Ştirea zilei

Zece pacienți din Alba VINDECAȚI în Vinerea Mare, mai mult decât în toate celelalte zile la un loc. Aceștia erau internaţi la spitalele din Alba Iulia şi Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

O veste bună pentru județul nostru în Vinerea Mare, după ce zece pacienți infectați cu coronavirus au fost declarați vindecați. Aceștia vor ajunge acasă de Paște! În total, în Alba, s-au vindecat un număr de 25 de pacienţi din totalul de 144 de persoane confirmate până în prezent.

Primele vindecări au fost anunțate la Spitalul Municipal Blaj, unde patru pacienți infectați cu noul coronavirus, care s-au vindecat, au fost externați.

După câteva ore, alte șase vindecări au fost anunțate la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, după ce rezultatele a două teste consecutive, în cazul fiecăruia, efectuate în 16 şi 17 aprilie, au ieşit negative.

Este vorba despre patru bărbați și 2 femei, cu vârste cuprinse între 46 și 63 de ani, internați în cadrul secției de Boli Infecțioase din cadrul SJU.

Starea de sănătate a celor zece pacienți este bună, aceștia fiind externați în cursul zilei de astăzi, aceștia ajungând acasă de Paște.

„Pacienţii vor respecta măsurile impuse de autorităţile de sănătate publică şi vor fi monitorizaţi, o perioadă, de către specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Alba”, au transmis reprezentanţii Spitalului.

De la începutul pandemiei şi până în prezenţi, 9 pacienţi trataţi la SJU Alba Iulia au fost declaraţi vindecaţi de COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV-2).

Acestora li se adaugă patru cadre medicale ale SJU Alba Iulia care au fost declarate vindecate.

De asemenea, patru pacienți infectaţi cu coronavirus s-au vindecat la Spitalul Municipal Blaj, desemnat spital suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19 în judeţul Alba.

”Este o mare realizare a personalului medical şi a Blajului, pentru că la Spitalul din Blaj sunt trataţi doar pacienţii cu forme severe sau grave de infecţii cu COVID – 19 şau care au şi alte patologii cronice, celelate spitale din judeţ asigurând tratarea pacienţilor cu forme uşoare sau asimptomatice de infecţii cu COVID-19. În aceste condiţii, vestea pe care am primit-o azi dimineaţă este cu adevărat fantastică şi confirmă faptul că până acum Blajul şi-a făcut datoria! Azi am câştigat o bătălie şi avem şanse ca împreună să câştigăm acest război!”, a transmis Gheorghe Rotar, edilul orașului.

El subliniază că oraşul, chiar dacă este mic, a reuşit să se mobilizeze în scurt timp şi să devină un exemplu de bună practică medicală în lupta cu acest virus necunoscut şi reaminteşte că în oraş nu sunt cazuri confirmate, nici în rândul localnicilor, nici în rândul cadrelor medicale.

Vă recomandăm să respectați măsurile de prevenție impuse de autortiăți, pentru a reuși să trecem cu cât mai puține victime posibil peste această situație de criză!

Sursă foto: Arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ALERTĂ în Alba: Adolescentă de 16 ani, din Roșia Montană, dată DISPĂRUTĂ de tatăl său: A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Ioana Oprean

Publicat

în

ALERTĂ în Alba: Adolescentă de 16 ani, din Roșia Montană, dată DISPĂRUTĂ de tatăl său: A plecat de acasă și nu s-a mai întors O adolescentă de 16 ani, din Roșia Montană, este dată dispărută de tatăl său, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Polițiștii din Alba caută o minoră […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Tanti Dorina, o vârstnică izolată într-un sat din Vidra, vizitată de voluntarii OffRoadAjută: ,,Nu i-a mai trecut pragul nimeni de anul trecut, ne-a spus să îi luăm pâine că ne-o plătește”

Ioana Oprean

Publicat

în

Tanti Dorina, o vârstnică izolată într-un sat din Vidra, vizitată de voluntarii OffRoadAjută: ,,Nu i-a mai trecut pragul nimeni de anul trecut, ne-a spus să îi luăm pâine că ne-o plătește” Misiune dificilă într-un sat din Munții Apuseni. În vârf de munte, separată de restul lumii, o vârstnică a primit vizita voluntarilor OffRoadAjută Apuseni. Ajutoarele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ȘOC la ghișeele de la Taxe și Impozite Alba Iulia: Dările albaiulienilor s-au dublat în 2026. Oamenii nu se mai înghesuie să le achite ca în alți ani

Ioana Oprean

Publicat

în

ȘOC la ghișeele de la Taxe și Impozite Alba Iulia: Dările albaiulienilor s-au dublat în 2026. Oamenii nu se mai înghesuie să le achite ca în alți ani Impozitele locale au explodat de la 1 ianuarie 2026, iar albaiulienii nu fac excepție. Odată cu al doilea pachet de măsuri fiscale adoptat de Guvern, s-au majorat […]

Citește mai mult