Ştirea zilei

Voicu Vușcan, administrator Elit Cugir: Închidem 2020 cu un nivel al vânzărilor similar anului 2019. Anul acesta vorbim despre stagnarea pieței

Ioana Oprean

Publicat

în

Voicu Vușcan, administrator Elit, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, ce deține 4 fabrici de producție dar și o rețea de 50 de magazine proprii, afirmă că industria în care activează a fost puternic încercată de pandemia de coronavirus, din cauza volatilității economice și a amenințării epidemiologice permanente a factorului uman, atât în zona de producție, cât și în cea de distribuție și vânzare. Astfel, el estimează că piața preparatelor din carne va stagna în acest an.

„Anul acesta vorbim despre o stagnare. HoReCa a fost închisă, magazinele mari au înregistrat un număr mai mic de clienți și scădere în vânzări la produsele vrac, dar și nesiguranță din partea oamenilor în ceea ce privește venitul lor. Toate acestea nu fac altceva decât să reducă consumul. Pe viitor, creșterea vânzărilor depinde foarte mult de veniturile populației și de măsurile restrictive luate pentru combaterea COVID-19, pentru că acestea vor influența direct și consumul de mezeluri”, afirmă Voicu Vușcan.

El adaugă că cea mai mare provocare din acest an pentru producătorii de mezeluri este siguranța angajaților, activând într-un domeniu în care nu se poate lucra de acasă și este necesară prezența zilnică la locul de muncă a peste 90% din angajați. în acest sens, proprietarii fabricilor de produse procesate din carne au fost nevoiți să măsuri de prevenție antiinfecție pe întreg lanțul de producție și valorificare, cât și de informare constantă a personalului cu privire la riscurile de contaminare și efectele acestei boli.

În cadrul companiei Elit, el menționează că a luat măsuri astfel încât să poată produce și livra comenzile, chiar și în perioada de lockdown. „Am căutat să diversificăm canalele de distribuție și să ne adaptăm noii normalități. Mă refer aici la creșterea numărului de produse ambalate, la gramaje mai mici în detrimentul produselor vrac. De asemenea, în această perioadă am inaugurat și vânzările de produse online.”

Elit produce anual peste 40.000 de tone de mezeluri în cele patru unități de producție pe care le deține în Alba, București și Arad.

Sursa: zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare

Bogdan Ilea

Publicat

în

INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități ,,Mica Romă” a devenit capitala mierii, timp de două zile, mai exact 21 și 22 martie 2026. Cu această ocazie, Sărbătoarea Mierii a ajuns la ediția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]

Citește mai mult