VIDEO: Angela Similea şi Ovidiu Komornyik la Sărbătoarea Muzicii Alba Iulia
Vineri seară la Alba Iulia, peste 3 mii de persoane de toate vârstele s-au adunat în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia să o admire pe una din cele mai mari şi longevive interprete de muzică uşoară românească din toate timpurile – Angela Similea, într-o formă de de zile mari. Alături de ea, a provocat ovaţiile publicului Ovidiu Komornyik, un ardelean care a determinat-o pe Angela Similea, în anul 2003, să revină pe scenă.
La cei 65 de ani ai săi, cântăreaţa demonstrează o condiţie fizică de invidiat, arată şi cântă impecabil. După o oră şi jumătate de spectacol albaiulienii au cerut bis. Artiştii au revenit sub lumina reflectoarelor şi şi-au onorat publicul. S-au simţit bine cei prezenţi aseară în Piaţa din Cetatea Alba Carolina.
Am văzut multe doamne şi domnişoare comportându-se ca fane adolescente, sărind cu mâinile în aer şi cântând alături de cei doi iubiţi cântăreţi români. O atmosferă demnă de orice concert în orice oraş european.
Mâine începând cu ora 19.00 urmează o nouă seară de concerte susţinute de Cantabile – The London Quartet (Anglia), Jukebox Trio (Rusia), Die Meltz (Germania), Vocal Tempo (Cuba) şi la ora 22.00, cireaşa de pe tortul numit “Sărbătoarea Muzicii” – celebra trupă de muzicieni francezi Nouvelle Vague.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Oameni şi locuri
Superstarul britanic Lewis Capaldi aduce emoția pop pe scena UNTOLD 2026, la Cluj-Napoca Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, vine pentru prima dată în România, în calitate de headliner al UNTOLD ONE 2026, care va avea loc între 6 și 9 august 2026, la Cluj-Napoca. Citește și: Untold One marchează […]
VIDEO | Un bărbat s-a scăldat în pârâul Valea Morilor, chiar de Bobotează: „Senzații tari din Apuseni”
VIDEO | Un bărbat s-a scăldat în pârâul Valea Morilor, chiar de Bobotează: „Senzații tari din Apuseni” Un bărbat s-a scăldat în pârâul Valea Morilor, care izvorăște din Huda lui Papară, chiar de Bobotează, ieri, 6 ianuarie 2026. Pentru a marca momentul, bărbatul s-a filmat și a publicat imaginile pe o rețea de socializare. Deși […]
2 ianuarie 1919: Consiliul Dirigent al Transilvaniei a decis organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România și împărțea țara în 23 de județe
2 ianuarie 1919: Consiliul Dirigent al Transilvaniei a decis organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România și împărțea țara în 23 de județe Consiliul Dirigent al Transilvaniei a decis la data de 2 ianuarie 1919 organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România. Hotărârea prevedea împărțirea României în 23 de județe și numirea de prefecți pentru […]