Ştirea zilei

VIDEO | Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată Poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat”

Comisarul-șef de poliție Luminița Prodan și-a dedicat 24 de ani carierei în Poliție, timp în care a trăit atât numeroase momente frumoase, cât și situații dificile, pe care a reușit să le depășească alături de colegii săi.

Cu ocazia celor 204 ani de tradiție şi continuitate a Poliției Române în slujba cetățenilor, Luminița Prodan a povestit pentru ziarulunirea.ro despre parcursul său profesional, despre perioada în care a fost purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Alba, dar și despre amintirile și momentele care i-au rămas întipărite în minte, precum și despre situațiile dificile cărora a trebuit să le facă față.

,,Au fost 24 de ani frumoși și, în continuare, mi-am propus să fiu alături de această instituție”

Luminița Prodan spune că și-a petrecut nu mai puțin de 24 de ani în cadrul Poliției din Alba. Privind în urmă, comisarul-șef spune că această perioadă a fost una definitorie pentru parcursul său profesional: „Nu sunt nici mulți, nici puțini. Ceea ce pot să spun este că au fost 24 de ani frumoși și, în continuare, mi-am propus să fiu alături de această instituție.”

Ea mărturisește că, dacă ar avea ocazia să se întoarcă în timp, nu și-ar schimba alegerea de a intra în Poliție. „Nu am niciun regret față de alegerea făcută. Au fost 24 de ani care mi-au adus foarte multe satisfacții profesionale. Alături de colegii mei, întotdeauna am avut parte de bucurii, de colective care m-au ajutat și alături de care am evoluat profesional”, mai spune Luminița Prodan.

Despre greutățile profesionale, ea a menționat că au fost și astfel de situații, însă a reușit mereu, alături de colegii săi, să le depășească. 

15 ani a ocupat poziția de purtător de cuvânt pentru Inspectoratul Județean de Poliție Alba

Cunoscută de jurnaliști mai ales din perioada în care a fost purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Alba, Luminița Prodan spune că acei 15 ani au reprezentat una dintre cele mai importante etape din cariera sa: „Probabil că a fost perioada cea mai frumoasă din cariera mea, mi-a rămas la suflet”, a mărturisit aceasta.

Deși rolul a presupus disponibilitate permanentă, inclusiv apeluri primite: „și la 1 noaptea, și mai târziu”, comisarul-șef afirmă că a fost vorba despre „un rol asumat”, căruia i-a făcut față cu profesionalism.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

Ioana Oprean

Publicat

în

Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca Elevul Bințințan Vlad Cosmin de la Colegiul Național ”HCC” din Alba Iulia s-a calificat la două olimpiade naționale de informatică în 2026, obținând locul 1 pe județ. Acesta va reprezenta județul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi” Medicul primar din Sebeș, Adrian Ienea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, fiind acuzat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Polițiștii din Alba, EROI în uniformă sau în timpul liber: Intervențiile lor au făcut, de multe ori, diferența dintre viață și moarte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii din Alba, eroi în uniformă sau în timpul liber: Intervențiile lor au făcut de multe ori diferența dintre viață și moarte Miercuri, 25 martie 2026, cu prilejul Zilei Poliției Române, polițiștii din Alba care au dat dovadă de profesionalism, spirit civic și prestanță în uniforma de om al legii au fost felicitați în cadrul […]

Citește mai mult