Vremea roşiilor româneşti…

Am fost în aceste zile în Câmpia Aradului, în ţara pitei albe, mari ca roata carului, dar şi a unor pricepuţi şi tradiţionalişti legumicultori cum sunt cei din zona Curtici, Nădlac, Şelesus, Ineu sau Pecica. Peste tot, de-a lungul drumurilor, ce să mai vorbesc de pieţe, tronau grămezile cu roşiile româneşti, atât de gustoase şi mai ales de aşteptate de cei cărora le lăsau gura apă ori de câte ori cumpărau roşii turceşti, olandeze ori italieneşti, frumoase dar de loc gustoase, fade, fără niciun fel de aromă şi acea dulceaţă acrişoară.
Acum, că au apărut pe toate tarabele roşiile româneşti, avem şi noi cu ce să ne mai astâmpărăm dorul de legume ca la mama acasă. Roşii româneşti este totuşi un fel de a spune, pentru că ele sunt de fapt cam din sămânţă olandeză, aşa cum sunt cele mai multe legume de la noi, după ce staţiunile şi instituţiile de cercetări agricole profilate pe producţia de seminţe (de grâu, porumb, cartofi, legume), au fost lichidate, iar terenurile lor „privatizate” de investitorii strategici. Oricum, abundenţa de roşii româneşti, ca şi de solarii şi sere (cele mai multe aparţinând unor întreprinzători agricoli străini, italieni în speţă), este un semn bun şi nu putem decât să salutăm revirimentul agricultorilor, ţăranii dar şi foştii şomeri ori disponibilizaţi, ca şi tinerii căpşunari care, cu experienţa dobândită în Spania, Italia, Grecia sau Turcia, au pus de-o afacere acasă la ei, pentru că ei ştiu bine că pământul nostru este cel mai roditor din Europa. Desigur că din comerţul cu roşii, care acolo la Ineu se vindeau cu 1 – 2 lei/kg, nu se va îmbogăţi peste noapte niciun agricultor, dar cu siguranţă o va duce mai bine şi vor avea un trai decent acasă în vatra strămoşească. Căci roşiile româneşti costă 1 – 2 lei/kg., în timp ce acelea importate costă 2 – 3 euro/kg. Aşa se şi explică expansiunea importurilor ce ne-au falimentat agricultura şi nu numai.
Ce bine ar fi dacă, de la cultivatorii de tomate, s-ar molipsi şi alţi producători agricoli, astfel ca, în scurt timp, să ne producem iarăşi în ţară toate alimentele necesare traiului şi să nu mai importăm grâu, porumb, cartofi, legume, făină şi ulei, zahăr, ceapă şi castraveţi, etc şi etc. Dar în primul rând ar trebui să se trezească la realitate şefii agriculturii româneşti, cei care tot pun pariu, de douăzeci de ani, cu agricultura, proclamată singura sursă de relansare economică în România. De la teorie la practică (sau de la Bucureşti la Arad) este însă un drum prea lung pentru miniştrii noştri care s-au ocupat de agricultură astfel că ei au eşuat în demersurile de relansare agricolă a ţării. Poate că acum, în al 12-lea ceas, cu sula crizei alimentare în coastă, guvernanţii noştri vor îndrepta miliardele de euro, primite subvenţii de la UE spre adevăraţii fermieri, şi nu spre speculatorii de terenuri agricole, români ori străini care au împânzit ţara, inclusiv judeţul Alba, fie în aşteptarea traseului noilor autostrăzi (capitol care se va încheia sperăm în scurt timp) fie a unor vremuri imobiliare mai bune, căci moşia a fost şi este cea mai mare avere, în toată lumea, după cum probează şi ne învaţă şi investitorii strategici ce au năpădit ţara la fel ca şi buruienile terenurile. Coincidenţă sau nu, tocmai de la sosirea lor s-au împuţit şi lucrurile în agricultura noastră, de am ajuns să nu mai avem nici măcar legume, roşii de-ale noastre, decum pâine şi colaci, carne şi cârnaţi, din făină adevărată şi din porci şi boi adevăraţi, nu din tot felul de făinuri, amestecuri, înlocuitori, hormoni şi aditivi, coloranţi şi euri de nu mai ştie omul ce bagă în gură. Oricum, sunt semnale, fie ele chiar roşii, că încet – încet, grăbiş – târâş, pas cu pas românii se întorc din nou cu faţa la pământul lor drag şi sfânt. Un proces care să sperăm că va fi încurajat de guvernanţii care vor trebui să amâne sau să interzică cumpărarea de terenuri agricole de către străini şi mai ales au datoria de a sprijini orice tânăr de la sate şi mai ales de la oraşe, pentru a deveni fermier sau văcar, legumicultor sau viticultor, decât să bată drumurile Europei în căutarea unei slujbe pe bani puţini, multă muncă şi mai ales batjocură căci numai la tine acasă şi pe pământul tău natal poţi fi cu adevărat stăpân!
Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI