Actualitate

Vremea în România: Temperaturi de până la 23 de grade în săptămâna 10-16 martie 2025

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Vremea în România: Temperaturi de până la 23 de grade în săptămâna 10-16 martie 2025

Vremea va fi în general frumoasă și caldă în România în săptămâna 10-16 martie 2025, indică prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

În perioada 10 martie, ora 8:00 – 11 martie, ora 8:00, în țară, vremea va fi în general frumoasă și se va menține deosebit de caldă în majoritatea zonelor țării, mai ales raportat la valorile termice diurne (abateri pozitive în general 10 – 15 grade).

Cerul va fi variabil, însă treptat din orele serii în vest și nord-vest, înnorările se vor accentua și îndeosebi în a doua parte a nopții va ploua și sub formă de aversă în Banat, Crișana, Maramureș și izolat în nord-vestul Transilvaniei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, local în regiunile vestice și izolat în estul teritoriului (rafale în general de 40 – 45 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 11 -15 grade Celsius pe litoral și 22 – 23 de grade în dealurile vestice; minimele termice vor fi cuprinse între 0 și 10 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -4 grade Celsius.

Dimineața și noaptea, în sud-estul țării (cu probabilitate mai mare pe litoral) pe arii restrânse va fi ceață.

Citește și: Val de praf saharian deasupra României. Când va ajunge în țara noastră

În perioada 11 martie, ora 8:00 – 12 martie, ora 8:00, vremea se va menține deosebit de caldă pe parcursul zilei în sudul, estul și centrul țării, însă în vest valorile termice diurne vor marca o scădere față de ziua precedentă. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 și 23 de grade, iar cele minime, mai ridicate decât în noaptea precedentă, se vor situa între 0 și 11 grade Celsius.

În jumătatea de vest a teritoriului cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu ploi predominant sub formă de aversă. Izolat, vor putea fi posibile și descărcări electrice și cantități de apă însemnate. La altitudini mari vor fi precipitații mixte. În restul țării, cerul va fi variabil și doar izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, dar local și în vest, centru și est.

Prognoza meteorologică pentru perioada 12 martie, ora 8:00 – 13 martie, ora 8:00, la nivelul întregii țări, arată o vreme deosebit de caldă mai ales în estul și sud-estul țării. Cerul va avea înnorări și va ploua în jumătatea vestică a teritoriului și pe arii mai restrânse în rest. Vor fi și averse posibil însoțite de descărcări electrice. La altitudini mari vor fi precipitații mixte.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, dar local și în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 și 23 de grade, iar cele minimele termice vor fi cuprinse între 2 și 12 grade Celsius.

În fine, pentru perioada 13 martie, ora 8:00 – 16 martie, ora 8:00, meteorologii estimează o vreme în general instabilă în majoritatea regiunilor, cu intervale cu averse și descărcări electrice. Valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în toată țara.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine” Primele date economice privind consumul pe luna februarie 2026 au fost publicare recent și arată o scădere și mai mare față de prima lună a anului. Economistul Radu Georgescu explică că România […]

Citește mai mult