VIDEO | Tunelul Măgina și Holdea de pe A1, cel mai lung lunel de autostradă construit până acum în România, străpuns în totalitate. Lucrările au durat 2 ani, 24 de ore din 24, cu circa 900 de persoane implicate
Tunelul Măgina și Holdea de pe A1, cel mai lung lunel de autostradă construit până acum în România, străpuns în totalitate. Lucrările au durat 2 ani, 24 de ore din 24, cu circa 900 de persoane implicate
Tunelurile construite pe secțiunea Margina – Holdea a Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, cunoscută și sub denumirea de ”Autostrada urșilor”, au fost străpunse în totalitate, a anunțat vineri, 18 septembrie 2026, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Stadiul fizic al lucrărilor pe cei aproximativ 9 kilometri ai secțiunii a depășit 75%.Finalizarea excavațiilor reprezintă una dintre cele mai importante etape ale proiectului care va elimina întreruperea actuală a autostrăzii dintre Lugoj și Deva.

Galerii de aproape doi kilometri
Tunelul 2 de pe sectorul Margina – Holdea are două galerii, cu lungimi de 1.985 de metri, respectiv 1.825 de metri, fiind cel mai lung tunel de autostradă construit până acum în România, potrivit informațiilor publicate de directorului CNAIR pe Facebook.
Pentru realizarea tunelurilor s-a lucrat timp de aproximativ doi ani, 24 de ore din 24, pe zece fronturi de lucru, cu aproximativ 900 de persoane implicate, a precizat Cristian Pistol.
„Cea mai grea etapă a acestui șantier s-a încheiat astăzi”, a transmis șeful CNAIR.
În luna mai, când progresul fizic general al secțiunii era de 60%, lucrările se desfășurau simultan la tuneluri, structuri și terasamente. Contractul pentru cei 9,13 kilometri ai secțiunii Margina – Holdea are o valoare de 1,82 miliarde de lei, fără TVA.
Lucrările au depășit 75%
Odată cu finalizarea excavațiilor, activitatea continuă în interiorul galeriilor și pe traseul autostrăzii.
Potrivit lui Pistol, cămășuiala din beton a galeriilor avansează într-un ritm de aproximativ 20 de metri pe zi. În paralel, constructorii montează grinzi la pasaje și viaducte și aștern binderul, primul strat de asfalt, pe mai multe porțiuni ale șantierului.
Betonarea integrală a galeriilor este programată să fie finalizată până la sfârșitul acestui an. Ulterior va începe etapa de montare și testare a instalațiilor de siguranță din tunel.
Importanța acestor sisteme a fost evidențiată anterior și de CNAIR. Compania anunța în iulie că Tunelul 2 va fi dotat, între altele, cu ventilatoare, telefoane de urgență, senzori, hidranți suplimentari și sisteme de comunicații radio.
Pistol: Peste 360 km de autostradă fără întrerupere
Directorul CNAIR estimează că secțiunea Margina – Holdea va permite, în prima jumătate a anului 2027, circulația neîntreruptă pe autostradă între Boița și Nădlac, pe o distanță de peste 360 de kilometri.
Deschiderea nu depinde însă doar de terminarea lucrărilor civile. Cristian Pistol preciza anterior că punerea în circulație a sectorului Margina – Holdea este condiționată și de finalizarea cu succes a testelor pentru echipamentele de siguranță și monitorizare.
Finalizarea sectorului va elimina întreruperea de pe A1 care persistă de aproximativ un deceniu între Margina și Holdea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea în următoarea perioadă: Sfârșit de septembrie răcoros și maxime peste cele normale în octombrie 2026. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi vremea în următoarea perioadă: Sfârșit de septembrie răcoros și maxime peste cele normale în octombrie 2026. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele patru săptămâni Meteorologii ANM au emis vineri, 18 septembrie 2026, prognoza meteo actualizată până la jumătatea lunii octombrie, în intervalul 21.09 – 19.10. Potrivit ANM, în prima săptămână din […]
Românii nu au dreptul să ceară creșterea salariilor, sporuri sau vouchere prin lege depusă în Parlament. Decizie CCR
Românii nu au dreptul să ceară creșterea salariilor, sporuri sau vouchere prin lege depusă în Parlament. Decizie CCR Curtea Constituțională a decis că interdicția impusă românilor de a depune în Parlament o inițiativă legislativă în domeniul fiscal nu se referă doar la taxe, impozite și contribuții obligatorii (precum CAS și CASS), ci merge mult mai […]
Ce se întâmplă cu banii dacă pensia a fost calculată greșit: Explicațiile Casei Naționale de Pensii Publice
Ce se întâmplă cu banii dacă pensia a fost calculată greșit: Explicațiile Casei Naționale de Pensii Publice Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a avut o primă reacție după informațiile potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit și a explicat că această cifră nu reprezintă numărul unor dosare verificate individual […]