Liga a IV-a, cu 16 echipe la start în sezonul 2019/ 2020 | Patru noutăți: între care CS Ocna Mureș și Inter Unirea
După o pauză de un an, Liga a IV-a Alba revine la o configurație de 16 echipe, în sezonul 2019/2020. Noutățile sunt CS Ocna Mureș (retrogradată din eșalonul superior, deși spera să rămână în Liga a 3-a), nou-promovatele din Liga a V-a Performanța Ighiu și CS Universitatea Alba Iulia, respective Inter Unirea (primită la cerere, la fel ca Navobi Alba Iulia – care și în stagiunea trecută a activat, însă ar fi trebuit, pe hârtie, să retrogradeze, într-o configurație de 14 echipe).
Comparativ cu ediția anterioară, nu mai participă ultimele două clasate, Metalu Aiud și Dacia Mihalț.
Se anunță o ediție extrem de echilibrată, cu multe competitoare ce se vor bate la vârful ierarhiei, asta după ce, în ediția anterioară, Sportul Petrești a ratat promovarea în Liga a 3-a (după 7 ani în care reprezentantele județului au reușit acest lucru). Deja, din prima rundă se anunță două dueluri tari: Sportul Petrești – Performanța Ighiu și CIL Blaj – Viitorul Sântimbru.
*Supercupa AJF, la Galtiu
Viitoarea ediție va fi deschisă la Galtiu, în 17/ 18 august, cu duelul dintre Sportul Petrești și Voința Stremț (câștigătoarea Cupei României, faza județeană). Turul campionatului se va desfășura fără runde intermediare, în perioada 24 august – 30 noiembrie. Țintarul rundei inagurale (24 și 25 august), stabilit la sediul Asociației Județene de Fotbal Alba este următorul:
Navobi Alba Iulia – Inter Unirea, AFC Miceşti – CS Zlatna, Nicolae Linca Cergău – Soda Ocna Mureş, CS Universitatea Alba Iulia – Viitorul Vama Seacă, Spicul Daia Română – Voinţa Stremţ, Energia Săsciori – Olimpia Aiud, Sportul Petreşti – Performanţa Ighiu, CIL Blaj – Viitorul Sântimbru.
*Junior Under 19, obligatoriu
În viitoarea stagiune, participantele în Liga a IV-a sunt obligate să utilizeze un jucător Under 19 (născut 2001, sau mai tânăr pe toată durata meciului), asta după ce în vara trecută, o regulă similară, a stârnit discuții contradictorii între membrii afiliați.
Dar iată programarea jocurilor interne: *sâmbătă, după-masa: CS Ocna Mureș, Voința Stremț, CS Zlatna, Olimpia Aiud, CS Universitatea Alba Iulia, Inter Unirea (6 echipe); *duminică, dimineața: CIL Blaj, Navobi Alba Iulia, Performanța Ighiu (3 echipe) *duminică, după-masa: Sportul Petrești, Viitorul Sântimbru, AFC Micești, Viitorul Vama Seacă, Spicul Daia Română, Nicolae Linca Cergău, Energia Săsciori (7 echipe)
Foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Liga 3, etapa a 2-a | Derby județean între CSU și CIL, la Sebeș: Cugirul joacă acasă, deplasări pentru Unirea și Șugag
Derby județean între CSU și CIL, la Sebeș: Cugirul joacă acasă, deplasări pentru Unirea și Șugag Vineri, 5 septembrie 2025 și sâmbătă, 6 septembrie 2025 sunt programate meciurile din etapa a 2-a în Seria 7 a Ligii 3 de fotbal. Citește și: Start în Liga 3: Succes extern pentru CSU, înfrângere acasă a CIL-ului La […]
Miriam Bulgaru, calificare în sferturile de finală ale turneului ITF de la Viena: Adversară din Ucraina în următorul tur
Miriam Bulgaru, calificare în sferturile de finală ale turneului ITF de la Viena Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia) s-a calificat, joi, 4 septembrie 2025, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Viena (W75). Citește și: Antrenorul Alexandru Pelici, apel la unitate: „Echipa se numește Unirea Alba Iulia, și nu Dezbinarea Alba Iulia!” […]
Antrenorul Alexandru Pelici, apel la unitate: „Echipa se numește Unirea Alba Iulia, și nu Dezbinarea Alba Iulia!”
Alexandru Pelici, apel la unitate: „Echipa se numește Unirea Alba Iulia, și nu Dezbinarea Alba Iulia!” În curând se vor împlini 2 ani de când Alexandru Pelici este antrenor al echipei de fotbal CSM Unirea Alba Iulia, motiv pentru care am considerat oportun un dialog cu tehnicianul care și-a asumat misiunea de a duce pas […]