Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO/ Premierul Dacian Cioloș: ”Alba Iulia este un municipiu aparte. S-a dezvoltat foarte mult prin competența administrației de a atrage fonduri europene, dar și prin competența de a le utiliza corect”

Ioana Oprean

Publicat

în

Primul ministru Dacian Cioloș, alături de vicepremierul Vasile Dâncu și ministrul Agriculturii Achim Irimescu au avut, luni, o întâlnire la Primăria Alba Iulia cu primarul Mircea Hava, președintele CJ Alba Ion Dumitrel și prefectul Cornel Murg.

conf Dacian CiolosTemele discutate au fost sintetizate de premier într-o conferință de presă și au constat în găsirea de soluții pentru a continua proiectele de dezvoltare a orașului cu ajutorul fondurilor europene, proiecte ce cuprind și două obiective importante din Cetate a căror situație este încă neclară – Biblioteca Batthyaneum și vechea Unitate Miltară. De asemenea s-a discutat modul în care administrația locală va colabora cu administrația centrală pentru pregătirea Centenarului Marii Uniri.

În deschidere premierul a remarcat modul în care municipiul Alba Iulia s-a dezvoltat în ultimii ani cu ajutorul fondurilor europene, declarând că pentru continuarea acestui proces se vor identifica soluții adaptate care să țină cont și de capacitatea de absorbție, și de resursele locale pe care le are municipalitatea.

”La Alba Iulia suntem într-un municipiu reședință de județ un pic mai aparte pentru că în ultimii ani orașul acesta s-a dezvoltat foarte mult, și prin competența administrației de a atrage fonduri europene, dar și prin competența de a le utiliza corect. E firesc că orașul își propune să meargă în continuare și cu proiecte europene și cu resursele locale pe care le are și am discutat despre aceste aspecte și despre modul în care putem găsi soluții adaptate care să țină cont și de capacitatea de absorbție pe care orașul o are”, a spus Dacian Cioloș.

”Am discutat și despre câteva puncte specifice, legat de Cetate unde s-a făcut deja o reabilitare și mai sunt câteva posibilități care ar putea să crească potențialul zonei respective. Știu de solicitarea primăriei pentru a găsi o soluție ca unitatea militară care este acolo să poată să intre într-un proeict de dezvoltare urbanistică și am avut deja o discuție preliminară la Ministerul Apărării să găsim o soluție în așa fel încât să existe posibilitatea ca această clădire, care nu este folosită de mai muți ani să nu ajungă să se degradeze și să intre în contrast cu ceea ce se întâmplă în jur. Am discutat și despre Bilbioteca Batthyaneum care este un bun nu doar al județului și nu doar național, ci chiar european, ea fiind o parte din istoria regiunii. Am avut o discuție prealabilă cu domnul ministru al Culturii și știu că se caută soluții pentru a clarifica situația juridică în primul rând a clădirii și imediat ce asta se va întâmpla, să putem intra și acolo într-un program de reabilitare și restaurare a clădirii, care să permită nu doar utilizarea în condiții adaptate pentru manuscrisele de acolo, dar, de ce nu, chiar o deschidere a ei și o punere în circuitul public de vizitare. Am discutat și despre pregătirea Centenarului. Sigur că Alba Iulia va juca un rol central în acest eveniment. Noi pregătim la Guvern un proiect de Lege a Centenarului, care va fi pus în dezbatere publică în următoarele săptămâni și în contextul acestei legi avem în vedere și câteva lucruri care pot fi făcute în parteneriat cu Primăria Alba Iulia și cu Consiliul Județean Alba”, a declarat primul ministru.

De asemenea, au fost luate în discuție și soluțiile pentru dezvoltarea județului Alba, în principal pentru punerea în valoarea potențialului care există aici în zna muntană, subiect ce va fi dezvoltat în cursul după-amiezii, în comuna Ciugud, unde oficialii de la Guvern vor fi prezenți pentru lansarea ”Pachetului de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”.

Nu în ultimul rând, premierul Dacian Cioloș s-a arătat interesat de opinia și propunerile administrației locale privind statutul funcționarului public, în vederea întocmirii pachetului de legi ce vizează reforma administrației.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș Un accident grav a avut loc luni dimineața, în județul Alba. O vârstnică de 81 de ani a fost lovită de un tren în jurul orei 10:00, în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Satul Boțani, comuna Râmeț, locuit de o singură familie de peste 20 de ani: „Ne-am obișnuit aici. Ne-am învățat așa, am crescut așa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Satul Boțani, comuna Râmeț, locuit de o singură familie de peste 20 de ani: „Ne-am obișnuit aici. Ne-am învățat așa, am crescut așa” În satul Boțani, comuna Râmeț, județul Alba, își mai duce traiul o singură familie de vârstnici. Dacă în trecut, în zonă locuiau aproximativ 15 familii, în prezent doar familia Meteșan a mai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Aiudeanca Avram Andreea Daniela, vicecampioană la Campionatul Naţional pe clase de la Reșița: ,,Ea visează să își facă clubul ei de dans sportiv”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aiudeanca Avram Andreea Daniela, vicecampioană la Campionatul Naţional pe clase de la Reșița: ,,Ea visează să își facă clubul ei de dans sportiv” Aiudeanca Avram Andreea Daniela a obținut o performanță remarcabilă la Campionatul Național pe clase, desfășurat la Reșița, în sala Polivalentă. La doar 15 ani, Daniela a urcat pe a doua treaptă a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea