Vouchere pentru cumpărarea porcului de Crăciun. Ce valoare ar avea și cine poate beneficia de ajutor
Vouchere pentru cumpărarea porcului de Crăciun. Ce valoare ar avea și cine poate beneficia de ajutor
Românii ar putea beneficia de porc de Crăciun, prin intermediul unui voucher emis de către ANSVSA, pentru a sprijini și sectorul de creștere a suinelor din România.
Citește și: MESAJE de CRACIU. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi de Crăciun
Noua inițiativă legislativă ar putea să soluționeze problema micilor crescători care sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcului din cauza restricțiilor impuse pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană.
Legislația vine ca un ajutor în implementarea unei alte inițiative aflate în fază finală a dezbaterii parlamentare, Legea porcului.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat luni că după ce a convocat conducerea ANSVSA şi structura din cadrul Ministerului Agriculturii a luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice. Astfel, instituţia va modifica Ordinul dat iniţial de ANSVSA.
”În această dimineaţă am convocat conducerea ANSVSA, pe domnul preşedinte, structura din cadrul Ministerului Agriculturii şi am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice”, a spus Barbu, care nu a declarat nimic despre vouchere.
El a precizat că prin legea adoptată ca preşedinte al comisiei de agricultură, au fost anumite norme de biosecuritate introduse şi pentru persoanele fizice.
O nouă inițiativă legislativă pentru modificarea Legii Porcului prevede acordarea vouchere de 1.000 de lei celor care, din cauza pestei porcine, sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcilor.
Noile vouchere ar urma să fie emise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) micilor crescători care sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcului din cauza restricțiilor impuse pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană, potrivit unei inițiative ce va fi depusă în Parlament de Florian-Emil Dumitru, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, potrivit Agrointel.
Oficialul a explicat că inițiativa va veni în sprijinul Legii Porcului, în sensul că persoanele înscrise în Registrul Agricol drept mici crescători de porci, care vor să renunțe la creșterea porcilor din cauza restricțiilor impuse de pesta porcină și care se află în apropierea unor ferme comerciale de creștere a porcilor (pe o rază de 10 km) pot primi timp de 5 ani câte un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro.
Am discuții cu colegii pentru a face un proiect de lege separat ca să vină cumva sprijin la Legea Porcului. Vreau să facem în felul următor: în raza de 10 km unde avem ferme comerciale și unde avem crescători înscriși în registrul agricol cu porci și care vor să abandoneze creșterea porcilor, timp de 5 ani de zile să primească un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro pe care să îl tranzacționeze de Crăciun la ferma comercială și să își păstreze tradiția, să primească acel porc”, a declarat Emil Dumitru.
Porcii crescuți în gospodărie pot fi vânduți | ANSVSA, noi norme la Legea porcului
Aplicarea Legii porcului venea cu o serie de norme care interzic în totalitate vânzarea porcilor crescuți în gospodăriile țărănești, respectiv comercializarea cărnii provenită de la aceștia, care între timp s-au mai schimbat. Proprietarii de porci crescuți în gospodărie sunt obligați să declare animalele la Primărie, în Registrul Agricol.
Astfel, în mediul rural, oamenii vor putea crește în gospodării porci exclusiv pentru îngrășare și sacrificare pentru consum familial.
Potrivit normelor, mișcarea porcinelor dintr-o exploatație comercială sau non-comercială se va face astfel:
a) în exploataţia noncomercială de porcine, porcii sunt crescuți exclusiv pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial și se interzice comercializarea porcilor, precum și a produselor provenite de la aceștia;
b) mişcarea porcinelor dintr-o exploataţie comercială cu status conform autorizată sanitar veterinar se poate efectua având ca destinaţie:
- exploatații noncomerciale;
- exploataţiile comerciale înregistrate sanitar-veterinar;
- exploataţiile comerciale autorizate sanitar-veterinar;
- abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă și produsele din carne, inclusive membranele naturale, obținute de la aceste porcine sunt comercializate pe teritoriul național;
c) mişcarea porcinelor dintr-o exploataţie comercială cu status conform înregistrată sanitarveterinar se poate efectua având ca destinaţie:
- exploatații noncomerciale;
- exploataţie comercială înregistrată sanitar-veterinar;
- abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44, alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă și produsele din carne, inclusive membranele naturale, obținute de la aceste porcine sunt comercializate pe teritoriul național, se arată în documentul ANSVSA.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun