Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA | Coadă la plata impozitelor în Sebeș: Oamenii stau la rând pentru a achita sumele de până la 70–80% mai mari decât anul trecut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Coadă la plata impozitelor în Sebeș: Oamenii stau la rând pentru a achita sumele de până la 70–80% mai mari decât anul trecut

Oamenii din Sebeș stau la coadă, astăzi, 19 ianuarie 2026 pentru plata taxelor și impozitelor, care sunt mai mari cu până la 70-80%, în oraș, față de anul trecut. 

Locuitorii din Sebeș pot achita, începând din data de 15 ianuarie 2026, taxele și impozitele aferente locuințelor. Mulți dintre contribuabili au constatat însă creșteri semnificative, sumele fiind cu aproximativ 70–80% mai mari față de anul trecut, după al doilea pachet de măsuri fiscale adoptat de Guvern.

Spre exemplu, o vârstnică a plătit 360 de lei impozitul pentru un apartament din oraș, în condițiile în care anul trecut a achitat suma de 160 de lei.

Ce spune Șeful Serviciului Venituri din cadrul Primăriei Sebeș

Șeful Serviciului Venituri din cadrul Primăriei Sebeș, Dinu Drăghiciu, explică faptul că majorările taxelor și impozitelor locale sunt rezultatul unor modificări legislative aplicabile la nivel național, transpuse ulterior prin hotărâre a Consiliului Local.

Potrivit acestuia, noile sume au fost stabilite în principal prin lege, primăriile având o marjă redusă de decizie, iar valorile actuale au fost actualizate și cu rata inflației.

,,Schimbările impozitelor și a taxelor locale au fost propuse și legiferate prin legea 239/2025, pe baza căreia s-a emis hotărâre de Consiliul Local și din care s-au preluat sumele și cotele aferente impozitelor locale. Majoritatea sumelor au fost precizate de lege rămânând foarte puține cote la latitudine primăriilor. Spre exemplu, la impozitul de clădire este între 0,08 și 1,3 dar noi am mers mereu pe cota cea mai mică. Pe lângă valorile date de lege sumele sau cotele aferente anului 2025 au fost actualizate cu procentul de inflație de 5,6”, a explicat Dinu Drăghiciu, șef Direcția Venituri în cadrul Primăriei Sebeș pentru Ziarul Unirea.

De asemenea, dispariția unor scutiri acordate în anii anteriori contribuie la creșteri semnificativ mai mari pentru o parte dintre contribuabili. Astfel, oamenii sunt nevoiți să plătească cu 70-80% mai mult în acest an pentru impozitele și taxele la locuințe: 

,,Pe lângă majorările dispuse de lege au fost o serie de anulări de scutiri. Anul trecut au fost mai multe scutiri. Spre exemplu, persoanele cu handicap grav și dizabilități, în baza actelor, erau scutite. Acum aceste scutiri au dispărut.  În privința creșterilor, în mod normal, după lege este o medie a majorării, până la 70-80%, dar datorită și dispariției scutirilor se simte o creștere mai mare. Normal, în funcție de clădire, în funcție de teren și așa mai departe”, a mai subliniat Dinu Drăghiciu, șef Direcția Venituri în cadrul Primăriei Sebeș. 

Bonificația de 10% rămâne valabilă, dacă se plătește până la 31 martie 2026.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | ,,Parcare de bizon de Cluj” în zona Mercur City Center din Alba Iulia. Șoferul și-a lăsat mașina pe trotuar fără să țină cont de pietoni

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,Parcare de bizon de Cluj” în zona Mercur City Center din Alba Iulia. Șoferul și-a lăsat mașina pe trotuar fără să țină cont de pietoni Un șofer din Cluj a decis că regulile de circulație și de bun simț nu se aplică oricui, dând dovadă de lipsă de respect, luni, 9 martie 2026.  Mai exact, […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Mobilier aruncat și copertină în stare de degradare la dispensarul din Sălciua. Reacția primarului: ,,Avem un contract de închiriere cu un medic de familie”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA | Mobilier aruncat și copertină în stare de degradare la dispensarul din Sălciua. Reacția primarului: ,,Avem un contract de închiriere cu un medic de familie” Mai multe imagini care surprind starea dispensarului din comuna Sălciua, județul Alba, au fost publicate pe o rețea de socializare de către un bărbat. În fotografii pot […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Gunoaie și mizerie pe Valea Aiudului: ,,În ce direcție ne îndreptăm oare?”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Gunoaie și mizerie pe Valea Aiudului: ,,În ce direcție ne îndreptăm oare?” Mai multe deșeuri s-au acumulat pe Valea Aiudului, afectând vizibil aspectul zonei. Obiecte din plastic și alte resturi aruncate la întâmplare au transformat albia într-un spațiu neîngrijit. În imaginile trimise de un cititor Ziarul Unirea se pot observa resturile împrăștiate pe porțiunea cuprinsă […]

Citește mai mult