Vouchere pentru alimente 2024: Când vor fi încărcate cardurile sociale cu următoarele tranşe. Câţi bani mai primesc beneficiarii anul acesta
În 2024, programul social „Sprijin pentru România”, prin care românii cu venituri reduse primesc, o dată la două luni, 250 de lei pentru a-şi putea cumpăra alimente, se desfăşoară în condiţii asemănătoare cu cele din anul 2023.
Concret, până la acest moment, beneficiarii au primit tranşele de bani în lunile februarie, aprilie, iunie şi august. Astfel, mai rămân de virat doar două tranşe, în lunile octombrie şi decembrie, însumând 500 de lei.

Beneficiarii programului „Sprijin pentru România”
În anul 2024, sprijinul material sub formă de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde are o valoare nominală de 250 lei şi se acordă o dată la două luni următoarelor categorii de persoane defavorizate:
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune , în condiţiile Legii nr. 196/2016, , cu modificările şi completările ulterioare;
– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:
1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului),
2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și
3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.
Am primit cardul, dar nu este încărcat
Sunt câteva situații în care, din motive tehnice, confirmarea distribuirii cardului către fiecare beneficiar se efectuează cu întârziere. MIPE nu poate efectua plata până nu primește această confirmare de la C.N. Poșta Română. Dacă aveți card și nu este încărcat, sunați la 031.9268.
Am pierdut cardul/Nu funcționează
Beneficiarul care a pierdut/nu îi funcționează cardul social trebuie să anunțe emitentul, apelând serviciul de Asistență Clienți sau utilizând aplicația mobilă a emitentului. Emiterea unui nou card și expedierea la adresa emitentului se vor face, prin grija emitentului, în termen de 60 de zile de la data la care cardul a fost declarat pierdut.
Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:
Edenred: 021 301 33 03
Sodexo: 021 204 46 64
UP România: 0374 66 22 73
Nu știu de unde pot cumpăra alimente/mese calde
Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici: www.fonduri-ue.ro/vouchere. Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, sunt publicate pe site-ul MIPE.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cristi Dănileț, victorie la CEDO împotriva României. De ce a dat fostul judecător statul în judecată
Cristi Dănileț, victorie la CEDO împotriva României. De ce a dat fostul judecător statul în judecată Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că România a încălcat libertatea de exprimare a fostului judecător Cristi Danileț. Hotărârea este definitivă și a fost adoptată în Marea Cameră a CEDO, formată din 17 judecători, cu un scor […]
Numărul pensionarilor crește în România: Cât primește, în medie, un vârstnic. Institutului Naţional de Statistică a publicat datele
Numărul pensionarilor crește în România: Cât primește, în medie, un vârstnic. Institutului Naţional de Statistică a publicat datele În trimestrul III 2025 numărul mediu de pensionari a fost de 4,921 milioane persoane în creştere cu 3.000 persoane faţă de trimestrul II 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Pensia medie lunară a fost de […]
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută și votată astăzi în Parlament. Iniţiativa se numește ,,România nu este de vânzare – fără progresiști la guvernare”
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută și votată astăzi în Parlament. Iniţiativa se numește ,,România nu este de vânzare – fără progresiști la guvernare” Moţiunea de cenzură intitulată „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” urmează să fie dezbătută şi votată luni după-amiază, în plenul celor două Camere ale Parlamentului. „România […]