Vocație transmisă de la mamă la fiică: A ales Medicina după ce, în copilărie, și-a petrecut o parte din timpul liber în spitalul din Alba Iulia
În tumultul haotic al vieții există momente, trăiri, experiențe care ne intră în suflet și nu mai vor să iasă, iar peste ani și ani devenim o parte din ele. Este și cazul medicului cardiolog Diana Ioana Ciucă (34 de ani) care, la vârsta copilăriei, în contextul în care mama sa era asistent medical, mult timp liber l-a petrecut la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, în condițiile în care pe vremea respectivă meseria de bonă nu era la fel de mult practicată, iar noțiunea de ”after-school” nu era la fel de bine definită.
”Îmi plăcea ideea de halat alb, de oameni care ajută oameni, agream actul medical în sine. M-a impresionat de mic copil ideea de a face bine oamenilor, de a fi alături de ei în momente grele și de a le salva viața. În clasele I-IV, având în vedere vremurile diferite ale anilor `90, aici îmi făceam temele și îmi petreceam timpul după școală deoarece mama era asistent medical. Decizia de a deveni medic a fost luată din școala generală, de atunci nu s-a mai schimbat, iar planul a fost, după ce studiez și mă specializez la Cluj-Napoca, să vin la SJU Alba Iulia”, a spus dr. Diana Ioana Ciucă.
Consideră că a făcut o alegere foarte bună și în ceea ce privește specializarea – Cardiologie –, cu toate că este foarte grea, epuizantă, cu responsabilități foarte mari și care te face să treci într-un timp foarte scurt prin toate emoțiile și stările posibile ale unui pacient. Trebuie să fii foarte atent, foarte concentrat, deoarece situația se poate schimba de la o clipă la alta. Satisfacția este, însă, pe măsură!
”Gărzile sunt foarte grele! Avem tot mai multe infarcte, tot mai mulți pacienți tineri cu astfel de probleme – între 30 și 40 de ani – una dintre cele mai frecvente cauze fiind fumatul. Nu este deloc benefic pentru inimă stresul – fuga aceasta de dimineața până seara în toate părțile – și se recomandă un regim de viață sănătos, alimentație corectă, sport de câteva ori pe săptămână, bineînțeles, renunțare la fumat, și tratarea bolilor cronice”, a mai spus dr. Diana Ioana Ciucă.
Medicul cardiolog, care în mare parte din rezidențiat a profesat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, a spus că la SJU Alba Iulia face parte dintr-o echipă foarte bună, cu care colaborează excelent și discută toate cazurile necesare.
SJU Alba Iulia este singurul spital din Alba care asigură gărzi cardiologice și primește foarte multe cazuri de la spitalele din județ, în condițiile în care are aparatură medicală completă și performantă pentru un spital județean.
Secția funcționează la etajul IV al SJU Alba Iulia și are în dotare 50 de paturi, 10 dintre acestea fiind alocate unității de terapie intensivă coronarieni, care se ocupă de urgențele cardiovasculare. În aceste saloane se asigură supravegherea și monitorizarea continuă a pacienților (EKG, TA, AV, Sat O2). Celelalte 40 de paturi sunt împărțite în saloane de 2 și 3 paturi.
Secția de cardiologie funcționează cu nouă medici (primari și specialiști – femei), cadre mediii și personal auxiliar bine pregătit și implicat în activitatea secției.
Servicii medicale asigurate:
- Consultații cardiologice;
- EKG;
- Ecografie Dopller cord;
- Eco Doppler transesofagian;
- Eco Doppler vascular;
- Conversii electricce;
- Testări de efort;
- Monitorizare Holter EKG;
- Monitorizare Holter TA.
Acest articol face parte din campania ”Zece pentru Spitalul Județean”, în cadrul căreia dorim să îi prezentăm pe toți cei 10 medici care au ales în 2018 să profeseze aici, fiind admiși la concursul pentru postul vizat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Creștere EXPLOZIVĂ a tarifelor la apă și canalizare în Alba de la 1 ianuarie 2026: Cum este justificată majorarea de către compania regională de apă-canal
Creștere EXPLOZIVĂ a tarifelor la apă și canalizare în Alba din 2026 Anul 2026 a venit cu o creștere explozivă a tarifelor la apă și canalizare în județul Alba. Prețurile pentru serviciul public de alimentare cu apă și tarifele pentru serviciul public de canalizare, furnizate de operatorul regional SC APA CTTA SA Alba, începand cu […]
Impozite pe proprietate 2026: Colectarea taxelor, o afacere tot mai profitabilă pentru Primăria Alba Iulia, deși contribuabilii nu se mai înghesuie ca în alți ani să plătească
Impozite pe proprietate 2026: colectarea taxelor, o afacere tot mai profitabilă pentru Primăria Alba Iulia, deși contribuabilii nu se mai înghesuie ca în alți ani să plătească Nu mai sunt cozile de altădată la ghișeele Serviciului Local de Finanțe Alba Iulia. Numărul contribuabililor care au ales să își achite dările către bugetul local în primele […]
VIDEO | Accident MORTAL pe autostrada A1: O tânără de 26 de ani a DECEDAT după impactul violent dintre o mașină și un autocamion. O fetiță de 5 ani și un bărbat, în stare gravă. Trafic deviat
Accident MORTAL pe autostrada A1: O tânără de 26 de ani a DECEDAT după impactul violent dintre o mașină și un autocamion. O fetiță de 5 ani și un bărbat, în stare gravă O șoferiță a decedat, o fetiță de 6 ani și un bărbat au fost grav răniți în urma unui accident rutier care […]