VIDEO | Obiceiul ,,Tocacilor” sau ,,Tocașilor” în Apuseni, la Poiana Vadului și Gârda de Sus: Tinerii păzesc și bat toaca pentru a alunga spiritele rele

Obiceiul ,,Tocacilor” sau ,,Tocașilor” în Apuseni, la Poiana Vadului și Gârda de Sus: Tinerii păzesc și bat toaca pentru a alunga spiritele rele

În satele din Apuseni, la Gârda de Sus și Poiana Vadului, încă se păstrează de Paște obiceiul „Tocacii”, practicat din vechime de tinerii satului. Aceștia se strâng în cete și păzesc simbolic o toacă, iar cu tunuri improvizate din țevi și carbid fac zgomote similare împușcăturilor, pentru a alunga spiritele rele.

Daniela Floroian spune că obiceiul este vechi de câteva sute de ani în Alba și este păstrat încă în multe localități din zona Apusenilor, însă tradiția a suferit modificări odată cu evoluția comunității satului.

Obiceiul „Tocacii” sau „Prăgșorul” este, potrivit etnografilor din Alba, una dintre cele mai răspândite și vechi tradiții din satele din Apuseni, îmbrăcând numeroase forme, în funcție de comunitatea în care are loc, diferențe fiind nu doar în modul de desfășurare, dar și de perioada pe care obiceiul se întinde. El se practică la Paște, având drept model ceremonialul colindatului de la Crăciun și, la fel ca acesta, obiceiul „Tocacii” se compune din mai multe secvențe ceremoniale și rituale.

Tradiția a fost documentată sub denumirea de obiceiul ,,tocacilor”, dar moții din Gârda de Sus și Poiana Vadului îi numesc ,,tocași”.

La Poiana Vadului, tocașii însoțesc părintele spre casa parohială după ieșirea de la slujba religioasă, apoi merg din casa în casă cu muzica, luând la joc fetele din gospodăriile unde sunt fete nemăritate. Tocașii sunt răsplătiți cu bani, mâncare și băutură. După ce termină de colindat prin sat, invită oamenii la joc în centrul comunei, la Căminul Cultural.

Citește și: VIDEO | Tradiții de Paști în județul Alba: „Ținutul toacei” și pușcatul în Poiana Vadului, vechi obiceiuri păstrate din străbuni în Apuseni

În comuna Gârda de Sus, tradiția „ținutului de toacă” merge mai departe și în zilele noastre. Astfel începând din Joia Mare și până a doua zi de Paște, tinerii satului „țin toaca”: adică stau de veghe lângă biserică și lângă toacă și pentru alungarea spiritelor rele aceștia pușca cu carbit, fiind un fel de pază simbolică a bisericii și a comunității, dar și un act de credință.

La final, adică în a doua zi de Paște, preotul este condus acasă de tocași pe ritmul muzicanților, într-o atmosferă de sărbătoare specifică satelor din Țara Moților.

Obiceiul începe cu formarea cetei de feciori

„În trecut, ceata de feciori era însoțită de un cal pe care se puneau desagii cu merindele primite la colindat și de o cloșcă ce se spune că aduna ouăle primite pentru petrecerea de după Paște. O altă secvență ceremonială era păzitul toacei, care semnifica bărbăția tocacilor. Toaca era păzită pentru a nu fi furată de bărbații căsătoriți, iar dacă aceștia reușeau să fure toaca, feciorii care o aveau în pază erau considerați slabi și pățeau o mare rușine. Drept pedeapsă, nu mai erau plătiți de comunitate și nu aveau voie să mai iasă la joc decât după Rusalii”, a explicat Daniela Floroian.

O altă secvență ceremonială era în vechime colindatul din casă în casă, tocacii făcând urări gazdelor, iar acestea răsplătindu-i cu bani, colaci, ouă roșii.

Toaca – luată de la biserică sau făcută de tineri, din lemn de paltin

Formarea cetei de tocaci avea loc în timpul Postului Mare, iar aceștia își începeau activitatea în Joia Mare, când mergeau la pădure pentru a alege paltinul necesar confecționării toacei și pentru a coborî bradul în care va fi atârnată toaca.

„Bradul este simbolul veșniciei și al vieții veșnice a Domnului Iisus, iar toaca vestește Învierea Domnului Iisus. Bradul înălțat lângă biserică era dus acasă după Paște de către preotul satului”, mai explica Daniela Floroian.

În unele localități, nu se face o nouă toacă, fiind luată cea din clopotnița bisericii. Ciocănelele cu care se bate toaca sunt confecționate din lemn de esență tare, precum cornul, salcâmul, carpenul sau stejarul.

De asemenea, în unele sate toaca se batea și în gospodării, în fiecare zi a Postului Mare, iar în alte zone toaca era pusă lângă biserică sau în cimitir. În ambele variante, bătutul toacei avea rolul de a alunga spiritele rele din gospodărie și din comunitate.

Tocacii, simbol al soldaților romani care păzeau mormântul Mântuitorului

Cea mai răspândită variantă era cea în care, în Vinerea Mare, tocacii duceau lemne adunate din pădure la cimitir, aflat de obicei în curtea bisericii, pentru a aprinde un rug purificator și pentru a înălța bradul și pentru a atârna în el toaca.

„Bătutul toacei începea în Vinerea Mare și se încheia odată cu slujba de Înviere. În tot acest timp, era bătută toaca, iar rolul tocacilor era să o bată și să o păzească de hoți, să puște spiritele rele, să colinde gospodăriile oamenilor și să conducă serile de joc. Echipa de tocaci era formată din șapte, nouă sau unsprezece băieți necăsătoriți care erau conduși de un șef, căruia i se spunea șpan, birău sau crai. Acesta era un om căsătorit și un om de vază în comunitate”, povesteștea Daniela Floroian.

După așezarea toacei în brad, ceata se împărțea în două, fiecare având propriul șef, iar cele două cete păzeau pe rând bradul cu toaca, pentru ca aceasta să nu fie furată de bărbații însurați.

Din poveștile bătrânilor din Apuseni mai reiese că tocacii ar fi fost asimilați soldaților romani puși să păzească mormântul Mântuitorului. De altfel, în unele comunități în care se mai practică acest obicei, tocacii poartă în timpul pazei costume similare celor ale soldaților, fiind organizați după criterii militare.

„Dacă toaca era furată, acest lucru constituia o mare rușine pentru tinerii satului. Pe lângă rușinea pe care o pățeau, aceștia erau nevoiți să răscumpere toaca. Toaca se răscumpăra fie cu darurile primite la colindat în ziua de Paște, fie cu banii adunați pentru tocmitul lăutarilor (pentru petrecerea de după Paște – n.r.), fie cu vinul adunat pentru joc”, povestea odinioară un bătrân din Apuseni care a participat, în tinerețe, la obiceiul „Tocacii”.

Tocacii „împușcă” spiritele rele cu tunuri improvizate

Obiceiul este impresionant prin gălăgia pe care o fac cetele de tocaci atunci când „împușcă” simbolic spiritele rele, în timp ce păzesc toaca. Începând din Sâmbăta Mare, după-amiaza, băieții din ceata de tocaci ies în cimitirul satului și acolo fac multă gălăgie prin zgomote asemănătoare împușcăturilor.

Tradiția se întâlnește și în zilele noastre în mai multe sate din Apuseni, iar puşcatul cu carbid are ca şi semnificaţie alungarea răului, întâmpinarea Învierii Domnului şi este practicat de tinerii din aproape toate localitățile din Apuseni, care se adună în serile din ultima parte a Postului Mare și în noaptea de Înviere „la pușcat” lângă biserici, pe dealuri sau la marginea localităților.

În Duminica Paștelui, tocacii se îmbrăcau în costume populare și, după ce primeau binecuvântarea preotului satului, plecau de la biserică înspre casa parohială unde avea loc primul popas. Pentru că au bătut necontenit toaca și au „împușcat” spiritele rele, primeau din partea preotului o răsplată.

„Pe vremuri, răsplata consta în ouă și vin. Astăzi, tocacii sunt omeniți de gazdă și sunt răsplătiți pentru efortul lor cu bani. După popasul la casa parohială, tinerii plecau înspre celelalte case din sat pentru a strânge cele necesare petrecerii organizate în seara de Paște. Șefii erau cei care organizau jocul și petrecerea. Preotul oferă vinul, iar muzicanții sunt plătiți din banii adunați de la localnici”, explică Daniela Floroian.

Colindatul tocacilor, încheiat cu o petrecere care dura mai multe zile

În timpul colindatului tocacilor, familiile care locuiau în cătunele îndepărtate din zonă coborau în vatra satului, cu merindarele (șervete mari) pline de mâncare, dulciuri și băutură. După slujba de Paște, ei se adunau la masă în familie și ciocneau ouă roșii, după care luau masa de Paște împreună, servind bucate tradiționale precum drobul de miel, denumit în zonă gușiță, cozonac, prăjituri, ciocnesc câte un pahar de „crampă” (țuică). Mesenii treceau de la o familie la alta și serveau din bucatele aduse de fiecare.

În jurul orei 18.00, se încheia masa de Paște, dar și colindatul tocacilor și începea jocul, la care participau în mod special tinerii. Tocacii sunt cei care deschideau jocul, iar petrecerea dura în anumite localități chiar și trei seri: duminică, luni, marți.

Obiceiul „Tocacii” nu se încheia însă duminică seara, ci continuă a doua zi de Paște. Astfel, lunea, după slujbă, tocacii îi luau pe bărbații mai în vârstă pe un scaun simbolic și îi duceau până la poarta bisericii în schimbul unei sume de bani, necesară continuării jocului. Tot atunci, toaca era urcată la loc în clopotniță, iar bradul era dus la preot acasă. Banii strânși la poarta bisericii simboliza mita pe care soldații romani puși să păzească mormântul Mântuitorului au primit-o pentru a spune că Iisus a fost furat de ucenicii săi și să ascundă în acest fel Învierea Domnului.

În cele mai multe comunități, obiceiul se încheia abia la două săptămâni după Paște, când avea loc despărțirea tocacilor, care se făcea printr-o mare petrecere. Lăutarii erau tocmiți încă de la Paște și pentru petrecerea de despărțire a tocacilor, la care participau, de data aceasta, toată comunitatea: tinerii, adulții și bătrânii. Petrecerea putea ține chiar și două zile, până când se terminau proviziile făcute de către tocacii care au colindat pe la gazde în ziua de Paște și au primit mâncare și băutură. Mesele de la petrecerea de despărțire erau ocupate de vârstnicii comunității, tot pe familii, iar tinerii aveau grijă ca aceștia să fie bine serviți și să se simtă bine.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI