VIDEO| Școala Gimnazială nr.1 din Micești va avea patru clase noi și toalete moderne: Sală de mese și patru noi grupe la grădinița din cartier, anunțate de Gabriel Pleșa
Școala Gimnazială nr.1 din Micești va avea patru clase noi și toalete moderne: Sală de mese și patru noi grupe la grădinița din cartier, anunțate de Gabriel Pleșa
Cartierul Micești din Alba Iulia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, dovadă fiind numărul mare de familii care se află în căutarea unei locuințe în această zonă, precum și numărul tot mai ridicat de copii care își doresc să învețe la Școala Gimnazială Nr.1.
Astfel, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, prezent la ceremonia de final de an școlar la unitatea de învățământ din acest cartier, a transmis, pentru ziarulunirea.ro, care sunt planurile administrației locale pentru elevii din Micești.
„Avem planuri pentru școala din Micești pentru că, comunitatea se dezvoltă, sunt tot mai mulți copii.
Am stabilit să începem să dăm jos clădirea din spatele meu și să construim patru clase cu toalete în interior.
Există deja toalete, dar acestea sunt în exterior. De asemenea, în vechea clădire, se vor face toalete pentru fete și băieți.
Totodată, am început încă de anul trecut și este în faza de studiu de fezabiltiate, extinderea cu încă trei grupe și o sală de mese la grădinița din Micești, astfel încât tot mai mulți copii să aibă un ciclu complet grădiniță-școală la Micești.”, a transmis primarul Gabriel Pleșa.
Reamintim că Școala Generală Micești s-a aflat în trecut în proiectul de reabilitare a trei școli din municipiu, „Lucrări de reparații curente la unitățile de învățământ din municipiul Alba Iulia pe loturii”, în valoare de 900.780 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Pensiile magistraților, la un pas de promulgare: CCR redactează motivarea deciziei Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) se reunesc joi în ședință pentru a redacta motivarea deciziei referitoare la pensiile speciale ale magistraților. În cadrul întâlnirii de astăzi, magistrații constituționali formulează argumentele care au stat la baza hotărârii privind reducerea acestor beneficii. Documentul ar putea […]
FOTO | Doi bărbați, de 51 și 43 de ani, au beneficiat în România de transplanturi renale cu organe oferite de Bulgaria
Doi bărbați, de 51 și 43 de ani, au beneficiat în România de transplanturi renale cu organe oferite de Bulgaria O prelevare de organe efectuată miercuri, 25 februarie 2026, în Bulgaria, s-a dovedit a fi o nouă șansă la viață pentru doi pacienți din România. Un bărbat în vârstă de 51 de ani și un […]
Înscriere în clasa pregătitoare 2026: CALENDARUL pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027 a fost aprobat
CALENDARUL pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027, aprobat Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027 a fost aprobat, a anunțat, joi, 26 februarie 2026, Ministerul Educației. Forma finală a calendarului a fost aprobată în urma analizei feedbackului primit pe adresa de e-mail dedicată consultării publice și după […]