spital municipal, unde cei care locuiesc aici să fie îngrijiți. Spitalul Județean de Urgență Alba este în administrarea Consiliului Județean, astfel că aportul primăriei la buna funcționare a acestuia este cel puțin limitat, dacă nu inexistent. Mi-ar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Cui trebuie să îi spui ”La mulți ani” de Sfinții Constantin și Elena. Nume derivate din numele Constantin și din Elena
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 5 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene