VIDEO | S-a deschis sezonul turistic la Rimetea, satul declarat destinație turistică a anului 2025: Degustări de produse, tururi ghidate și prezentarea atracțiilor turistice
S-a deschis sezonul turistic la Rimetea, satul declarat destinație turistică a anului 2025: Degustări de produse, tururi ghidate și prezentarea atracțiilor turistice
Localitatea Rimetea, câștigătoarea categoriei „Sate de Poveste” 2025, la Gala Destinația Anului, și-a deschis larg porțile pentru turiști, odată cu deschiderea sezonului 2025.
La Rimetea, unul dintre cele mai frumoase sate din România, s-a deschis duminică, 27 aprilie 2025, sezonul turistic. Așezarea de la poalele Munţilor Trascău, unde se spune că soarele răsare de două ori, atrage zeci de mii de turiști, în fiecare a, unii venind chiar și de peste hotare.
Pentru a marca deschiderea sezonului, Asociația de Management al Destinației Turistice Rimetea a prezentat publicului oferta integrată a zonei, în cadrul unui eveniment special organizat duminică, între orele 10 și 18, în Piața Centrală din Rimetea.
Citește: VIDEO | Rimetea, desemnată „Destinația anului 2025”, la categoria „Sate de poveste”: „Este meritul localnicilor, dar și al turiștilor”

Organizatorii au pregătit un program diversificat, în cadrul căruia turiștii vor putea rezerva cazări și vor putea achiziționa produse locale.
Vor avea loc demonstrații Salvamont, activități sportive, ateliere de pictură pe lemn, degustări de produse locale, tururi ale satului, dar și o vânătoare de comori.
”Turiștii care vin la noi în sat cred că sunt atrași de casele monument istoric, dar și pentru cadrul natural, Piatra Secuiului. Numărul celor care vizitează Rîmetea depășește anual 100.000 de persoane, majoritatea de la noi din țară, dar și din Ungaria, Germania și Austria. Sunt și turiști de peste ocean, care fac tranzit, stau o noapte – două la noi în sat, apoi vizitează toată Transilvania.
Câștigarea locului I la categoria „Sate de Poveste” 2025, la Gala Destinația Anului, înseamnă puțină promovare în plus pentru Rîmetea. Și anul trecut am câștigat acest premiu, la un alt eveniment și ne-a ajutat foarte mult cu promovarea”, a declarat pentru ziarulunirea.ro Annamaria Kiraly, președintele Asociației.
Citește și: Dacă la Alba Iulia este suspendată, în una dintre cele mai frumoase comune din România, chiar proprietarii de pensiuni au cerut introducerea unei taxe de turism!
”Prin acest eveniment marcăm deschiderea sezonului și am pregătit programele ca să arătăm ce pot face turiștii în acest an la Rimetea. Avem de la activități sportive pe biciclete, bărci gonflabile pentru rafting, ateliere pentru artizanat, activități pentru copii, dar și tururi ghidate.
Ca o noutate pentru acest an, dorim să organizăm în fiecare duminică, un tur ghidat gratuit al satului pentru cei care vin aici, ca să cunoască puțin și din istorie și oportunitățile de a petrece timpul liber în acest sat.
Mâncarea face renumit satul nostru, am pregătit cele mai gustoase bucate și pot fi gustate în cadrul evenimentului, iar pe parcursul sezonului la pensiunile și la restaurantele din localitate”, mai transmit reprezentanții Asociației de Management al Destinației Turistice Rimetea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Truck Tuning Art, cel mai mare festival de camioane din România, NU se organizează în 2026: ,,Am încercat din greu să fim mai buni de la an la an, dar trebuie să luăm o pauză”
Truck Tuning Art, cel mai mare festival de camioane din România, NU se organizează în 2026: ,,Am încercat din greu să fim mai buni de la an la an, dar trebuie să luăm o pauză” Truck Tunning Art, festivalul camioanelor tunate care aduna la Alba Iulia sute de mastodonți și mii de vizitatori și participanți […]
FOTO | ACCIDENT MORTAL pe DN7: Un tânăr de 19 ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite după impactul violent dintre un autoturism și un TIR
ACCIDENT MORTAL pe DN7: Un tânăr de 19 ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite după impactul violent dintre un autoturism și un TIR O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, în dimineața zilei de luni, 26 ianuarie 2026, în urma unui accident în care au fost implicate un […]
VIDEO | Un localnic din Apuseni, colecție impresionantă de radio-uri: Are peste 200 de aparate, majoritatea funcționale, iar cele mai vechi au fost fabricate în 1939
Un localnic din Apuseni, colecție impresionantă de radio-uri: Are peste 200 de aparate, majoritatea funcționale, iar cele mai vechi au fost fabricate în 1939 „… fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi” scria Nicolae […]