VIDEO| Cum a dovedit FBI că arhiepiscopul ortodox român din SUA, originar din Alba, a fost legionar: Povestea controversată a preotului Valerian Trifa
Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii, Valerian Trifa a fost una dintre cele mai controversate figuri ale istoriei ecleziastice româneşti din secolul XX. A fost adulat de unii pentru îndârjirea cu care s-a opus comunismului și contestat de alţii pentru implicarea sa în Mişcarea Legionară.
Valerian Trifa (1914-1987), cu numele secular de Viorel Donise Trifa, a fost adept și membru al mișcării legionare. A fost demascat după 40 de ani de misionariat și a rămas fără cetățenia americană, motiv pentru care a emigrat în Portugalia, unde a murit la vârstă de 72 de ani, potrivit ziare.com.
Viorel Trifa, fiu al învățătorului Dionisie Trifa, s-a născut la 28 iunie 1914, în Câmpeni, oraș al județului Alba, la vremea respectivă comună în județul Turda. După terminarea școlii primare în satul natal, a urmat patru clase la gimnaziul „Horia” din Câmpeni, după care s-a înscris la liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde a obținut diploma de bacalaureat în primăvară anului 1931.
Între anii 1931 și 1935 a urmat cursurile facultățîi de teologie din Chișinau, care făcea parte din Universitatea din Iași. La 24 iunie 1935, chiar în ziua când împlinea 21 de ani, Viorel Trifa a obținut licența în teologie „cum laude”.
În anii studenției, Viorel Trifa a făcut parte din Mișcarea Legionară, iar în 1940 a fost ales președinte al „Uniunii Naționale a Studenților Creștini Români”. La 21-23 ianuarie 1941 Trifa a participat la Rebeliunea legionară contra regimului antonescian, după al cărei fiasco s-a refugiat în Germania împreună cu alți lideri legionari. Guvernul nazist german le-a stabilit, în martie 1941, domiciliu forțat în satul Berkenbruck. La sfârșitul lui august 1944, Trifa s-a refugiat la Viena, apoi la Paris. După război, timp de cinci ani, a fost profesor de istorie antică și limba franceză în Italia la un colegiu catolic, unde se pregăteau preoți misionari.
Emigrant în SUA la 36 de ani
La 17 iulie 1950, teologul Viorel Trifa a emigrat în Statele Unite și s-a stabilit la Cleveland, Ohio. În 1957 Trifa a obținut cetățenia americană. Anumite surse susțîn că CIA cunoștea trecutul politic al lui Trifa și că i-a înlesnit emigrarea și infiltrarea în cadrul diasporei române. Serviciul secret American ar fi dorit să se folosească de membrii Gărzii de Fier pentru a face legătură cu grupurile de rezistență din România.
În acea perioada, Episcopia Ortodoxă Română din America – incluzând mai târziu și Canada – dorea să-și afirme autonomia față de autoritățile Bisericii Ortodoxe din România comunistă. La congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America, ținut la Chicago în 2 iulie 1951, Viorel Trifa a fost ales episcop. Hirotonirea că arhiereu a fost făcută la 27 aprilie 1952 în biserica din Philadelphia, iar la 4 iulie 1952, cu numele de Valerian, a preluat conducerea spirituală a Episcopiei. La 7 martie 1970 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop. Timp de 33 de ani, Trifa a fost șef spiritual și administrativ al bisericii românilor ortodocși din Statele Unite și Canada.
Zeci de ani de căutări în trecutul fostului arhiepiscop
Povestea dezgroparii trecutului controversat al arhiepiscopului Trifa a început în 1952 când un doctor evreu, de origine română din New York, pe nume Charles Kremer, a început să facă investigațîi. Doctorul Kremer își pierduse vreo câțiva zeci de membri de familie în crimele făcute de legionari împotriva evreilor din București.
Acesta a adunat de-a lungul anilor dovezi și informațîi pe care le-a prezentat autorităților americane, începând cu Casă Albă, Departamentul de Stat, Procurorul General al SUA, Oficiul de Imigrării și Congresul American.
Kremer, ajutat și de numeroase organizațîi evreiești, a adunat numeroase probe care-l incriminau pe Trifa. În 1973 ziarul The New York Times publică un articol de investigație legat de Valerian Trifa, în care acesta recunoaște că a îmbrăcat uniformă verde a Gărzii de Fier și-a ținut discursuri antisemite. Totodată a recunoscut că nu a fost arestat de nemți ci că aceștia l-au protejat și că nu ii este rușine de trecutul sau.
Amprenta de pe scrisoarea din 1942
Dovadă care a contat în final în justiția americană a fost o amprenta latentă de pe o scrisoare veche de 40 de ani pe care Trifa a trimis-o, pe 14 iunie 1942, lui Heinrich Himmler, unul din principalii lideri naziști și arhitectul principal al Holocaustului. La vremea respectivă Viorel Trifa era rezident în lagărul de la Dachau, Germania.
La începutul anilor ’80 cei de la FBI dețineau o tehnologie secretă de identificare a amprentelor latente: laserul. Era atât de secretă că atasatul consular de la ambasada Germaniei de Vest la Washington D.C. nu a fost lăsat nici măcar să între în camera unde era laserul, care urmă să detecteze o amprenta de cartea poștală, pe care acesta o adusese, special, din Germania, la cererea Departamentului American de Justiție. Postul TV ABC a realizat în 1980 un documentar pe tema demascării arhiepiscopului român și a altor colaboratori ai naziștilor.
La 25 august 1980, un tribunal american i-a retras cetățenia americană. Pe 13 august 1984, Valerian Trifa era deportat din SUA după un lung proces cu statul american, care a durat aproximativ 9 ani de zile. În anul 1984 Trifa s-a refugiat în Portugalia, unde a primit azil politic și unde a decedat la 28 ianuarie 1987 în urmă unui infarct miocardic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana