VIDEO| Imagini șocante cu polițiști filmați în timp ce lovesc și strâng de gât un bărbat încătușat: Unul dintre acuzați este lider sindical
După ce au agresat doi tineri care le reproșaseră polițiștilor că nu purtau masca de protecție în timp ce ce făceau controale de rutină în centrul Capitale, trei agenți de la Secția 16 de poliție din Capitală sunt arestați preventiv, iar alți cinci sunt sub control judiciar. Agenții Secției 16 acuzați de abuzuri nu ar fi însă la prima faptă.
În 2018, cel puțin doi dintre ei, printre care Viorel Șeicaru, care este lider sindical, au fost vizați într-o altă anchetă, după ce au fost filmați în Secția 16 în timp ce lovesc și strâng de gât un bărbat încătușat. Șeful de tură în seara întâmplării ar fi fost chiar sindicalistul.
„Imaginile nu fac altceva decât să vorbească despre comportamentul acestui individ. Un om foarte violent, foarte agresiv, îmi pare rău că nici nu pot să spun că e coleg cu mine, pot să spun că are atitudinea unui derbedeu din stradă. Punct. Am avut o reacție, eu am fost amenințat pe diverse canale să îmi văd de treaba mea”, a declarat pentru Digi24 Florin Vîlnei, președintele federației sindicale Sed Lex.
În 2018, la Secția 16 de Poliție din București este adus un tânăr care la interogatoriu ajunge să fie supus unor adevărate metode de tortură.
Bărbatul a avut o altercație pe stradă și, considerându-se victimă, a chemat poliția. Dar odată ajuns la secție, a trecut printr-un coșmar. A fost lovit de mai multe ori cu brutalitate.
Unul dintre agresorii în uniformă atât din 2018, cât și din 2020 ar fi Viorel Șeicaru, vicepreședinte al sindicatului național al agenților de poliție.
În 2020, o parte dintre polițiști au recidivat și acum victimele cer despăgubiri consistente. Agenții, dintre care trei arestati preventiv, sunt acuzați de sechestrarea și torturarea a doi tineri care le-au atras atenția că nu purtau măști de protecție.
Despre Viorel Șeicaru surse judiciare susțin că pe lângă ancheta penală ce vizează faptele din 2018 și 2020 ar fi trecut prin mai multe cercetări interne, în care i-ar fi fost de folos însă statutul de lider sindical.
Unul dintre cei trei polițiști arestat în dosarul de tortura de la Secția 16 de Politie din București este lider sindical.
Polițistul a fost arestat pentru sechestrarea și torturarea a doi tineri care, în toamna anului 2020, au îndrăznit să le spună „oamenilor legii” să poarte masca.
În acest dosar au fost reținuți opt polițiști, iar șapte dintre ei au fost duși în fata instanței cu propunere de arestare preventiva. Însă doar trei dintre ei au fost arestați joi, 4 martie. Alti trei au fost pusi sub control judiciar iar în cazul unui alt polițist nu s-a dispus nicio măsură.
Sursa: digi24.ro ziare.com g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în 9 februarie 2026: Perioada cu ger se prelungește până la începutul lunii viitoare. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi VREMEA până în 9 februarie 2026: Perioada cu ger se prelungește până la începutul lunii viitoare. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele patru săptămâni Meteorologii ANM au anunțat că perioada de ger se va prelungi până spre mijlocul lunii februarie 2026. De asemenea, în unele zone ar putea să ningă. Meteorologii […]
ADMITERE COLEGII MILITARE 2026: Cum se fac înscrierile și ce condiţii minime trebuie să îndeplinească elevii de clasa a VIII-a care visează la o carieră militară
ADMITERE COLEGII MILITARE 2026: Cum se fac înscrierile și ce condiţii minime trebuie să îndeplinească elevii de clasa a VIII-a care visează la o carieră militară Elevii aflați în clasa a VIII-a care visează la o carieră militară în România se vor putea înscrie în curând la unul dintre cele 5 colegii militare, la specializarea […]
Ministrul Dezvoltării, detalii-șoc despre reforma administrației locale: Reducerea posturilor, obligatorie din 2027
Ministrul Dezvoltării, detalii-șoc despre reforma administrației locale: Reducerea posturilor, obligatorie din 2027 Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, miercuri, 14 ianuarie 2026, că varianta reducerii cheltuielilor de personal este o variantă temporară pentru 2026, care poate fi aleasă de către unităţile administrativ-teritoriale dar din 2027 va fi obligatorie reducerea numărului de posturi. Oficialul a precizat […]