Actualitate

Vine o nouă criză economică mondială? Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 23 de ani

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Vine o nouă criză economică mondială? Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 23 de ani

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis cea de-a noua majorare consecutivă a dobânzii de referinţă, care a urcat la cel mai ridicat nivel din istoria instituţiei, şi de asemenea a anunţat că îşi păstrează deschise opţiunile cu privire la necesitatea unor noi majorări pentru a reduce inflaţia în contextul înrăutăţirii condiţiilor economice.

„Consiliul guvernatorilor a decis să majoreze cu 25 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 4,25%, 4,50% şi, respectiv, 3,75% începând cu data de 2 august 2023″, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters.

Ca urmare a decizie adoptate joi, dobânda plătită de BCE pentru depozitele băncilor comerciale a atins cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2000, înainte ca monedele şi bancnotele euro să fie introduse în circulaţie.

Cu toate acestea, gardienii euro au înlăturat din comunicatul de presă o aluzie clară cu privire la noi majorări de dobândă, ceea ce înseamnă că o nouă scumpire a costului creditului la următoarea reuniune de politică monetară de la BCE, care va avea loc în luna septembrie, nu este una garantată.

”Ratele dobânzilor reprezentative ale BCE vor fi stabilite la niveluri suficient de restrictive”
„Deciziile viitoare ale Consiliului guvernatorilor vor asigura că ratele dobânzilor reprezentative ale BCE vor fi stabilite la niveluri suficient de restrictive atât timp cât va fi necesar pentru o revenire la momentul oportun a inflaţiei la nivelul ţintei de 2% pe termen mediu„, se precizează în comunicatul de presă.

Inflaţia în zona euro este la jumătate faţă de nivelul atins în luna octombrie a anului trecut, dar chiar şi aşa la 5,5% este cu mult peste ţinta de 2% avută în vedere de BCE. Pe de altă parte, cererea de împrumuturi şi activitatea economică au încetinit semnificativ, ceea ce arată că deciziile anterioare de majorare a dobânzilor adoptate de BCE încep să îşi facă simţite efectele asupra economiei.

”Inflaţia va scădea în continuare până la finele anului”
„Evoluţiile înregistrate ulterior ultimei şedinţe susţin anticipaţia potrivit căreia inflaţia va scădea în continuare până la finele anului, dar se va menţine superioară ţintei pe o perioadă îndelungată„, estimează BCE.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Christine Lagarde, programată să înceapă la ora 14:45 (ora Europei Centrale), ocazie cu care şeful BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi, conform agerpres.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții” În perioada 13–14 martie 2026, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea (SCJU Bihor) au fost realizate trei intervenții de prelevare de […]

Citește mai mult

Actualitate

23-27 martie 2026 | Curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului, la Roșia Montană: „5 zile de creativitate”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului, la Roșia Montană: „5 zile de creativitate” La Roșia Montană se va desfășura, în perioada 23-27 martie 2026, un curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului. Cursul dedicat ghidajului interpretativ pentru patrimoniu este organizat de Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Biroului Regional UNESCO pentru Știință și […]

Citește mai mult