Ştirea zilei

VIDEO | Povestea proiectului „Adoptă o Casă la Roșia Montană”: Construcții istorice vechi de sute de ani, readuse la viață cu ajutorul voluntarilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Povestea proiectului „Adoptă o Casă la Roșia Montană”: Construcții istorice vechi de sute de ani, readuse la viață cu ajutorul voluntarilor

De aproape 20 de ani, la Roșia Montană, un grup de oameni inimoși derulează un program de restaurare a obiectivelor istorice și turistice aflate în diferite stadii de degradare. Proiectul „Adoptă o Casă la Roșia Montană” a oferit, în lipsa unor intervenții ale Statului Român, posibilitatea ca multe construcții vechi, simbolice pentru patrimoniul comunei din Munții Apuseni, să fie salvate.

Primele demersuri au început în urmă cu 18 ani și de atunci au fost derulate lucrări la zeci de construcții care aveau nevoie de reparații. Proiectul este coordonat de arhitecții Claudia și Virgil Apostol, reprezentanți ai Asociației ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie. În 2023, asociația a fost distinsă de către organizația Europa Nostra cu premiul european oferit în memoria lui Costa Carras, un campion al protejării și promovării patrimoniului european.

„Inițiativele noastre au început în 2007 aici și în timp am documentat peste 100 de obiective. În acest moment suntem la finalul campaniei din 2025. Noi lucrăm cu voluntari, cu specialiști, cu persoane din comunitatea locală care au deprins meșteșurile tradiționale de care noi avem nevoie în proiectele noastre.

Concret lucrăm pe clădiri care sunt fie monumente istorice, fie sunt clădiri valoroase. Și încercăm împreună cu voluntari, care sunt marea majoritate studenți de la arhitectură sau alte universități, profile, conexe, protejerii patrimoniului. Avem și această componentă didactică, foarte educativă. încercăm să restaurăm aceste clădiri și ele să revină într-un circuit cât se poate de accesibil publicului. Deci cumva beneficiarii finali să fie mult mai mulți și mult mai diverși decât proprietarul sine”, spune Claudia Apostol.

60 de voluntari în campania din 2025

Programul a început efectiv sub această denumire în 2012 și, în 2025, se află la 14-ediție. 60 de voluntari, cu vârste între 16 și 46 de ani, au participat la activitățile desfășurate în cele trei serii din acest an: finalizarea intervenției la Capolna (capela) Bisericii Romano-Catolice Sf. Ladislau, restaurarea amvonului de la Biserica Reformată (care va fi încheiată în 2026) și a obloanelor turnului de la Biserica Unitariană, precum și lucrări de întreținere la baza voluntarilor, de la Casa Parohială Unitariană.

La Casa Parohială a Bisericii Greco-Catolice au fost pregătite spații pentru depozitarea lemnelor de foc care vor putea fi folosite pe timpul verii ca loc de luat masa sau repaus de către cei care vizitează obiectivele restaurate. Planurile inițiale prevedeau și înlocuirea acoperișului Casinei (fostul cazinou din Roșia Montană), însă costurile totale estimate au amânat acest proiect pentru anul viitor. Majoritatea voluntarilor au provenit din rândul studenților facultăților de arhitectură din țară (București, Cluj, Timișoara), unii fiind la a patra sau a cincea prezență la Roșia Montană.

„Suntem într-un moment cheie al campaniei de anul acesta. A fost finalizat acoperișul de șindrilă de la Capolna Bisericii Romano-Catolice, pe care am realizat-o împreună cu meșterii șindrilari din Albac. alături de care lucrăm de 15 ani. La majoritatea obiectivelor pe care le-am reparat, restaurat aici, cele care sunt cu șindrilă sunt toate acoperite cu meșterii din Albac.

Aceștia nu doar furnizează aceste servicii, dar, pentru noi, sunt o resursă fantastică, inclusiv revenind la componenta educativă a programului nostru. Sunt foarte dornici și foarte disponibili să transmită mai departe acest meșteșug, pentru că asta e o problemă când vorbim de meșteșuguri, că nu mai există foarte multă lume interesată să-l practice”, spune Claudia Apostol.

Biserica Reformată, deschisă pentru public

Cea mai importantă realizare din 2025 a fost încheierea lucrărilor de restaurare de la Biserica Reformată din Roșia Montană, marcată și prin recepția lucrărilor care s-a realizat pe 5 iunie 2025. Ulterior, obiectivul a fost deschis pentru public cu expoziția „Ordinul Căștilor Colorate” a artistului Ion Barbu din Petrila. Expoziția ilustrează într-o manieră artistică de excepție modul în care obiecte încărcate de semnificații, căști miniere în cazul de față, pot fi re-interpretate și pot reveni la viață grație preocupării și creativității celor care se apleacă asupra lor.

„Ne bucurăm nespus pentru fiecare clădire pe care reușim să o finalizăm, după procese de intervenție care durează mult, sunt greu de finanțat și există și piedici administrative, dincolo de resursele financiare, de resursa umană, de lipsa materialelor. Localitatea nu are Plan Urbanistic General, iar lucrările pe care le facem, reușim să le autorizăm și să le ducem la bun sfârșit, pentru că sunt monumente istorice sau pentru că fac parte din zone protejate”, mai spune reprezentanta Asociației ARA.

Un moment inedit al campaniei din 2025 a fost vizita președintelui Nicușor Dan, care alături de familie a petrecut, în luna august, câteva zile în Roșia Montană și care a fost oaspete al voluntarilor, atât pe șantier dar și seara, la discuții și foc de tabără.

Beneficiul adus de includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO

Roșia Montană este, de 4 ani, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Acest lucru a impulsionat foarte mult activitățile de restaurare a obiectivelor istorice de pe teritoriul localității. Pe lângă locurile de muncă create, toate aceste inițiative au dus și la creșterea atractivității turistice a Roșiei Montane.

„Este vorba, în primul rând, de foarte multe șantiere care s-au deschis pe lângă activitățile pe care le facem noi și care continuă. Sunt clădiri care sunt restaurate prin PNRR sau cu fonduri la Ministerul Culturii prin Programul Național de Restaurare. Sunt 10, dacă nu mă înșel, proiecte de reparații finanțate tot de Misterul Culturului prin Institutul Național al Patrimoniului. De asemenea, sunt cursuri de interpretare a patrimoniului care au avut loc recent la Roșia Montana.

Este o preocupare care crește. un capital care este investit în Roșia Montană. Eu cred că dintre toate siturile UNESCO de la noi din țară, cel de la Roșia Montană a reușit să capteze cumva sau să fie pregătit să absoarbă cel puțin pe zona de patrimoniu ceea ce a fost disponibil. Evident, nevoile de aici sunt imense și vor fi și mai mari în perioada următoare.

Va fi nevoie de un angajament mult mai substanțial din partea statului”, mai spune reprezentanta Asociației ARA.

Mare parte din activitățile programului sunt derulate cu ajutorul banilor obținuți din donații. Pe site-ul adoptaocasa.ro există o secțiune specială unde se pot face donații unice sau recurente, lunar. De asemenea, donații se pot face și prin transfer bancar în contul Asociației ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie: RO37 RNCB 0484 1592 1710 0001.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Curtea de Apel Alba Iulia a admis strămutarea dosarului datoriei de un milion de euro a lui Klaus Iohannis. Se va judeca la Hunedoara

Bogdan Ilea

Publicat

în

Curtea de Apel Alba Iulia a admis strămutarea dosarului datoriei de un milion de euro a lui Iohannis. Se va judeca la Hunedoara ANAF a obținut mutarea de la Sibiu la Hunedoara a procesului de recuperare a datoriei de un milion de euro de la fostul Preşedinte, Klaus Iohannis, a anunțat Curtea de Apel Alba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Momente emoționante la Colegiul Militar din Alba Iulia: Plutonier adjutant principal Ghiță Bordea, subofițer de comandă, trecere în rezervă după 40 de ani în uniformă militară. 22 de ani i-a petrecut în școala albaiuliană

Ioana Oprean

Publicat

în

Momente emoționante la Colegiul Militar din Alba Iulia: Plutonier adjutant principal Ghiță Bordea, subofițer de comandă, trecere în rezervă după 40 de ani în uniformă militară. 22 de ani i-a petrecut în școala albaiuliană Plutonier adjutant principal Ghiță Bordea, subofițer de comandă, a trecut în rezervă după 40 de ani în uniformă militară. 22 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupele A pozitiv si O negativ: ,,Sunt cazuri grave, care au nevoie în continuare de transfuzie de sânge”

Ioana Oprean

Publicat

în

CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupele A pozitiv si O negativ: ,,Sunt cazuri grave, care au nevoie în continuare de transfuzie de sânge” Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat marți, 10 februarie 2026, un nou apel pentru persoanele care pot să doneze sânge din grupa O negativ și A pozitiv. ,,Rugăm […]

Citește mai mult