Sport

VIDEO, Mihai Manea, antrenor Performanţa Ighiu: „Vrem să câştigăm fiecare joc, ne-am obişnuit în Seria a 4-a”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ce discrepanţă luni seara între dezastrul din „Arini”, cu Şurianu Sebeş, echipă aflată în degringoladă şi Performanţa Ighiu, echipă ce s-a reunit cu gândul la Liga a 2-a, deşi există suficiente elemente de legătură între cele două divizionare terţe

Gruparea ighiană îi are printre protagoniştii viitoarei stagiuni pe finanţatorul Armando Popescu, alături de antrenorii Mihai Manea şi Raul Oargă, împreună cu jucători, personaje care în urmă cu şase luni activau la Şurianu Sebeş. Şi dacă în tabăra lui Doru Oancea criza este la ea acasă, cu jucători ce vor să plece, la Performanţa au fost nume grele la reunire.

Noutăţile au fost Vl. Ignat (Metalul Reşiţa) Oiţă, Medeşan, Unguru (Hermannstadt), plus continuarea împrumuturilor lui Zăvoi şi Ad. Mărginean, Istrate şi Cr. Bucur (FC Zalău), Joldeş (Unirea Alba Iulia) şi juniorii F. Petric (CFR Cluj), R. Sporea (Atletic Bradu), Văsuţ şi Szigmond (Unirea Alba Iulia). „Ne-am întâlnit cu gânduri pozitive, vom vedea pe parcusrul pregătirii ce vom face. Suntem doar la început, o să evaluăm situaţia în privinţa luptei pentru promovare. Eu sunt călăuzit de un principiu: „să câştigăm primul meci, gândim  din aproape în aproape„, a menţionat Mihai Manea.

*Mihai Manea îl regretă pe Ionuţ Grozav

Performanţa Ighiu va juca vineri, la ora 11.00, un meci amical cu FC Hermannstadt, înaintea stagiului centralizat de la Codlea. Principalul Ighiului regretă însă plecarea lui Ionuţ Grozav la Unirea Alba Iulia, la schimb cu juniorii Cordoş şi Szigmond, la mijloc fiind solicitarea expresă a mijlocaşului. „Ionuţ Grozav este o pierdere şi pentru mine ca şi antrenor, cât şi ca grup, acesta având o postură importantă în vestiar„, a concluzionat Manea.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, calificare în semifinalele Diviziei A1, după două victorii cu Rapid

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj, calificare în semifinalele Diviziei A1, după două victorii cu Rapid Volei Alba Blaj a acces fără emoții în semifinalele Diviziei A1, câștigând și al doilea meci, scor 3-0 (25-7, 25-18, 25-15), în „Alba Blaj” Arena, în fața la 600 de spectatori. Citește și: Campioana Volei Alba Blaj începe asaltul pentru cucerirea unui […]

Citește mai mult

Sport

CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă”, al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini

Dan HENEGAR

Publicat

în

 CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă” a realizat al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini CIL Blaj a învins Timișul Șag, scor 2-1 (2-1), formația pregătită de Daniel Tătar reușind a cincea victorie consecutivă în fața fanilor. Citește și: CIL Blaj – Unirea DMO 2-0 (1-0), în Liga 3 […]

Citește mai mult

Sport

CSU Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitar Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică! CS Universitar Alba Iulia a cucerit 3 puncte importante, la ultima reprezentație în sezonul regular, 1-0 (0-0), pe „Pielarul”, câștigând cu un gol înscris în inferioritate numerică Citește și: CSU Alba Iulia – Progresul […]

Citește mai mult