Vindecarea slăbănogului din Vitezda

Evanghelia din „Duminica Sl\b\nogului” ne descoper\ c\ „în Ierusalim era o Sc\ld\toare a Oilor, numit\ Vitezda, care avea cinci pridvoare. În acelea z\cea o mul]ime de bolnavi: orbi, [chiopi, usca]i, a[teptând mi[carea apei. C\ci îngerul Domnului se pogora la vreme în sc\ld\toare [i tulbura apa. {i cel ce intr\ cel dintâi, dup\ tulburarea apei, se f\cea s\n\tos de orice boala era st\pânit” (Ioan 5, 1-4). Din mul]imea celor afla]i în suferin]\, evanghelistul se opre[te asupra unui om, un paralitic. El suferea de acest\ boala de 38 de ani. Hristos îl întâlne[te [i îl întreab\ dac\ dore[te s\ se fac\ s\n\tos. Acesta îi r\spunde: „Doamne, om nu am c\, atunci când se tulbur\ apa, s\ m\ arunce în sc\ld\toare. Pân\ ce vin eu, coboar\ altul înaintea mea” (Ioan 5,7)
Am întâlnit de multe ori expresia „nu am om care s\ m\ arunce în sc\ld\toare”. Expresia nu f\cea aluzie la Biseric\, la dorin]a de vindecare, ci la reu[ita imediat\. Omul de ast\zi nu-[i mai pune problema în termeni de vrednicie sau nevrednicie. Pentru el nu mai este important s\ [tie dac\ este înzestrat s\ fac\ anumite lucruri. Se crede bun la toate. Pentru el este important s\ fie în „ap\ tulburat\” de omul împ\timit, nu de înger. S\ fie cât mai adânc înr\d\cinat în lume. El crede c\ e[ti om atât cât [tii s\ te descurci în societate, nu cât cuprins l\untric ai.
Asta e lumea în care tr\im. Spune-i unui rom@n (pe ei îi cunosc mai bine), c\ ai o treab\ de rezolvat [i vei vedea c\ se va g\si cineva s\ se angajeze, f\r\ rezerve, în a te rezolva. E omul care „arunc\ în sc\ld\toare”. Ajuns în aceast\ sc\ld\toare, ajungi s\ „mergi” mai u[or prin lume. Paradoxul e urm\torul: cu cât te mi[ti mai u[or în lume în acest fel, cu atât e[ti mai în]epenit în a te mi[ca în Împ\r\]ia Cerurilor. De ce? Pentru c\ mersul din aceast\ lume e doar pentru a risipi [i a s\r\ci. Iar acest mod de mi[care nu-]i poate asigura „plimbarea” în lumea de dincolo. Nu întâmpl\tor se cânt\ în Biseric\ „toat\ grija cea lumeasc\ s\ o lep\d\m”.
A[a cum se spune despre Biserica Ortodox\ c\ este învechit\, c\ refuz\ noul, c\ nu vrea s\ se modernizeze, la fel este privit [i omul care intr\ într-o alt\ sc\ld\toare: în Biseric\. Acest om nu intr\ pentru a profita de ceilal]i, ci pentru a se vindeca [i astfel, ie[it în lume, el nu poate aduce decât t\m\duire. Dar acest om al Bisericii nu [tie s\ în[ele, s\ mint\, s\ fure. E un om incomod pentru cel scufundat în lume, c\ci nu las\ loc de înso]ire. Omul sc\ldat în grijile lumii, e omul care caut\ solu]ii. Cel coborât în via]a Bisericii nu mai are c\ut\ri, el a g\sit. El nu mai alearg\ printre ceilal]i. Dimpotriv\, dore[te s\ se odihneasc\ în ei.
Omul lumii se crede s\n\tos, nu are nevoie de tulburarea apei de c\tre înger. Î[i doarme lenea unui trup obosit de senza]ii tari. E omul stors de prezentul lipsit de sensuri. Ce va fi dincolo de sfâr[itul chipului acestei lumi, nu-l intereseaz\ pe acest om. Nevoia de a corespunde vremurilor l-a îndemnat s\ se scalde în lumea inutilului. El crede c\ totul poate fi adunat [i consumat. Ce trist! E totu[i bolnav, e sl\b\nogit, vine ve[nicia [i el nu va mai putea merge niciodat\. (A.C.)

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI