Ziua zâmbetelor pentru copii din Aşezământul Social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş
Cei peste 50 de copii beneficiari ai Aşezământul Social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş şi ai centrului educaţional din cadrul acestuia au sărbătorit la sfârşitul săptămânii trecute „Ziua zâmbetelor”, o zi în care nimeni nu a avut voie să fie trist nici măcar o clipă.
Potrivit Asociației Filantropia Ortodoxă Alba, „timp de câteva ore trei clovni au adus zâmbete pe chipurile copiilor, i-au învăţat să facă figurine din baloane, i-au pictat pe feţe şi au făcut tot felul de giumbuşlucuri.
Copiii au exersat mersul pe monociclu, ajutaţi de clovnii cu experienţă, şi au învăţat diferite jocuri, iar la final au fost răsplătiţi cu dulciuri pentru fiecare zâmbet.”
„Vrem să mulţumim din toată inima echipei de clovni care au adus zâmbete pe faţa copiilor beneficiari ai aşezământului nostru. Copiii au fost foarte încântaţi să vadă jongleriile clovnilor, iar figurinele din baloane au fost atracţia zilei” a declarat Ciprian Orga, coordonatorul Aşezământului „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş.
Aşezământul Social „Sf. Mucenic Ciprian” a fost înfiinţat în anul 2003 şi funcţionează în cadrul reţelei sociale a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia fiind coordonat de teolog asistent social Ciprian Orga. Aşezământul are în prezent trei module: un serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, o casă de tip familial în care sunt ocrotiţi 13 copii cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani şi un centru educaţional pentru 40 de copii. În cadrul acestuia copiii sunt sprijiniţi pentru prevenirea abandonului şcolar şi familial, pentru îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, formarea unor principii şi conduite morale de viaţă, beneficiind zilnic de o masă caldă, de burse şi materiale educaţionale. Centrul educaţional din Ocna Mureş funcţionează în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale” derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Românii vor avea dreptul la a doua opinie medicală gratuită, decontată de asigurările de sănătate: Lege pe model britanic și german adoptată de Camera Deputaților
Românii vor avea dreptul la a doua opinie medicală gratuită, decontată de asigurările de sănătate Camera Deputaților a aprobat, în calitate de for decizional, o lege care permite pacienților asigurați să primească o a doua opinie medicală decontată de sistemul de asigurări medicale. Practic, noua lege va permite românilor asigurați, în special celor cu afecțiuni […]
Ministrul Dezvoltării, despre reforma administrației: ,,Ar fi fost mult mai bine ca acest pachet să fi intrat în vigoare de anul trecut”
Ministrul Dezvoltării, despre reforma administrației: ,,Ar fi fost mult mai bine ca acest pachet să fi intrat în vigoare de anul trecut” Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a afirmat, la finalul discuțiilor purtate cu președinții Consiliilor Județene, că impactul politic asupra Coaliției de guvernare ar fi fost mai redus dacă măsurile de diminuare a cheltuielilor din […]
Când sunt Moșii de iarnă 2026: Ce se oferă de pomană în sâmbătă dedicată pomenirii celor trecuți la cele veșnice
Când sunt Moșii de iarnă 2026: Ce se oferă de pomană în sâmbătă dedicată pomenirii celor trecuți la cele veșnice Moșii de iarnă 2026 au loc în 2026 în data de 14 februarie. Este prima sâmbătă din an dedicată pomenirii celor trecuți la cele veșnice. În sfânta zi, credincioșii pot lua parte la slujbele din […]