Rămâi conectat

Ştirea zilei

Vremea, în minivacanța de Rusalii. Unde va fi soare și unde va ploua

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Vremea, în minivacanța de Rusalii. Unde va fi soare și unde va ploua

În minivacanța de Rusalii am putea să ne bucurăm de vreme bună. Cel puțin primele trei zile vor fi călduroase. Abia începând din seara zilei de 3 iunie va începe să plouă, însă în zonele montane va ploua în toate aceste zile de vacanță așteptate.

Alba FEST 2025

În prima zi de vacanță, pe 1 iunie, temperaturile maxime vor fi între 27 și 34 de grade Celsius, ușor mai scăzute pe Litoral și în Delta Dunării, unde vor ajunge abia între 22 și 25 de grade Celsius.

Înorări temporare și pe stații restrânse vor mai avea loc, în special dimineața și seara, la munte. Aici vântul s-ar putea intensifica în timpul averselor.Minimele termice, la nivel naţional, vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, spune meteorologul de serviciu al ANM, Diana Giurgiu, citată de Agerpres.

Sâmbătă, cald în continuare
Sâmbătă, valorile termice vor rămâne mai ridicate decât cele specifice pentru începutul luni iunie, în aproape toată ţara, cu maxime în general între 23 şi 31 de grade. În vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi în toată zona montană, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, mai ales după orele amiezii.

„Vor fi intervale de timp cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, punctiform cu condiţii de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala doar pe suprafeţe mici. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade”, a mai precizat Giurgiu.

Duminică începe să plouă
Pe parcursul zilei de duminică, în vestul, centrul şi nordul țării, precum şi în zonele de deal şi de munte, instabilitatea atmosferică se va accentua temporar, iar valorile termice vor scădea, în timpul zilei față de ziua precedentă. Astfel, se vor înregistra averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată al vântului şi condiţii de grindină. Izolat, sunt aşteptate cantităţi de apă mai importante.

„În restul teritoriului vom avea o vreme ce se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, local călduroasă îndeosebi în sud, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi posibile doar pe arii mai restrânse, cu precădere în orele serii şi la începutul nopţii. Temperaturile maxime vor oscila între 21 de grade pe Litoral şi 32 de grade în Lunca Dunării şi în centrul Munteniei, iar cele minime între 11 şi 18 grade”, a mai precizat meteorologul ANM.

Conform prognozei, la nivelul Capitalei, atât pe parcursul zilei de 1 iunie, cât şi în week-end, vremea va fi călduroasă. Dacă pe 1 iunie, temperatura maximă va fi de 32 – 33 de grade, sâmbătă aceasta va scădea până ușor în jurul valorii a 30 de grade, la fel şi duminică.

„Duminică, însă, cerul va deveni variabil cu înnorări temporare şi în special seara şi la începutul nopţii va creşte probabilitatea de apariţie a averselor. Temperaturile minime vor fi în jurul a 15 grade”, a ai spus Diana Giurgiu.

Meteorologul a adăugat că, la malul mării, în următoarele zile, vremea va fi frumoasă, dar vor avea loc unele intensificări ale vântului.

„În cursul zilei de 1 iunie vântul va avea unele intensificări, cu viteze de până la 45-50 km/h. Sâmbătă se va mai domoli, vitezele ajungând până la 35-40 km/h, acestea menţinându-se şi în cursul zilei de duminică. Tot duminică, dar spre orele serii şi pe parcursul nopţii, va creşte probabilitatea de apariţie a averselor”, a menţionat reprezentata ANM.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Alba Fest 2025, debut în forță: Lupii lui Calancea, Bere Gratis, Cristian Alexievici Band și Satoshi, în fața publicului din Piața Cetății

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alba Fest 2025, debut în forță: Lupii lui Calancea, Bere Gratis, Cristian Alexievici Band și Satoshi, în fața publicului din Piața Cetății În ultima parte a zilei de vineri, 13 iunie 2025, Alba Fest 2025 a debutat în forță la Alba Iulia.  Artiștii nerăbdători să facă show în prima seară de Alba Fest 2025 sunt […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Parteneriate cu greutate pentru Cupru Min Abrud: „100 de ani, 100 de tone”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Parteneriate cu greutate pentru Cupru Min Abrud: „100 de ani, 100 de tone” Bergerat Monnoyeur, furnizor Cupru Min Abrud, îi va ajuta pe cei care folosesc utilajele Caterpillar (CAT) să monitorizeze activitatea din teren, în așa fel încât investițiile în aceste utilaje să fie cât mai rentabile. Directorul general Cupru Min, Mircea Goia a aflat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE VIDEO | INCENDIU pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, în zona Aloref: 3 anexe cuprinse de flăcări. Intervin pompierii cu 3 autospeciale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incendiu pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, în zona Aloref: 3 anexe cuprinse de flăcări. Intervin pompierii cu 3 autospeciale Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit vineri, 13 iunie 2025, în jurul orei 18.00, pentru stingerea unui incendiu pe șoseaua de centura a municipiului Alba Iulia, zona Aloref. Citește și: INCENDIU la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea