Actualitate

Zilele Oraşului, prilej de răsplăţi pentru artiştii „agreaţi”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cu îndreptăţită mânie, liderul trupei „Zadar” din Alba Iulia, Dan Tudor, ne-a contactat ieri, pentru a-şi exprima revolta cu privire la tratamentul discriminatoriu la care este supusă trupa sa. De menţionat că trupa respectivă are succese (nu succesuri) notabile, înregistrate peste hotare. Multă vreme ea s-a aflat pe primul loc în topul german „Music Charts”, iar acum are o piesă în limba română (!!!) care se află pe locul 2 în acest top european, căruia nu-i stabileşte ierarhiile nicio instanţă de „cunoscători” şi niciun juriu, ci… publicul. (Mai mult decât cunoscător al acestui gen de muzică: rock!) Prin urmare, ei se situează pe un merituos loc fruntaş, fără a beneficia de subiectivismul unui juriu oarecare, din vreo ţară a Uniunii Europene, mai  mult sau mai puţin simpatizantă a României! Şi, cu toate acestea, trupa „Zadar” bate… zadarnic la porţile organizatorilor de manifestări culturale din Alba Iulia, precum cei ce organizează Zilele Oraşului, în week-end-ul ce urmează. Trupa fiinţează de ani buni (vreo 7) dar niciodată nu a fost invitată la marile manifestări culturale organizate de administraţie. În schimb, sunt chemaţi tot felul de artişti contrafăcuţi peste noapte, ca să se înfrupte din „caşcavalul” bugetar. Asta pentru că sunt, într-un fel sau altul, agreaţi, de putere şi de organizatori.
Singura concesie pe care, onor, directoarea-organizatoare a manifestării, Ioana Bogăţan, a fost dispusă să le-o ofere a fost aceea ca trupa să cânte ÎN STRADĂ, la intrare pe traseul fortificaţiilor. Şi cine ar trebui să cânte acolo? Păi Dan Tudor, un chitarist de excepţie, recunoscut peste hotare, Valentin Andronache şi Ferdinand Borca (acesta din urmă fiind cel mai valoros toboşar al Ardealului, în momentul de faţă, recunoscut ca atare de toate autorităţile muzicale din ţară). Ba poate că-l chemau, tot în stradă, şi pe dr. Marius Coş, un împătimit al jazz-ului, care adesea a făcut echipă cu cei de mai sus. Ca pe nişte amatori de mâna a treia! Asta doar ca să se înfrupte numai  unii (născuţi peste noapte, subliniez) din „pomana” bugetară destinată artiştilor! „În oraşul meu nu pot cânta, nici la 1 decembrie, nici la Zilele Oraşului, în mai, dar la Berlin sunt primit cu braţele deschise, a declarat Dan Tudor. Păi ce fel de dreptate şi de organizare e asta?” Chiar aşa, ce fel de selecţie s-a făcut în ceea ce priveşte artiştii ce vor evolua pe scenă? Către cine se îndreaptă anul acesta răsplăţile bugetare?
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult