Politică Administrație

VIDEO/ Florin Roman: ”Experții care dau avizul pentru obținerea autorizațiilor de securitate la incendiu sunt, fie foste cadre ale ISU, fie firme ale unor actuali conducători ai ISU…”

Ioana Oprean

Publicat

în

Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a atras atenția, vineri, într-o conferință de presă, asupra situației autorizațiilor de securitate la incendiu care se obțin foarte greu din cauza lipsei experților care trebuie să-și dea avizul. Parlamentarul a declarat că acest lucru se întâmplă deoarece experții sunt foarte puțini, aproximativ 50 în toată țara, majoritatea ”fie foste cadre ale ISU, fie firme ale actualilor conducători ai ISU care au ca și acționari sau ca administratori persoane interpuse”.

Potrivit liberalului, în condițiile în care la data de 1 octombrie nu se mai aplică termenul de grație acordat în vederea intrării în legalitate pentru construcțiile puse în funcțiune în lipsa autorizației de securitate la incendiu, amenzile încep să curgă (și sunt foarte mari), chiar dacă există zeci de mii de documentații depuse în toată țara înainte de acest termen, care așteaptă încă să fie avizate.

”Amenzile sunt de la 30.000 de lei la 50.000 de lei și vor afecta în primul rând școlile, pentru că aici avem cele mai mari probleme cu autorizațiile la incendiu. Iar acest lucru se va răsfrânge asupra bugetelor locale. I-am invitat săptămâna viitoare la comisie pe cei de la ISU și pe doctorul Arafat, vrem să discutăm foarte serios acest lucru, vrem să vedem care sunt măsurile pe care le-au luat, pentru că din informațiile pe care le avem noi până la această dată, lucrurile trenează…”

Florin Roman a precizat că situația este îngrijorătoare și în județul Alba, unde s-au strâns foarte multe dosare și există un singur expert.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult