Ştirea zilei

VIDEO | O dimineață de coșmar în Alba Iulia: Pensionarii și elevii îngheață în stații, autobuzele nu mai circulă. Reacțiile oamenilor

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

O dimineață de coșmar în Alba Iulia: Pensionarii și elevii îngheață în stații, autobuzele nu mai circulă. Reacțiile oamenilor

În această dimineață rece de 3 octombrie, locuitorii din Alba Iulia care depind de transportul public au trăit momente de frustrare, confuzie și neputință. STP, care anunțase în urmă cu două zile suspendarea temporară a curselor între orele 08:00 – 13:00 și 17:00 – 21:00, și-a respectat promisiunea, iar stațiile de autobuz au rămas goale. Mulți dintre călători, însă, nu au fost informați în timp util și s-au trezit așteptând ore în șir, în frig, sperând că un autobuz va apărea.

Citește și: VIDEO | STP s-a ținut de cuvânt! Cursele au fost SUSPENDATE. Autobuzele s-au întors în garaj și autogară

Printre cei mai afectați au fost pensionarii, care nu călătoresc de plăcere, ci din necesitate. O femeie, cu lacrimi în ochi și voce tremurândă, a explicat: „Pentru că noi suntem pensionari, nu călătorim de plăcere, călătorim de necesitate. Că nu ne putem deplasa la un magazin, la altu, pe unde sunt ofertele…

Deci eu nu mă plimb de plăcere. Și acum am plecat în Peny, ca să vă zic exact ce trebuia să fac, tot după revistă, ca să pot să trăiesc și eu. Deci eu nu călătoresc de plăcere, ci de necesitate. Vin cu diabet, cu tensiune, cu dureri de picioare, și folosesc autobuzul în scop, altfel nu de plimbare. Deci asta e.”

Tensiunea și indignarea au fost palpabile și în rândul altor călători, care așteptau în stații fără să știe că autobuzele nu vor mai circula până după-amiază. Un alt clălător și-a exprimat frustrarea:

„Am auzit că nu circulă astăzi autobuzele. Ce părere am? Părere proastă. Măcar unul să fi știut. Nu-i niciunul, nu am circulat niciunul în autobuz. Ce o să facem acum? Să mergem pe jos. Am fost la analize, suntem bolnavi.

Ce să facem? Să trăiască domnul primar… dar nu e vina lui, ba, vina e la cei care nu au plătit oamenii. Că dacă plăteau oamenii, normal că ar fi mers fără salarii.”

O femeie în vârstă, vizibil supărată și cu voce tremurândă de frig, spunea cu disperare că situația este de neînțeles: „Măcar unul să fi lăsat să circule… să putem ajunge undeva, să ne facem treburile. Așa, stăm aici în frig și nu știm ce să facem. E greu, foarte greu.”

Unii dintre cei adunați în stații și-au exprimat nemulțumirea față de autorități, spunând că primarul ar fi trebuit să prevină această situație: „Nu e normal să fim lăsați să așteptăm în frig, primarul ar fi trebuit să ia măsuri din timp.”

Vânzătoarea de bilete, surprinsă și ea de confuzia generală, continuau să elibereze abonamente și bilete, aparent fără să informeze pasagerii despre modificările drastice ale programului.

O altă femeie aflată în stația de autobuz a spus: „Nu știu unde o fi anunțat. Nu m-am uitat, eu sunt foarte ocupată!” Întrebată dacă și-a facut abonamentul ieri, a răspuns: „Da… E o măsură foarte rea…”

Întrebată cum o să circule acum, până se rezolvă situația, aceasta a răspuns: Nu știu, nu știu cum o să… poate apelez la un taxi…”

Și tinerii care depind de transportul public pentru școală sau facultate au resimțit puternic impactul deciziei: „Astăzi nu circulă autobuzele. De la ora 8 până la 13 și de la 17 până la 21 nu sunt curse. Nu știu cum să ajung în cetate. O să mă adaptez după noile programe sau mă voi duce pe jos până la școală.”

Emoția era vizibilă în fiecare conversație, în fiecare gest al oamenilor care tremurau de frig, strângându-și palmele pentru a se încălzi, încercând să înțeleagă de ce, peste noapte, viața lor cotidiană fusese atât de perturbată. Frustrarea, indignarea, teama de a nu ajunge la timp la medic sau la magazine s-au amestecat cu neputința de a influența deciziile care le afectează viața.

Pe măsură ce orele treceau, situația părea să se transforme într-un test de răbdare și adaptabilitate. Mulți apelau la taxiuri, sau pur și simplu începeau să meargă pe jos, cu inimile încărcate de nemulțumire.

Reporter: „Ce părere aveți că nu poate umbla cu autobuzele astăzi?!” „E Rău. Rău, că habar n-am să ajung în cetate. Cu ce mă duc? Nu se poate ajunge. Ce să facem? Rău”, spunea un alt pasager, privind stația goală.

Oamenii așteptau un semn de responsabilitate și comunicare clară din partea autorităților, simțind că decizia a venit fără pregătire, fără avertisment real și fără soluții alternative.

„Cei care sunt puși să rezolve situația să o rezolve, iar populația să fie informată din timp. Normal, ar trebui să se facă astea înainte să se întâmple chestiile astea. Comanda trebuie să ia măsuri preventive pentru toți”, spunea o pasageră.

Și astfel, o dimineață care ar fi trebuit să fie banală, cu oameni mergând la muncă sau la cumpărături, s-a transformat într-un episod tensionat, încărcat de emoție, un test al răbdării și solidarității în fața unui sistem de transport public care, pentru câteva ore, a lăsat întreaga comunitate din Alba Iulia să tremure în frig și neputință.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 300.000 de euro din contul firmei. Cum au acționat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 16 miliarde de lei din contul firmei. Cum au acționat O femeie de 41 de ani din municipiul Alba Iulia a rămas fără o sumă importantă de bani după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept reprezentanți ai ANAF. Escrocii au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii Polițiștii din Alba au efectuat joi, 5 martie 2026, mai multe percheziții la Câmpeni, într-un dosar care vizează fapte de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro Echipamentele principale pentru construcţia sistemului de stocare a energiei în baterii (BESS) de la Teiuş (județul Alba) au ajuns pe şantier, a anunțat Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy A/S. Astfel, proiectul intră […]

Citește mai mult