Volei Alba Blaj, campioană după înghețarea Diviziei A1
Volei Alba Blaj va deveni campioana României, după ce Consiliul Director al Federației Române de Volei a
decis în ședința de miercuri, 18 martie, să înghețe campionatul intern, Divizia A1, din pricina pandemiei de coronavirus.
Astfel, s-a luat în considerare clasamentul de la finalul primei faze a campionatului, adică după 22 de etape, situație în care Volei Alba Blaj a adunat 57 de puncte, fiind urmată, pe podium, de Dinamo București – 52 de puncte și CSM Târgoviște – 47 de puncte, ultima echipă, CSO Voluntari, urmând să retrogradeze.
În momentul întreruperii sezonului, Volei Alba Blaj avea 8 puncte avans când mai erau 8 etape așteptând doar confirmarea matematică a obținerii titlului, o situație similară cu cea de la fotbal, din Premier League, unde Liverpool avea un avantaj consistent înaintea stopării stagiunii.
Într-o situație specială, la nivelul sportului de pe mapamond, decizia FRV vine la o săptămână distanță de o alta, prin care s-au întrerupt competițiile interne până în 31 martie, o pauză ce s-ar putea prelungi în funcție de derularea evenimentelor, lucrurile fiind extrem de complicate în privința calendarului, în condițiile în care contractele jucătoarelor expiră în 15 mai.
La începutul săptămânii opt din cele 11 echipe din Divizia A1 la volei feminin au cerut Federației Române de Volei terminarea campionatului și omologarea clasamentelor de după etapa secundă a fazei a doua a întrecerii interne, în vreme ce CSM Târgoviște a solicitat amânarea unei decizii cel puțin după 31 martie, propunând să nu se omologheze rezultate și implicit să nu se acorde titlul de campioană și celelalte medalii.
Ar fi al 5-lea titlu național cucerit de echipa din “Mica Romă” în ultimele șase sezoane, al doilea consecutiv. La nivelul Europei șase campionate s-au oprit definitiv, iar alte 32 au fost suspendate temporar, confurm datelor din 15 martie. De asemenea, calificările pentru Europenele Under 17, Under 18, Under 19 și Under 20, dar și Golden League și Silver League au fost amânate. Pandemia de coronavirus a amânat pe termen nelimitat toate competițiile organizate de Confederația Europeană de Volei atât la nivel de echipe naționale, cât și de cluburi, cel puțin până la mijlocul lunii mai.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]
VIDEO | „U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului! Remontada senzațională a „șepcilor roșii”!!!
„U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului, remontadă senzațională a „șepcilor roșii”! Bic și Cordea, titulari în nebunia de meci de pe „Cluj Arena” „Șepcile roșii” au întors senzațional scorul, fiesta s-a declanșat pe „Cluj Arena”, iar CFR-ul lui Pancu pierde după 11 victorii consecutive!!! „U” Cluj – CFR […]
Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos
Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]