Sport

Vineri, ora 17.00, un nou derby “de Alba”, Metalurgistul Cugir – Industria Galda | Sub Drăgana, “roș-albaștrii” invincibili în 2018, versus “campioana deplasărilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Al 4-lea derby “de Alba” din primăvară are loc vineri, de la ora 17.00, pe “Arena Cugir”, între două echipe aflate în prim-planul seriei, Metalurgistul Cugir (locul secund, 42 de puncte) și Industria Galda (poziția a 5-a, 40 de puncte). Se anunță o confruntare tentantă între gruparea de sub Drăgana, singura invincibilă în retur în Seria a 5-a, și “campioana deplasărilor”, Industria, ce a strâns 26 de puncte din 11 jocuri susținute pe pe terenuri străine.

*Călin Moldovan: “Meci important”

Îmbucurător este faptul că în ambele tabere nu există indisponibilități sau suspendări, existând premisele alinierii garniturilor standard. “Meci important pentru noi, jucăm împotriva unei echipe periculoase în deplasare și este clar că va fi o confruntarea grea. Pe de altă parte și noi suntem puternici acasă, traversăm un moment bun. Dacă suntem concentrați 100 la sută avem șanse mari de reușită, oricum datele problemei sunt total diferit cu disputa din tur”, a menționat Călin Moldovan, antrenorul gazdelor. Metalurgistul Cugir are 4 victorii la rând, 15 puncte strânse în primăvară și 9 meciuri invicibile, în tur înregistrându-se o remiză, 1-1.

*George Goronea, surpriza lui Paul Ciucă!

Industria este echipa extremelor: a pierdut trei din ultimele 4 reprezentații interne cu un scor de neprezentare, 0-3, ultimul fiind cu Fotbal Comuna Recea, sâmbăta trecută, dar este “sperietoarea” gazdelor, cu 8 victorii externe. Are 7 luni fără eșec, singurul fiind înregistrat în etapa a 5-a, 22 septembrie 2017, pe “Cetate”, 0-1 cu Unirea Alba Iulia, adică de 211 zile. “Având în vedere că moralul nostru este zdruncinat și întâlnim o echipă pe val, misiunea noastră este extrem de dificilă. Întotdauna în ultimii ani, Metalurgistul a jucat un fotbal de calitate și noi am încercat mereu să ne ridicăm la înălțimea lor, lucru pe care îl vom face și acum”, a specificat Paul Ciucă. Industria Galda are o surpriză pentru acest derby județean, revenirea cugireanului George Goronea, care după o perioadă petrecută în Anglia, la muncă, s-a întors la antrenamente și poate bifa câteva minute împotriva fostei sale formații (în schimb a plecat Rodean, în Anglia, definitiv).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

20 februarie 2026, termenul de înscriere în procesul de evaluare a centrelor de copii și juniori, pentru participarea în competițiile AJF Alba

Dan HENEGAR

Publicat

în

20 februarie 2026 este termenul de înscriere în procesul de evaluare a centrelor de copii și juniori, în vederea participării în competițiile organizate de AJF Alba Asociația Județeană de Fotbal Alba a anunțat data de 20 februarie 2026 reprezintă termenul de înscriere în procesul de evaluare în vederea participării la competițiile organizate în județ. Citește […]

Citește mai mult

Sport

Bursa transferurilor în fotbalul din Alba, printre mutări: Greapcă la Valea Frumoasei, R. Morar la Industria Galda, Șușu la VCG Vințu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Bursa transferurilor în fotbalul din Alba în această iarnă | Printre mutări: Greapcă la Valea Frumoasei, R. Morar la Industria Galda, Șușu la VCG Vințu Bursa transferurilor în această iarnă în fotbalul județean, mutări anunțate de Asociația Județeană de Fotbal Alba, în perioada 13-28 ianuarie. Inițiativa AJF Alba, o premieră pentru fotbalul amator, prezinta lista […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Tineri fotbaliști reveniți în Alba: Alexandru Duna și Luca Boancă la CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Doi tineri fotbaliști au revenit în Alba: Alexandru Duna și Luca Boancă, înregimentați de CSM Unirea Alba Iulia Printre primele mutări în județ în această iarnă se numără revenirile a doi tineri fotbaliști în Alba, CSM Unirea Alba Iulia înregimentându-i pe portarul Duna (2009, Viitorul Cluj) și atacantul Al. Boancă (2008, Ripensia Timișoara). Citește și: Uniriștii […]

Citește mai mult