Ştirea zilei

VIDEO | Primul bazin de înot acoperit din istoria municipiului Sebeș, aproape de finalizare. Dorin Nistor: „Va fi, cu siguranță, pentru toți locuitorii orașului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primul bazin de înot acoperit din istoria municipiului Sebeș, aproape de finalizare. Dorin Nistor: „Va fi, cu siguranță, pentru toți locuitorii orașului”

În Sebeș se va deschide primul bazin de înot acoperit din istoria orașului. Acesta va avea dimensiunile de 25 x 12,5 metri și o adâncime a apei de 1,40 metri.

Imobilul este dotat și cu o sală de fitness, un spațiu de mișcare pentru elevi, vestiare și aproximativ 30 de locuri de parcare.

Investiția, realizată în Parcul Arini, depășește 13 milioane de lei și a fost implementată cu sprijinul unei companii din Sibiu, care a finalizat lucrările mai repede decât termenul estimat inițial.

Primarul Dorin Nistor a declarat pentru Ziarul Unirea că proiectul este destinat tuturor locuitorilor din Sebeș, dar și pentru cei din împrejurimi:

„Acest bazin va fi, cu siguranță, pentru toți locuitorii orașului și nu numai, pentru că vorbim și despre cei din localitățile aflate dincolo de granițele municipiului. În primul rând, vrem să facem programe în colaborare cu școlile, astfel încât, prin profesorii de sport, să îi învățăm pe copii – pe cei care doresc, bineînțeles – să facă ore de sport aici, la bazin. În general, aceste activități se vor desfășura în prima parte a zilei.”

Pe lângă activitățile școlare, bazinul va găzdui cursuri și după-amiaza, susținute de profesori specializați, care îi vor învăța pe copii să înoate.

Sala de fitness, vestiare moderne și parcare

Clădirea dispune, pe lângă bazin, de o sală de fitness, spațiu special pentru elevi, băi și 30 de locuri de parcare. Sala de fitness va fi destinată atât copiilor, cât și adulților, urmând să fie administrată în regim privat, deoarece necesită prezența constantă a unor instructori specializați.

Primarul a explicat că această decizie a fost luată pentru a evita extinderea excesivă a atribuțiilor administrației locale:

„Nu am vrea să ajungem în situația în care să nu răspundem așteptărilor publicului.”

Deschiderea, estimată până la finalul anului

Primăria estimează că bazinul va fi inaugurat până la sfârșitul anului 2025. Mai sunt de finalizat doar câteva aspecte: achiziționarea aparatelor pentru sala de fitness, completarea mobilierului și racordarea la utilități (energie electrică și gaz).

„Estimăm că până la sfârșitul anului vom fi operaționali. Mai este nevoie doar de conectarea la utilități, testarea instalațiilor și punerea în funcțiune. Vom începe cu minimul necesar de personal, urmând să suplimentăm, dacă va fi nevoie. Un termen optimist este finalul acestui an, iar unul mai pesimist, primăvara anului viitor. Eu cred că realist este sfârșitul anului”, a mai precizat primarul Dorin Nistor.

Administrare și costuri de întreținere

Bazinul va fi gestionat printr-o asociație intercomunitară formată din Primăria Sebeș și Consiliul Județean Alba, care vor împărți costurile de funcționare și întreținere.

Proiectul a fost posibil după ce Primăria Sebeș a asigurat terenul și rețelele de utilități, iar Consiliul Județean Alba a finanțat lucrările.

„Trebuie să conștientizăm că nu este o investiție care se va susține ușor, deoarece are costuri de funcționare destul de mari, mai ales cele legate de energie. Chiar dacă am construit o clădire eficientă energetic, cu facilități moderne, costurile nu vor fi mici. De aceea am ales să continuăm acest parteneriat”, a adăugat primarul.

Astfel, primul bazin de înot acoperit din Sebeș, destinat locuitorilor orașului și ai zonelor învecinate, ar urma să fie deschis în câteva luni.

„Cu siguranță, de anul viitor, sebeșenii vor avea primul bazin de înot acoperit din istoria orașului Sebeș”, a concluzionat Dorin Nistor pentru ziarulunirea.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Victor Dobra, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, rezultate excepționale la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026: „De când eram mic am fost fascinat de calculatoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Victor Dobra, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, rezultate excepționale la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026: „De când eram mic am fost fascinat de calculatoare” Victor Dobra, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga”, Sebeș, s-a numărat printre laureații fazei naționale a Olimpiadei de Informatică 2026. Cu un punctaj de 74,80 puncte, el […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Medicii Cristian Țibea și Andrei Coșeriu au efectuat cu succes o nouă intervenție de reconstrucție mamară la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Medicii Cristian Țibea și Andrei Coșeriu au efectuat cu succes o nouă intervenție de reconstrucție mamară la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O nouă intervenție de reconstrucție mamară, de această dată la o pacientă relativ tânără (în vârstă de 46 de ani), a fost realizată cu succes la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Aproape 1 milion de euro pentru o stație de tratare și neutralizare a apelor tehnologice uzate pe platforma Uzinei Mecanice Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 1 milion de euro pentru o stație de tratare și neutralizare a apelor tehnologice uzate pe platforma Uzinei Mecanice Cugir UM Cugir a lansat, vineri, 27 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție prin licitație publică a unei stații de tratare și neutralizare a apelor tehnologice uzate pentru platforma […]

Citește mai mult