Sport

Zlătneanul George Cîmpean, la Sporting Roșiori (Liga 3)

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mijlocașul George Dorin Cîmpean, originar din Zlatna, a semnat un contract cu Sporting Roșiori (Liga 3).

Fotbalistul în vârstă de 21 de ani va evolua în eșalonul terț, echipa din Teleorman fiind „lanternă roșie” în Seria 4, cu doar 6 puncte, obiectivul fiind salvarea de la retrogradare. Contractul este valabil pentru 6 luni, cu posibilitate de prelungire.

Cîmpean a început fotbalul la CS Zlatna, pentru care a debutat la 15 ani la nivel de seniori, mai trecând pe la CS Universitatea Alba Iulia, LPS Sebeș, Spicul Daia Română și CSM Unirea Alba Iulia (Liga 4).

Pentru mine, acest transfer înseamnă foarte mult, pentru că, în aceste zile de când sunt aici, am observat că mă pot dezvolta foarte bine ca jucător. Am văzut că este un staff foarte bun şi profesionist, iar colegii sunt foarte ok. Mi se pare că este un grup foarte unit şi cred că putem face o treabă foarte bună împreună. Obiectivul echipei este menținerea în liga 3 și eu sper și cred că îl vom realiza prin muncă și dăruire alături de colegi și de staff ul tehnic . Este o nouă provocare pentru mine ca jucător dar și pentru club este o provocare pentru a realiza obiectivul dar o să luăm fiecare meci în parte, pas cu pas și dacă ne ajută Dumnezeu o să reușim menținerea în campionatul ligii 3. Le mulțumesc domnului antrenor Dănut Ivanică și domnului antrenor principal Marian Botea pentru încrederea acordată și sper să ajut echipa să obțină obiectivul stabilit„, a punctat tânărul jucător.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

VIDEO | Polițiștii din Alba implicați în activități sportive diverse: Concursuri de schi și snowboard, dar și meciuri de tenis cu piciorul, în contextul celebrării Zilei Poliției Române 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Polițiștii din Alba implicați în activități sportive diverse: Concursuri de schi și snowboard, dar și meciuri de tenis cu piciorul, în contextul celebrării Zilei Poliției Române 2026 În perioada 2-6 martie 2026, în contextul celebrării Zilei Poliției Române, au avut loc activități sportive la care au participat polițiști de la toate structurile Inspectoratului de Poliție […]

Citește mai mult

Sport

Cupa României, sferturi de finală: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești | Vezi programul și calendarul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa României, sferturi de finală, faza județeană: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești, sâmbătă, 14 martie | Vezi programul și calendarul În sferturile de finală ale Cupei României, meciuri programate sâmbătă, 14 martie, sunt partide echilibrate, cel puțin două dintre ele, după cum urmează: *sâmbătă, 14 martie, ora 16.00: CS Ocna Mureș – […]

Citește mai mult

Sport

România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM 2027 | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor” Naționala feminină de fotbal a României s-a impus categoric, scor 4-0 (2-0), în cel de-al doilea meci din campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2027, disputat în deplasare contra Ciprului. Au marcat: […]

Citește mai mult