Actualitate

VIDEO| Melodii românești peste granițe: Aiudeanul mutat în Irlanda care își încântă conaționalii în concerte cu artiști celebrii

Ioana Oprean

Publicat

în

Melodii românești peste granițe: Aiudeanul mutat în Irlanda care își încântă conaționalii în concerte cu artiști celebrii

Băgăian Cornel – 50 ani, este un aiudean, care a lăsat orașul natal și a plecat in Irlanda pentru un trai mai bun! În anul 2004 a plecat din țară, in Irlanda, împreună cu familia si chitara, la care cântă cântece românești să și aline dorul de țară.

În timp s-a perfecționat și a ajuns sa cânte cu toți artiștii consacrați din România care concertează in Dublin – Irlanda. Printre aceștia se numără Ducu Bertzi, Nicu Alifantis, Florian Stoica,Victor Solomon, Radu Captari, Nicu Covaci şi Phoenix.Este muzica cu care a crescut aiudeanul nostru.

,,Așa ne putem bucura de muzica noastră și de poezia noastră românească și cântăm comunității de români din Irlanda. În țară cântam doar prietenilor, dar aici am urcat pe scena si ador ceea ce fac. Eu, personal, nu fac asta pentru bani, nu câștig nimic din muzică…decât sufletește! O seară cum a fost cea de ieri, cântând pe aceeași scenă cu un titan al muzicii românești, face toți banii!” spune cu drag si mândrie – Băgăian Cornel.

De curând la evenimentul cultural organizat de Revista ,,Itaca Dublin”,, Dragobete la Dublin „, cu sprijinul Ambasadei României în Irlanda, care promovează păstrarea și transmiterea generațiilor viitoare, a tradițiilor românești, unde a cântat Nicu Covaci, fondatorul și liderul formației Phoenix.

În program au fost alocuțiuni, poezie, piesă de teatru, dans popular românesc și irlandez, muzică folk etc. Felicitări și succes și ne mândrim cu așa oameni care duc mai departe tradiția prin muzica românească!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cinci persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei. Numărul total a ajuns la peste 80: Ultimele date transmise de INSP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cinci persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei. Numărul total a ajuns la peste 80: Ultimele date transmise de INSP Institutul Național de Sănătate Publică a transmis că cinci persoane au murit săptămâna trecută în România din cauza gripei. De la începutul sezonului, au fost raportate 83 de decese cauzate de gripă. ,,În săptămâna […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensiile magistraților, la un pas de promulgare: CCR redactează motivarea deciziei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pensiile magistraților, la un pas de promulgare: CCR redactează motivarea deciziei Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) se reunesc joi în ședință pentru a redacta motivarea deciziei referitoare la pensiile speciale ale magistraților. În cadrul întâlnirii de astăzi, magistrații constituționali formulează argumentele care au stat la baza hotărârii privind reducerea acestor beneficii. Documentul ar putea […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Doi bărbați, de 51 și 43 de ani, au beneficiat în România de transplanturi renale cu organe oferite de Bulgaria

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Doi bărbați, de 51 și 43 de ani, au beneficiat în România de transplanturi renale cu organe oferite de Bulgaria O prelevare de organe efectuată miercuri, 25 februarie 2026, în Bulgaria, s-a dovedit a fi o nouă șansă la viață pentru doi pacienți din România. Un bărbat în vârstă de 51 de ani și un […]

Citește mai mult