Actualitate

WhatsApp a început implementarea facilităţilor care permit video-conferința între maximum patru persoane

Ioana Oprean

Publicat

în

Promisă de Facebook încă din luna ianuarie, conferinţa video este acum lansată pentru WhatsApp şi va fi disponibilă pe parcursul următoarelor zile atât pentru utilizatorii de Android, cât şi pentru cei de iPhone.

Transmisia în cazul conferinţelor video a fost optimizată pentru a putea funcţiona în orice condiţii, inclusiv pe cele mai lente reţele şi în zonele cu semnal slab.

Reprezentanţii WhatsApp spun că nu contează calitatea conexiunii, singura condiţie pentru a putea comunica video cu aplicaţia deţinută de Facebook fiind existenţa unei conexiuni la internet.

Un alt avantaj pe care cei atenţi la intimitatea online sau reticenţi la produsele deţinute de Facebook îl vor aprecia, este criptarea transmisiunilor prin intermediul aceluiaşi protocol folosit şi pentru discuţiile în scris.

Marea limitare vine, însă, din faptul, că numai cel mult patru persoane pot fi conectate la o conferinţă video realizată de WhatsApp. Deşi suficientă pentru majoritatea utilizatorilor obişnuiţi, această limitate scoate din schemă cazul utilizării în domeniul business.

La ultimul anunţ oficial, care a fost făcut în luna februarie a acestui an, WhatsApp atinsese 1,5 miliarde de utilizatori care folosesc aplicaţia cel puţin o dată pe lună. Tot la acea dată, Facebook anunţa că utilizatorii comunică în mod audio prin intermediul WhatsApp timp de 2 miliarde minute pe zi în medie.

Comunicarea audio prin intermediul WhatsApp este disponibilă din 2014, iar din 2016 utilizatorii acestei aplicaţii pot comunica şi video.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia

Ioana Oprean

Publicat

în

Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) a atras atenția, vineri, 13 martie 2026 că în acest an se va înregistra o scădere a producției la uzina de la Mioveni, după mai bine de două decenii, urmând să fie făcute și […]

Citește mai mult

Actualitate

Prețurile benzinei și motorinei au „explodat” în România: Motorina a depășit pragul psihologic de 9 lei/l

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețurile benzinei și motorinei au „explodat” în România: Motorina a depășit pragul psihologic de 9 lei/l Motorina standard a depăşit, vineri, 13 martie 2026 pragul de 9 lei/l în staţiile OMV, iar benzina standard pe cel de 8,5 lei în majoritatea staţiilor Petrom, dar şi în cele premium OMV, Mol sau Rompetrol, în urma deciziei […]

Citește mai mult

Actualitate

CSM dorește măsuri urgente în privința personalului din Justiție. Avertisment către Guvern: ,,Cetățeanul suportă consecințele”

Bogdan Ilea

Publicat

în

CSM dorește măsuri urgente în privința personalului din Justiție. Avertisment către Guvern: ,,Cetățeanul suportă consecințele” Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenția că deficitul de judecători și grefieri afectează grav activitatea instanțelor, iar efectele se răsfrâng direct asupra cetățenilor. Potrivit CSM, situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât România se confruntă cu cel mai mare […]

Citește mai mult