Zăpadă din belșug, în weekendul 9-11 decembrie, la Arieșeni și Șureanu. Pârtiile din Alba, ideale pentru schi
Pârtiile de schi de la Arieșeni și Șureanu se prezintă în condiții foarte bune în weekendul 9-11 decembrie, iar zăpadă este din belșug, potrivit unui comunicat de presă trimis de Rareș Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”.
Domeniul Schiabil Şureanu
– Pârtii existente: 8 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_3; C_4; S_1; S_2)
– Pârtii funcționale: 4 (A_3; A_2; C_1; C_3)
– Lungime totală a pârtiilor existente: 11 km
– Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)
– Altitudine maximă: 2.010 m
– Tunuri de zăpadă: nu
– Webcam: http://schisureanu.ro/index.php/camere-live
– Nocturnă: nu
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: Vodafone integral; Telekom parțial; Orange minimal
Evaluare generală: spre fericirea tuturor căutătorilor de zăpadă, zăpada de la Șureanu e la fel de multă și la fel de bună, ca și acum câteva zile. Astfel, zilele de schi continuă cu succes pe vastul domeniu schiabil din Munții Șureanu, unde gerul din ultimele zile a păstrat, în bune condiții, zăpada de pe pârtii. Drumul se prezintă în stare bună, zăpadă este din belșug pentru această perioadă, așadar aveți toate motivele să dați buzna la Șureanu și să vă bucurați de omăt la cote înalte. Pentru informații adiționale și actualizate în timp real, intrați pe www.schisureanu.ro
Acces: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).
Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este asfaltat în totalitate, însă începând de la Șugag prezintă în continuare multe porțiuni cu zăpadă. Recomandăm prudență.
Starea drumului lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): în continuare, drumul e acoperit de zăpadă, fiind deszăpezit, netezit și accesibil pentru orice tip de mașină. Există suficiente refugii, pe tot parcusul drumului, așadar nu există, teoretic, motive de ambuteiaje. Este esențial să vă montați lanțurile, începând de la lacul Oașa.
Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: se schiază pe 4 din cele 8 pârtii de la Șureanu (A_3, A_2, C_1 și C_3). În continuare, starea pârtiilor este bună și, pe alocuri, foarte bună, potrivită pentru orice stil de coborâre. Există aproximativ 40 cm de strat de zăpadă bătătorită, prin urmare pârtiile despre care am pomenit sunt aproape perfect practicabile. Prezintă, pe alocuri, porțiuni cu gheață și smocuri de iarbă, din cauza viscolului, însă acest lucru nu constituie o problemă. Încă nu e OK să ieșiți în off-piste, dat fiind că zăpada nu este suficientă. Din cele trei instalații de transport pe cablu, funcționează teleschiul „Curmătura” și telescaunul.
Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (http://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania), la Șureanu nu va mai ninge în weekend. Vremea se va menține rece, aspră, cu înnorări, ceea ce e ideal pentru schi. Temperaturile se vor încadra între -10 și 4 grade Celsius. O veste bună este că va ninge marți.
Servicii turistice: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; trei après-ski-uri pe Domeniul Schiabil Șureanu; unități de cazare în Poarta Raiului, în Luncile Prigoanei și pe malul lacului Oașa.
Sfaturi de buzunar:
– dotați-vă mașina cu lanțuri pentru roți și faceți o probă de montare acasă.
– nu vă încredeți excesiv în propria mașină; mai important decât motorul este șoferul.
– evitați vitezele mari pe pârtii, dacă nu știți să schiați în siguranță.
– țineți cont de sfatul salvamontiștilor, al jandarmilor montani și al monitorilor.
- Arieşeni (Vârtop)
– Pârtii existente: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)
– Pârtii funcționale: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)
– Lungime totală: 2 km
– Instalații de transport pe cablu: 2 (2 teleschiuri)
– Altitudine maximă: 1.400 m
– Tunuri de zăpadă: da
– Webcam:
Vârtop 2 – http://jurnalul.ro/webcam/arieseni-partia-vartop-2-467.html
Vârtop 1 – http://www.todeaturism.ro
– Nocturnă: da
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: toate rețelele
Evaluare generală: la Arieșeni, sezonul de schi este în plină desfășurare, cu zăpadă din belșug și pârtii ideale pentru schi. Se vede cu ochiul liber sosirea certă a iernii, care a adus suficient omăt și suficiente motive pentru vacanță, în vechea stațiune de schi Arieșeni.
Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.
Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.
Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: ninsorile abundente din ultimele zile și vremea geroasă au asigurat un strat mare de zăpadă, cu o grosime de 35-45 cm pe Vârtop 1 și Vârtop 2, făcându-le ideale pentru sporturile de iarnă. Atenție, însă, zonele de off-piste sunt încă inaccesibile. Pentru actualizări zilnice, urmăriți camerele web de la baza pârtiilor.
Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (http://freemeteo.ro/vremea/arieseni/7-zile/meteograma/?gid=686167&language=romanian&country=romania), nu va mai ninge în weekend; vremea va fi în continuare potrivită pentru schi (minim -6, maxim 6 grade Celsius). Din fericire, sunt așteptate ninsori în cursul zilei de marți.
Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.
Sfaturi de buzunar:
– evitați teribilismul și vitezele mari pe pârtie;
– nu consumați alcool în exces înainte de a schia;
– păstrați atenția la pârtia de sănii;
– țineți cont de sfatul salvamontiștilor, al jandarmilor montani și al monitorilor.
sursa: Florian-Rareș Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026
Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026 Pregătirile de la Alba Iulia pentru 1 Decembrie 2026 continuă și la capitolul steaguri. Palatul Principilor a realizat frecent o achiziție directă intitulată „Servicii realizare steaguri 1 Decembrie“. Cea mai spectaculoasă piesă din […]
Foto | La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații
La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații Șapte perechi de boboci, probe captivante și momente artistice inspirate din universul Disney – toate promit o seară de poveste la Balul Bobocilor 2026 al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba […]
Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba
Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba Un litigiu important pentru viitorul transportului public din Alba Iulia s-a încheiat, în primă instanță, cu o soluție favorabilă administrației locale. Tribunalul Alba a respins, joi, 11 noiembrie 2026 ca neîntemeiată, cererea de […]
