Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO | După 20 de ani petrecuți în Italia, o familie din Alba a pus bazele unei afaceri la Vinerea și cultivă ciuperci Pleurotus

Ziarul Unirea

Publicat

în

După 20 de ani petrecuți în Italia, o familie din Alba a pus bazele unei afaceri la Vinerea și cultivă ciuperci Pleurotus

O familie din județul Alba a început, de mai bine de 7 ani, să cultive ciuperci Pleurotus. Povestea soților Adriana și Marin Jurj, din Vinerea, a început în 2015, când au decis să intre în afaceri și au pus bazele unei ciupercării în satul de lângă orașul Cugir.

Inițierea unei afaceri de familie

Soții Jurj s-au întors în România după 20 de ani petrecuți în Italia și s-au gândit, la vremea aceea, să-şi pună la bătaie agoniseala și să își facă propria lor firmă. După mai multe tentative și tatonări, familia a ales să meargă pe ciuperci Pleurotus. Oamenii s-au pus pe treabă și în anul 2015 au găsit tehnologul și au implementat programul prin AFIR. Producția au început-o abia în 2018, iar valoarea proiectului a fost de 350.000 de euro, din care 10% a fost contribuția familiei.

„După 20 de ani la Roma, am venit să fiu stăpân la mine în țară, să am activitatea mea, asta a fost ideea. Nu am vrut de la început să fac ciupercărie, am vrut doar să fiu independent, să am afacerea mea. Ideea cu ciupercăria a venit pe parcurs: am luat o hârtie și am pus acolo 20 de variante posibile, am găsit tehnologul și am ales să mergem pe ciuperci Pleurotus. Este mai puțin de lucru decât la celelalte ciuperci, ca la Champignon, de exemplu. A fost bine și că am reușit să prindem o finanțare în care contribuția noastră să fie de doar 10%, pentru că acum, din câte știu, e nevoie de o contribuție personală de 30%”, își amintește Marin, capul familiei.

Citește și: VIDEO | Paradis tropical într-o micuță seră din Alba Iulia: Un albaiulian crește din pasiune bananieri de peste 6 metri, moșmoni japonezi, papaya, dar și noni, jackfruit și durian

Deși au crezut că afacerea va fi una prosperă, perioada 2018-2021 a fost destul de grea pentru familia Jurj, în special din lipsa unei piețe de desfacere: „Acum lucrurile merg mai bine. În prezent, lucrăm cu Carrefour și Lidl”, spune bărbatul.

După ce au început colaborarea cu cei doi retaileri, și-au propus să-și extindă afacerea și să acceseze și alte fonduri europene. Cei doi soți spun că fără ajutorul acestor proiecte nu ar fi reușit niciodată să demareze afacerea, 350.000 de euro fiind o sumă prea mare pentru ei.

Producție de aproape 50 de tone pe an

În ceea ce privește spațiul de producție, sera are trei tunele și produce 4 tone de ciuperci pe tunel, între 2 valuri, respectiv valul întâi și valul doi: „Într-un an, un tunel îl încărcăm de 4 ori, așadar ar fi 16 tone de pe un tunel, deci 48 de tone în total. Pe viitor, am vrea să ne extindem la 6 tunele. Atunci aș avea producție zilnică, fără pauzele care sunt acum”, explică producătorul.

Pentru a produce o serie de ciuperci este nevoie de 3 luni. Întâi se aduce compostul, iar după o lună se recoltează primul val, apoi se curăță și se pregătește pentru valul doi. După a doua lună iese valul doi, iar ulterior se scoate din seră, se curăță, se spală și se dezinfectează: „O singură problemă mai avem în prezent și anume materia primă – miceliul – pe care trebuie să o aducem din Ungaria. De multe ori nu dă randamentul așteptat, care e calculat la 23% din tonaj.

Era o fabrică și în România, dar s-a închis și toată lumea aduce acum de la Budapesta. O variantă ar mai fi Olanda, dar prețul este prea mare”, spune familia Jurj.

Un kilogram de ciuperci pleacă din seră spre casa de marcat la prețul de 18 lei/kg, iar în Carrefour și Lidl costul se ridică la 6-7 lei caserola de 500 de grame.

Soții Jurj nu au angajați, ciupercăria fiind o afacere de familie: „Suntem angajați eu, soția și băiatul”, spune domnul Jurj. „Sunt mulțumit de activitatea mea, lucrez 12 ore pe zi, dar am avantajul că le lucrez de la mine de acasă. Dacă lăsăm partea bănească deoparte, e mult mai bine ca în Italia și, deși e mai mult de lucru, este o muncă plăcută”, concluzionează producătorul.

Despre ciupercile Pleurotus

Ciupercile Pleurotus se numără printre cele mai cultivate si consumate tipuri de ciuperci comestibile din întreaga lume. Sunt renumite pentru gustul lor delicios, textura delicată și numeroasele beneficii pentru sănătate. Aceste ciuperci conțin puține calorii și sunt bogate în nutrienți, fiind o alegere potrivită pentru o dietă sănătoasă.

Ciupercile Pleurotus au fost cultivate inițial în Germania, în timpul Primului Război Mondial, pentru a compensa lipsurile alimentare. În zilele noastre, aceste ciuperci hrănitoare se găsesc în pădurile din America de Nord, Europa și Asia și sunt, de asemenea, cultivate pentru uz comercial în întreaga lume. Sunt cunoscute pentru proprietățile lor impresionante de îmbunătățire a sănătății și conțin o varietate de compuși puternici.

De fapt, ciupercile Pleurotus au fost folosite în medicina tradițională timp de secole. Ciupercile Pleurotus sunt bogate în fibre, vitamine, minerale și alți nutrienți importanți. De asemenea, au un conținut scăzut de carbohidrați, fiind excelente pentru persoanele care consumă de regulă puțini carbohidrați.

Ca și beneficii pentru sănătate, ciupercile Pleurotus pot reduce nivelul de colesterol, ajută la ameliorarea inflamației, pot ajuta la blocarea dezvoltării cancerului și contribuie la îmbunătățirea sănătății creierului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Firmă amendată cu 10.000 lei pentru acoperișul „reparat”, dar smuls de vânt la Alba Iulia. Motivul, lucrări fără autorizație de construcție

Ziarul Unirea

Publicat

în

Firmă amendată cu 10.000 lei pentru acoperișul „reparat”, dar smuls de vânt la Alba Iulia. Motivul, lucrări fără autorizație de construcție Pagubele produse recent la Alba Iulia de efectele Codului portocaliu de vânt puternic au scos în evidență problemele constructive ale unor acoperișuri de bloc, așa cum ziarulunirea.ro și-a informat deja cititorii. Cele mai multe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea